În perioada comunistă, activiștii de partid erau polivalenți și atoateștiutori, iar tocmai de aceea se pricepeau la orice. Astfel că, în numele rotirii cadrelor, același individ putea fi și ministru al Sănătății, și al Industriilor, și al Agriculturii.
Nicolae Robu și democrația „ciocului mic”
„Ciocu’ mic, acum noi suntem la putere!”, le striga în urmă cu câțiva ani o deputată PDL colegilor din opoziție, chiar sub cupola Camerei Deputaților. Fără să știe, ea a sintetizat însă în câteva cuvinte modul în care văd mulți politicieni democrația din România.
Zodia „maimuței” sau vremea Liviului Vodă
De aproape doi ani, România a încăput pe mâna unui partid de „maimuțe”. N-o spune subsemnatul, nici măcar opoziția, ci unul dintre greii partidului, fost ministru important (Apărare) chiar în această perioadă.
Ministrul „Discotecă” are dreptate: din patru bugetari, doar unul muncește. Ceilalți trei sunt de la PSD
Din când în când, PSD transmite câte un mesaj încurajator spre mediul de afaceri, promisiuni care de cele mai multe ori rămân neonorate.
PNL Timiș și perdanta „strategie” a ceaunului
Degeaba au încercat, după referendum, Ludovic Orban la București și Nicolae Robu la Timișoara să convingă lumea că negrul nu-i chiar așa negru, ba poate e aproape alb, un lucru e cert: alături de PSD, PNL e marele perdant al plebiscitului.
Un boicot cât o revoluție. Ziua în care românii au fost mai maturi decât conducătorii lor
Românii n-au fost așa de intoleranți și chiar primitivi, cum i-au prezentat Viorica Dăncilă și cozile de topor ale PSD la Bruxelles și Strasbourg, trântind la modul rușinos referendumul lui Dragnea.
Ziua în care, la Strasbourg, premierul României i-a făcut pe români un popor de hoți
Preluând discursul național-socialist al lui Nicolae Ceaușescu, cu a sa teză a neimplicării în treburile interne ale unui stat, premierul Viorica Dăncilă și alte cozi de topor au mutat la Strasbourg vasta operațiune „Salvați infractorul Dragnea”.
Acest „nebun” care ne guvernează
În cartea sa „Acești nebuni care ne guvernează”, Pascal de Sutter, psiholog la bază, face profilurile psihologice ale mai multor foști lideri politici, unora dintre ei punându-li-se de-a lungul timpului eticheta de nebuni.
„Plata o plomo”, varianta Liviu Dragnea
Despre celebrul baron al drogurilor Pablo Escobar se spunea că avea o strategie vizavi de polițiști sau alți reprezentanți ai autorităților columbiene: „plata o plomo”.
Teribilul autogol al imensului goleador Nicolae Robu
Vom achiziționa 40 de tramvaie noi pe fonduri europene. Nu este niciun motiv să nu obținem fonduri europene, pentru că trebuie înțeles că la aceste fonduri europene nu ești în competiție decât cu tine însuți.
La ce-i bun și puciul anti-Dragnea. PSD, dezgolit în toată „splendoarea” sa
Cei mai mulți comentatori pe marginea războiului intern din PSD spun – și pe bună dreptate – că nu avem de-a face cu o dezbatere privind viitorul României.
Eu sunt Timișoara! Amintiri din Epoca de Aur cu Nicolae Robu
„Vom continua experimentul și în zile lucrătoare și apoi vom decide. Mai bine zis, eu voi decide!”, a afirmat primarul Nicolae Robu în privința introducerii semaforizării în Piața Mărăști.
Începutul statului jandarmeresc în România
Așadar, la mai bine de o lună de la atrocitățile din 10 august, Jandarmeria a depus o plângere penală la DIICOT, invocând o tentativă de lovitură de stat. Prin urmare, nu ajunge că participanții pașnici de la miting au fost bătuți la sânge și gazați, dar acum mai sunt și acuzați că au încercat să dea jos guvernul cu forța.
Se poate și mai jos? Soarta României în mâinile unui tractorist
De la povestea gâștelor care au salvat Capitoliul și, implicit, Republica Romană, istoria omenirii e plină de legende în care soarta unor bătălii și popoare au depins de evenimente sau personaje stranii.
Cum așteaptă PSD-iștii din Timiș momentul în care vor striga: Dictatorul Dragnea a fugit! Trăiască social-democrația liberă!
Cu puține excepții, PSD-iștii din Timiș n-au avut o mare vocație pentru dizidență de la linia partidului. Oricare ar fi fost linia și oricine ar fi trasat-o, fie c-a fost Iliescu, Năstase, Geoană, Ponta și de ceva timp Liviu Dragnea.
Câți bani mai dă UDMR pe drepturile minorităților? Cazul Vâlcov – FDGR
O mai veche anecdotă spune că în România se mai fac alegeri doar pentru a se afla cu cine va guverna UDMR. Și ea nu este departe de adevăr, UDMR neavând grețuri să intre la guvernare cu orice partid.
Să distrugă PSD-ul primim, dar să nu distrugă și România
După război circula o anecdotă potrivit căreia, imediat după capitularea Germaniei, în sediul MI6 intră un indivd nu foarte înalt, cu o mustața mică sub nas și părul pieptănat cu o cărare bine conturată pe o parte a capului. Intră la șeful serviciului secret, își dă jos tacticos mustăcioara și își răvășește puțin părul, dă salutul și anunță:
Există o Românie și dincolo de amnistie, grațiere și protocoale secrete?
De la Ordonanța 13 încoace și chiar dinainte de ea, actuala putere nu prea a avut altă treabă decât să măcelărească legile justiției și să promoveze amnistia și grațierea. Toate acestea având un principal beneficiar: Liviu Dragnea, șeful de necontestat al bandei organizate aflate la putere.
Miercuri se întrerupe apa caldă pe străzile Lorena și Renașterii
În vederea remedierii unei defecțiuni la rețeaua termică primară, Societatea Colterm anunță înreruperea furnizării apei calde la Punctul Termic nr. 73, în ziua de miercuri, 29 august. Întreruperea va dura doar cinci ore, în intervalul orar 9.00-14.00.
Pe străzile Timișoarei ca în Vestul Sălbatic. Trei cai lăsați liberi pe drum
Polițiștii locali au găsit trei cai lăsați liberi pe strada Inocențiu Klein din Timișoara. Proprietarul, un cetățean care locuiește pe str. Batania, a fost identificat și sancționat pentru lăsarea în libertate a animalelor care pot reprezenta un real pericol pentru cetățeni și pentru traficul rutier, sancțiunile pentru astfel de situații ajungând până la 500 lei.