În articolul de faţă vom prezenta ultimele două componente din cadrul Programului Cultura 2007-2013, Componenta 2: Sprijinirea organizaţiilor active la nivel european în domeniul culturii, respectiv Componenta 3: Sprijinirea activităţilor de analiză, colectării şi difuzării informaţiilor, precum şi optimizării impactului proiectelor din domeniul cooperării culturale.
Sprijinirea proiectelor culturale
Aşa cum am menţionat în articolul de săptămâna trecută în care am prezentat programul Cultura 2007-2013, vom detalia fiecare componentă a programului, astfel încât beneficiarii eligibili şi cei interesaţi de acest program să deţină informaţiile necesare accesării unui proiect.
Programul Cultura 2007-2013
Articolul de faţă este dedicat Programului Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene. Obiectivul general al Programului este să contribuie la punerea în valoare a spaţiului cultural comun bazat pe o moştenire culturală similară, prin dezvoltarea cooperării culturale între operatorii culturali din statele participante la Program, cu scopul de a încuraja emergenţa cetăţeniei europene. Obiectivele specifice ale…
Strategia europeana pentru Regiunea Dunarii
Pe 8 decembrie 2010, Comisia Europeană a aprobat şi a publicat Strategia UE pentru regiunea Dunării. Aceasta este un proiect al Uniunii Europene la care sunt invitate să participe şi statele terţe riverane.
Subprograme LLL – CONTINUARE
Încheiem prezentarea subprogramelor din cadrul Programului de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii cu cele patru activităţi cheie: cooperare strategică şi inovaţie în învăţarea pe tot parcursul vieţii, limbi străine, dezvoltarea conţinuturilor pe baza TIC, diseminarea şi exploatarea rezultatelor.
Programul Jean Monnet
Continuăm prezentarea sub-programelor din cadrul Programului de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii cu programul Jean Monnet, destinat stimulării predării, cercetării şi reflecţiei privind integrarea europeană în instituţiile de învăţământ superior din întreaga lume.
Invatare pe tot parcursul vietii – subprogramele Comenius si Grundtvig
Programul Comenius se concentrează pe primul nivel al învăţământului: preşcolar, primar şi secundar. Obiectivele programului sunt dezvoltarea cunoaşterii şi înţelegerii diversităţii culturale şi lingvistice europene în rândul elevilor şi al personalului didactic şi sprijinirea elevilor pentru a dobândi competenţele şi abilităţile necesare dezvoltării personale pentru integrare profesională şi cetăţenie activă la nivel european.
Erasmus – programul de invatamant si formare profesionala din UE
Continuăm prezentarea sub-programelor din cadrul Programului de Învățare pe tot Parcursul Vieții cu programul Erasmus, cel mai important program de învăţământ şi formare profesională din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte mobilitatea şi cooperarea la nivelul învăţământului superior în Europa.
Finantare alternativa la fondurile structurale pentru educatie – Leonardo da Vinci
Programul Leonardo da Vinci are ca obiective sprijinirea participanţilor în cadrul activităţilor de formare iniţială şi continuă, pentru a dobândi şi folosi cunoştinţe, deprinderi şi calificări, în vederea facilitării dezvoltării personale și mărirea atractivității educaţiei şi formării profesionale, precum şi a mobilităţii, pentru angajatori şi persoane şi facilitarea mobilității cursanţilor care lucrează.
Finantare alternativă la fondurile structurale pentru educatie
Așa cum v-am obișnuit până acum cu prezentarea oportunităților de finanțare prin intermediul fondurilor europene pe baza programelor operaționale din România, continuăm seria prezentărilor cu Programul de acțiune comunitară în domeniul învățării pe tot parcursul vieții (LLP).
HURO/1101 – Proiecte de transport, comunicații și mediu
Într-un articol anterior, menționam că Agenţia Naţională de Dezvoltare din Ungaria, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a lansat, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, cea de-a cincea solicitare de propuneri de proiecte (HURO/1101). Dacă acum două săptămâni am făcut o prezentare a acțiunilor finanțate în cadrul axei prioritare 2. «Întărirea…
Finantarea centrelor nationale de informare si promovare turistica
În cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.3 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică încă mai este deschisă operaţiunea “Crearea Centrelor Naţionale de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) şi dotarea acestora”, alocarea financiară fiind de aproximativ 17 milioane de euro.
Proiecte finantate prin programul transfrontalier HURO/1101
Agenţia Naţională de Dezvoltare din Ungaria, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului din România, a lansat, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, cea de-a cincea solicitare de propuneri de proiecte (HURO/1101). Durata acestui apel este până în 31 ianuarie 2012, iar acţiunile deschise spre finanţare vizează două axe: 1. Îmbunătăţirea condiţiilor cheie pentru dezvoltarea durabilă comună a zonei de cooperare şi 2. Întărirea coeziunii sociale şi economice în regiunea de graniţă.
Finantarea sistemelor logistice intermodale
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Transport” din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a lansat în iunie 2011 instrucţiunile privind completarea, depunerea, evaluarea şi aprobarea cererilor de finanţare din cadrul Programului Operaţiomal Sectorial „Transport”, Axa Prioritară 3 – Modernizarea sectorului de transport în scopul îmbunătăţirii protecţiei mediului, a sănătăţii umane si a siguranţei pasagerilor, Domeniul major de intervenţie 3.1 – Promovarea transportului intermodal.
Finantarea sistemelor informatice integrate
În 5 octombrie va fi lansat apelul 2 de proiecte din cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013, Axa III „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”, Operatiunea 3.3.1 „Sprijin pentru sisteme TIC integrate și alte aplicații electronice pentru afaceri” din cadrul DMI 3.3 „Susţinerea e-economiei”.
Parteneriate transnationale pentru incluziune finantate prin POSDRU
În luna octombrie, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, se va lansa apelul de proiecte strategice care sprijină iniţiativele transnaţionale pentru o piaţă inclusivă a muncii, ce are ca principal obiectiv dezvoltarea unei pieţe a muncii mai permisive, flexibile şi inclusive.
Finantare pentru formare profesionala continua
În toamna acestui an (octombrie-noiembrie) se va lansa apelul pentru proiecte strategice DMI 2.3. Acces și participare la FPC – Calificarea, o şansă pentru viitor, din cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Dezvoltarea economiei sociale prin finantari nerambursabile
În cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, cel tărziu în luna octombrie, se va lansa finanţarea proiectelor strategice (ce acoperă prin activităţi, grup ţintă şi impact cel puţin două regiuni) pentru dezvoltarea economiei sociale.
Finantare in vederea imbunatatirii eficientei energetice
În cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice este încă deschis apelul de proiecte din cadrul domeniului major de intervenţie 4.1. Energie eficientă şi durabilă, operaţiunea A – Sprijinirea investiţiilor în instalaţii şi echipamente pentru întreprinderi din industrie, care să conducă la economii de energie, în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice.
Finantare activa pentru intreprinderile mari
Până în 16 august 2011, întreprinderile mari care îşi desfăşoară activitatea în România pot depune proiecte în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Axa Prioritară 1: Un sistem de producţie inovativ şi eco-eficient, Operaţiunea 1.1.1 b) Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile în întreprinderi mari.