Încă o licitație cu probleme la Timișoara, pe o chestiune de importanță majoră. De această dată, este vorba despre salubrizarea orașului. Unica ofertă primită, de la o firmă din Oradea, a fost respinsă. Urmează o negociere sau, poate, un contract de forță majoră și reluarea licitației. Actualul contract expiră pe 4 august.
Modificări pe lista cu terenuri de casă de la PMT. Doi tineri și-ar putea pierde locurile
Lista cu cei 128 de tineri, printre care și colaboratori apropiați ai primarului Nicolae Robu, care trebuie să primească gratis teren de casă ar putea suferi modificări. Două persoane și-ar putea pierde locurile, după ce primăria a pierdut în instanță în cazul celor două contestații depuse. Lista a fost anuntață în primăvara lui 2017.
Așa bine a împărțit Primăria Timișoara banii pentru cultură, că Simultan Festival nu se mai ține
13 cu ghinion, pentru Simultan Festival 2018. În Capitala Culturală a Europei 2021, din cauza haosului din primărie, unul dintre cele mai vechi evenimente dedicate artelor, ajuns la ediția 13, nu se mai ține. A fost găsit datornic, deși organizatorii au toate actele care dovedesc contrariul! Inclusiv de la…primărie.
80.000 de euro: prețul pentru ca blocul de pe strada Kiriac să nu se construiască. Decizia e la PMT
Construcția blocului de pe strada Kiriac, contestată de locuitorii din zonă, a rămas la mâna consilierilor locali. Dezbaterea publică de joi după-amiază nu s-a lăsat decât cu o soluție ipotetică. Dezvoltatorul imobiliar e dispus să renunțe la proiectul său, dacă… Primăria Timișoara îi dă 80.000 de euro.
Să nu mai fim retrograzi! De ce nu vom avea automate de bilete și vom face tot mai multe plăți cu telefonul
Trebuie să înțelegem că viața modernă este bazată pe noile tehnologii. Asta spune primarul Nicolae Robu, care susține că telefonul este viitorul. Oricum, biletele pe hârtie nu sunt de viitor și doar „iresponsabilii” mai investesc în așa ceva.
Mercedesul lui Robu rămâne, deși Retim nu va mai avea contract cu Primăria Timișoara
Faptul că, în mai puțin de o lună, cel puțin teoretic, altă firmă va face curat pe străzile Timișoarei nu înseamnă că primarul Nicolae Robu va rămâne fără Mercedesul de serviciu. Mașina a fost dată în contract de comodat Consiliului Local Timișoara, pe durată nelimitată, spre folosința executivului PMT.
Specialiștii în turism îi bat obrazul lui Robu: Dacă nu se iau măsuri, Timișoara va primi un stigmat, nu un renume
Primăria Timișoara doar se laudă cu deschiderea către specialiștii în turism. În realitate, totul e de fațadă, să nu se spună că administrația locală nu e transparentă. Totul se face după cum vor cei din PMT, așa că, în aceste condiții, membrii Comisiei Operative de Turism (COT) au decis să se retragă, dar nu înainte de a trage un semnal de alarmă.
Florin Răvășilă este, în sfârșit, director în Primăria Timișoara. La una dintre cele două direcții de Patrimoniu
Primăria Timișoara are, oficial, două direcții care se ocupă de patrimoniu, cu doi directori: Mihai Boncea și Florin Răvășilă. A fost nevoie de o astfel de împărțire, spune Nicolae Robu, pentru ca activitatea să se desfășoare mai eficient.
Nicolae Oprea este noul vicepreședinte al CJ Timiș: Promit să rămân același Lae Oprea
Cu 20 de voturi din cele 32 valabil exprimate, Nicolae Oprea, de la UNPR, a fost ales miercuri în funcția de vicepreședinte al CJ Timiș. Nicolae Oprea a fost singura propunere pentru această funcție, vacantă de aproximativ o lună, de la demisia Roxanei Iliescu. „Vrem să reușim împreună, pentru că am fost aleși, să ducem…
Sămărtinean, supărat la CJ Timiș: PSD fură funcții, funcția de vicepreședinte merită să fie a PMP!
Președintele CJ Timiș ar trebui să-și dea demisia de onoare, la fel ca vicepreședintele ALDE. Este ceea ce susține liderul PMP Timiș, Cornel Sămărtinean, care spune că PSD fură funcții la nivelul administrației județene și susține că funcția vacantă de „vice” ar trebui să revină popularilor.
Dobra a bătut palma cu Bojin. Lae Oprea se pregătește să fie noul vicepreședinte al CJ Timiș
Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, ar putea respira ușurat: dacă totul merge conform negocierilor, de miercuri, 18 iulie, va avea un nou vicepreședinte. Nicolae Oprea (UNPR) ar trebui votat în plen pentru postul lăsat liber de Roxana Iliescu.
STPT va face lumină pe străzile Timișoarei. Contractul de peste 2 milioane de euro este pe 5 ani
În sfârșit, va schimba cineva becurile arse de pe străzile Timișoarei! Din a doua încercare, consilierii locali au fost de acord să delege către STPT întreţinerea serviciului de iluminat public şi iluminat festiv de sărbători. Va fi pe 5 ani, iar suma totală este de peste 2 milioane de euro.
Pe motiv de Curtea de Conturi. Primăria Timișoara a dat în judecată ACS Poli, dar vrea ca instanța să spună pentru câți bani
Primăria Timişoara a dat în judecată ACS Poli, dar și fostele cluburi de baschet, handbal și rugby, acum parte a SCM, pentru recuperarea banilor despre care Curtea de Conturi a stabilit că au fost dați ilegal. Nicolae Robu spune că suma trebuie să fie decisă de instanță.
Demisie la CJ Timiș. Direcția Tehnică nu mai are director
Direcția Generală Tehnică a CJ Timiș a rămas fără director. Marius Onețiu și-a dat demisia, dar va rămâne în instituție. El a venit la CJ acum un an și jumătate, pe vremea lui Sorin Grindeanu.
Parcul Alpinet a fost deschis oficial. Are iarbă din România și piatră din Grecia / FOTO
Cel mai… internațional parc din Timișoara este gata și-și așteaptă vizitatorii. După 10 luni de șantier, cu piatră din Grecia și aspersoare din America, Parcul Alpinet a fost deschis oficial de primarul Nicolae Robu, care spune că n-a mai văzut așa iarbă frumoasă niciunde.
Antonia, Velea, Connect-R, Brenciu, Vama și Phoenix, de Ziua Timișoarei
Ne pregătim să celebrăm 99 de ani de la instalarea administrației românești. Ziua Timișoarei va fi celebrată… trei zile și costă peste 100.000 euro. Vine, pentru al doilea an la rând, Antonia, dar programul include și alți artiști.
Titu Bojin și un fost director din CJ Timiș, șefi interimari la… vaporașele Primăriei Timișoara
Regia Autonomă „Administrația Canalului Navigabil Bega” are consiliu de administrație, din care face parte Titu Bojin, dar și director interimar. Este vorba despre Gheorghe Tătar, un colaborator apropiat al lui Bojin. Când vor circula vaporașele e încă greu de spus. Ministerul Transporturilor face acum concursuri de angajare la regie.
Primăria Timișoara va fi renovată. Acum se caută proiectant
Imobilul de pe CD Loga 1, în care funcționează Primăria Timișoara, va intra în șantier. Se caută acum proiectant pentru reabilitarea fațadei și înlocuirea tâmplăriei exterioare. Acesta va trebui să facă întâi expertiza clădirii. Contractul are o valoare maximă de peste 63.000 de euro.
Amenzi derizorii pentru distrugerea de spații verzi. Firmele din Timișoara, mai vinovate decât primăria
Vi se pare că în Timișoara au fost tăiați prea mulți copaci, în numele modernizării în forță? Și peisagiștilor la fel, așa că reprezentanții lor au solicitat Gărzii de Mediu să le ofere informații despre amenzile date administrației locale și firmelor. Surpriza a fost uriașă!
Greu cu copy/paste la PMT. De ce membrii CA de la STPT trebuia să se priceapă la autostrăzi
Dacă te ocupi de transportul în comun poate ar fi bine să te pricepi la asta, nu la construirea de autostrăzi. Și-au dat seama de asta, după vreo 3 săptămâni, și specialiștii din Primăria Timișoara! STPT ocupă nu mai puțin de 7 puncte pe ordinea de zi a plenului CL de marți, 17 iulie.