Author Archives: Otilia Galescu

Doar o treime din cei care vand in pietele volante sunt mici producatori! Restul sunt speculanti

Doar o treime din cei care vand in pietele volante sunt mici producatori! Restul sunt speculanti

Reguli noi și mult mai stricte pentru cei care vând în piețele volante din Timișoara, amenzi care pot ajunge la 2.500 de lei plus confiscarea mărfii, dar o problemă tot rămâne. Directorul de la Piețe SA susține că fenomenul speculanților cu atestat de producător e aproape imposibil de stopat și că ar fi nevoie de o taxă și în piețele volante.

Bat-o vina de germana: Eugeniu de Savoya are placuta cu… greseli! / FOTO

Exact în ziua în care s-au împlinit 300 de ani de la intrarea prințului Eugeniu de Savoya în cetatea Timișoarei, pe casa în care a locuit acesta au fost amplasate două plăcuțe comemorative. Toate bune și frumoase, dacă una dintre ele nu ar avea greșeli la textul în germană! De vină este… complexitatea limbii!

Florică Bîrsăşteanu

PSD Timis are liste! Diaconu a prins locul doi la Senat, Birsasteanu nu mai e deloc!

Social-democrații au închis listele pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Într-o ședință a CEx, desfășurată marți după-amiază, PSD Timiș a stabilit cu cine va defila în fața timișenilor. Surpriza este retragerea, vehiculată la nivel de zvon, a actualului deputat Florică Bîrsășteanu.

semafoare

Semaforisoara se regleaza de saptamana viitoare! Cum va fi, de fapt, unda verde

Binefacerile sistemului inteligent de semaforizare se vor vedea abia de săptămâna viitoare – asta susține primarul Nicolae Robu, conform căruia șoferii nu aveau de ce să se aștepte până acum la mult visata „undă verde”. De fapt, va fi vorba despre un „optim de trafic”, în care vor avea prioritate arterele importante.

Stim unde parcam, dar nu prea avem… parcari! Soferii pot vedea pe telefon daca sunt locuri la Modex

Parcări în zona centrală nu prea sunt, dar șoferii pot afla dacă găsesc locuri libere la Modex! Sistemul de parcare inteligentă este funcțional și, de anul viitor, va fi aplicat și în alte zone. Nu se știe însă când va putea fi construită o parcare de mari dimensiuni.

ASU Poli

ASU Poli, in clubul echipelor care primesc bani publici! Peste 117.000 euro de la CJ Timis!

CJ Timiș a avut de dat aproape 950.000 lei pe cel de-al doilea apel de pe agenda sportivă a instituției. Cinci proiecte vor împărți acești bani, după ce o comisie a jurizat proiectele. Mai mult de jumătate din sumă va ajunge la ASU Poli, care trebuie să cheltuiască peste 530.000 lei în perioada 1 noiembrie – 15 decembrie.

PNL Timis se muta pe Facebook: Robu face televiziune la partid

Dezbaterile între liberali nu se vor mai desfășura doar între pereții de la sediu! Din această săptămână, ele se vor muta pe Facebook, la noua televiziune online! Anunțul a fost făcut de președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, care nu știe dacă experimentul va continua și în perioada propriu-zisă a campaniei electorale.

ruga

Reduceri la agenda culturala a CJ: 1,6 milioane de euro ar putea sustine mai mult decat rugi si reviste

Încă o promisiune că, de anul viitor, agenda culturală a CJ Timiș nu va mai fi o vacă bună de muls. Se lucrează la criterii mai severe de selecție, astfel încât evenimentele finanțate să fie unele de anvergură. În 2015, CJ dă 1,6 milioane de euro pentru mai mult de 500 de acțiuni.

Gorghiu: Voi vedea in aceasta saptamana daca merg in Timis

Alina Gorghiu dă frâu liber speculațiilor legate de cine ar putea fi, totuși, candidatul de pe prima poziție de la Senat al PNL Timiș. Președintele liberal nu s-a hotărât dacă acceptă propunerea lui Nicolae Robu. În cazul unui refuz, ar urma o nouă rearanjare a candidaților și, posibil, alte nemulțumiri.

Amenzi de pana la 2.500 de lei plus confiscarea marfii, pentru precupetii din pietele volante

Cu trei piețe volante care funcționează deja în Timișoara, dar și cu multe voci care susțin că ar fi nevoie de un comerț civilizat, nu de tarabe pe străzi, administrația locală vrea să facă ordine. Noile reguli cărora trebuie să se supună vânzătorii de legume și fructe prevăd și sancțiuni usturătoare.

nicolae robu

Robu, despre listele PNL Timis: Sunt toate premisele sa castigam alegerile

Cu niște liste pentru parlamentare născute cu mare greutate și multe nemulțumiri și o candidatură incertă a Alinei Gorghiu la Senat, președintele PNL Timiș crede că partidul are șanse mari să câștige alegerile. Ba chiar mai mult, Nicolae Robu e convins că nimeni nu are candidați mai buni decât liberalii.

supuran

Trei Armonii pe liniile din Timisoara: inca un tramvai modernizat a intrat pe traseu

Până la sfârșitul anului, pe liniile de tramvai din Timișoara vor circula șase garnituri modernizate. Asta anunță primarul Nicolae Robu, conform căruia, în următoarele 12 luni, numărul Armoniilor va ajunge la 30. În ultimele zile a intrat pe traseu și al treilea tramvai modernizat.

Cu trei partide in doi ani, Caita Panici a ajuns la PNL si vrea sa ajute dreapta

Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, susține că dreapta se întărește în urma unui apel pe care l-a făcut în urmă cu o săptămână. Dovada? 60 de țărăniști, conduși de Caița Panici, care au fost primiți cu brațele deschise de liberali. Panici a trecut înainte de PNȚCD pe la PMP, de unde a plecat în luna martie.

primaria timișoara

Se pleaca de la Primaria Timisoara: un director si un sef de birou au ales CJ Timis

Noua organigramă a CJ Timiș pare atractivă pentru angajații Primăriei Timișoara. Câțiva dintre ei, din care unii chiar cu funcții de conducere, au anunțat deja că doresc să se transfere la Județ. Primarul Nicolae Robu spune că le acorda fără probleme „dezlegarea”, pentru că nu există oameni de neînlocuit.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.