Vino, mamă, să mă vezi, cum lucrez la… drumuri! În secolul XXI, la Timișoara, muncitorii au găsit o soluție revoluționară pentru a „degaja” apa care băltea în urma ploilor abundente. Oamenii au apelat la o unealtă de-a dreptul futuristică: lopata!
Atenție, șoferi! Evitați Calea Martirilor, se sapă la baricadă și e haos
Primăria Timișoara continuă să lucreze în stilul consacrat: face săpături care afectează traficul și nu le anunță. De această dată se întâmplă pe Calea Martirilor, unde în mijlocul intersecției cu strada Mareșal Constantin Prezan a apărut o ditamai groapa.
Credit bancar de 100 de milioane de lei. Primăria Timișoara plătește consultant care să-i spună cum să facă
Primăria Timișoara se pregătește să ia un credit bancar de 100 de milioane de lei. Sunt prea multe proiecte, prea multe investiții și prea puțini bani la bugetul local, după cum susține Nicolae Robu. PMT, care are datorii către societățile și regiile din subordine și are de plătit un alt credit, caută consultant.
Ruina de piață de pe strada Oglinzilor va fi demolată. De urgență, deși certificatul de urbanism e din 2017 / FOTO
Construcția abandonată de pe strada Oglinzilor, acolo unde ar fi trebuit amenajată o piață, va fi demolată. Au decis asta de urgență consilierii locali, proiectul fiind pe ordinea suplimentară a plenului. Certificatul de urbanism este emis încă de anul trecut, iar primarul Nicolae Robu spune că acolo se va face totuși o piață. Cândva, nu acum.
Licitația pentru dezinsecție și deratizare, reluată de la 0 la Timișoara. Primăria, pusă să plătească și 1.000 de lei
Primăria Timișoara a fost obligată să reia licitația pentru dezinsecție și deratizare. Procedura declanșată în primăvară a fost contestată și acum trebuie pornită de la zero. În orașul de pe Bega nu s-a mai „dat” intensiv contra diverșilor dăunători de 5 ani.
Fântâna cântătoare nu se face în Parcul Botanic. Robu: Nu vreau să mă pripesc
Nu renunță la promisiunea făcută de peste 6 ani, dar anunță un nou amplasament. Primarul Nicolae Robu ține însă secret, pentru moment, locul în care vrea să fie construită celebra fântână cântătoare, însă spune că investiția se va face fără doar și poate, fiindcă Timișoara merită așa ceva. Doar că nu în Parcul Botanic.
Nu sunt în stare să aducă bani, desființăm și alte echipe! Robu, despre situația de la SCM Timișoara
Necazuri în… paradisul sportiv al Timișoarei. Primarul Nicolae Robu susține că habar nu are că sunt probleme la SCM, unde recent a fost desființată secția de baschet feminin, iar situația financiară nu e deloc roz. Clubul are 20 de milioane în acest an de la bugetul local și, dacă nu face rost de bani privați, ar putea desființa și alte echipe.
12 timișoreni care stau în zona de promenadă cer acces permanent la propriile garaje. Primarul Robu: Nici vorbă / FOTO
12 oameni care locuiesc în centrul Timișoarei nu-și pot accesa garajele decât după un orar stabilit de primărie. Stau în zona de promenadă și nu pot veni acasă cu mașina decât între anumite ore. Ei au cerut să aibă acces permanent la proprietățile lor, dar, spune primarul Nicolae Robu, acest lucru este „nenegociabil”, pentru că așa e și la Viena sau la Praga. Situația ar putea fi tranșată în instanță.
Bezna nu se dă dusă de pe străzile Timișoarei. Proiectul care dădea către RATT întreținerea iluminatului public a căzut la vot
Mai stăm o vreme în beznă. RATT nu începe încă să schimbe becurile arse de pe străzile Timișoarei. Proiectul care prevedea încredințarea, prin atribuire directă, a acestui serviciu a căzut la vot, după ce aleșii PSD au decis să nu-l susțină. S-a lăsat din nou cu replici grele, primarul Nicolae Robu având în vizor atât social-democrații, cât și firmele care au întreținut iluminatul stradal până anul trecut.
Sorin Supuran nu mai este vicepreședinte al PNL Timiș. S-a autosuspendat
Noul șef al transportului în comun din Timișoara, Sorin Supuran, a decis să renunțe la funcția din partid. El s-a autosuspendat din funcția de vicepreședinte al PNL Timiș, pentru că nimeni nu i-a putut prezenta un punct de vedere juridic pertinent, care să arate că nu este incompatibil.
Parcul Copiilor, între internet gratis și street workout. Primăria pregătește un nou șantier
Tobogane noi, ateliere în vechiul tunel și în castel, intrare pe pod mobil cu lanțuri, Internet gratuit, echipamente sportive și câte și mai câte. Toate acestea fac parte din planurile Primăriei Timișoara pentru Parcul Copiilor. Se caută proiectant care să dea o nouă față acestui spațiu, suma alocată documentației fiind de aproximativ 14.000 de euro.
A consuma timp cu deplasările înseamnă risipă de viață: de ce nu pedalează Robu și de ce sunt foarte importante mașinile
Biciclete, fotbal, garaje, șantiere. Toate au făcut parte, miercuri după-amiază, din „arsenalul” audienței online susținute de primarul Nicolae Robu și dedicate, cel puțin teoretic, amatorilor de pedalat. Edilul a promis, fără termen de realizare, o rețea de piste de biciclete cum nu există în România, a explicat de ce nu pedalează spre serviciu, dar și de ce nu va lua niciodată măsuri care să reducă traficul auto.
Pariu pe-o bere. Primarul Robu e convins că vaporașele vor circula pe Bega până de Ziua Timișoarei
E, fără doar și poate, cum a spus deja de mai multe ori, un om „la polul plus”. Primarul Nicolae Robu e gata să pună pariu că faimoasele vaporașe vor putea circula pe Bega în mai puțin de o lună. Investiția de 2 milioane de euro stă pe mal de aproape doi ani, din motive de lacune legislative.
PSD acuză asaltul PNL asupra societăților Primăriei Timișoara și haosul de la CL. Idolu: Nu mai vrem să fim complici cu Nicolae Robu
Anunțate sau pe șest, concursurile pentru posturile de membri în consiliile de administrație ale STPT și Piețe SA au un numitor comun: PNL. Asta susțin reprezentanții PSD Timiș, care spun că primarul Nicolae Robu umple CA-urile de liberali care îi sunt apropiați, acesta fiind singurul criteriu de selecție.
25 de străzi și 5 piețe din centrul Timișoarei, exclusiv pentru promenadă. Pentru alte activități, Poliția Locală poate da 2.500 de lei amendă
Ca să știe agenții exact unde pot „rupe” amenzi, Poliția Locală cere Primăriei Timișoara să delimiteze exact zona de promenadă a orașului, areal în care nu vor mai fi permise niciun fel de „activităţi -comerciale, necomerciale, de orice natură”, fără avize de la comisiile din PMT. Este vorba despre 25 de străzi și 5 piețe.
Haos pe Bega. Guvernul Dăncilă a dat verde pentru vaporașe la trei săptămâni după ce primarul Robu a anunțat același lucru
Primarul Nicolae Robu a anunțat înființarea Regiei Autonome „Administrația Canalului Navigabil Bega” cu trei săptămâni înainte ca guvernul să facă acest lucru! Actul normativ a fost adoptat abia pe 21 iunie, spune președintele interimar al PSD Timiș, Călin Dobra, deși Robu a făcut anunțul pe 31 mai. Edilul nu a putut fi contactat pentru a explica ce s-a întâmplat.
Oficial îi merge bine. Lui Nicolae Robu aproape că i s-a dublat salariul în ultimul an
Creșterile de salarii din administrația locală se „văd” consistent în declarațiile de avere ale șefilor Primăriei Timișoara. În cazul lui Nicolae Robu, suma este aproape dublă. Altfel, nu sunt mari modificări față de anul precedent.
Roxana Iliescu a plecat oficial de la CJ Timiș. Dobra: PSD nu are încă o propunere pentru vicepreședinte
Roxana Iliescu este istorie la CJ Timiș. De acum fostul vicepreședinte al instituției a participat la ultimul său plen, iar plecarea ei deschide poarta către noi negocieri politice. Oficial, nu sunt formate niciun fel de alianțe și nu există propuneri pentru viitorul vicepreședinte. PMP Timiș încă nu știe cine va veni în locul Roxanei Iliescu.
Comisie de la CNI, în vizită la Timișoara, pentru Sala Polivalentă. S-au cerut clarificări de la primărie
O comisie de la CNI a fost la Timișoara, pentru a încerca să rezolve dilema Sălii Polivalente de 16.000 de locuri. S-au cerut acte de la Primăria Timișoara, legate de amplasamentul propus, o decizie urmând să fie luată în următoarele două sau trei săptămâni.
Paradoxul Piața Victoriei: mândria și rușinea Timișoarei. Robu: Cei care lasă clădirile în paragină nu înțeleg că nu e obligatoriu să stai în centru
Panglicile galbene care te atenționează că ai putea avea parte de un accident nefericit, dacă te încumeți să te apropii de diverse clădiri, sunt o obișnuință în Piața Victoriei. Primarul Nicolae Robu spune că proprietarii acestor imobile nu vor să respecte orașul și le transmite, din nou, că nu e obligatoriu să stea în centru.