Finantare in vederea imbunatatirii eficientei energetice

În cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice este încă deschis apelul de proiecte din cadrul domeniului major de intervenţie 4.1. Energie eficientă şi durabilă, operaţiunea A – Sprijinirea investiţiilor în instalaţii şi echipamente pentru întreprinderi din industrie, care să conducă la economii de energie, în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice. Apelul este cu depunere continuă începând din 13 mai 2011 și până la data de 15 decembrie 2011.
Solicitanţii eligibili pentru această operaţiune sunt întreprinderile mari, întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul industrial, care pot primi o finanţare nerambursabilă maximă de 80 de milioane de lei, din totalul unui proiect de cel mult 50 de milioane de euro (inclusiv TVA).
Activităţile eligibile vizează investiţii în: instalaţii/echipamente specifice pentru întreprinderi din industrie, în scopul obţinerii unei economii de energie, pe baza bilanţului energetic (de exemplu, compresoare de aer, pompe, instalaţii/echipamente/sisteme de ventilaţie, sisteme de încălzire/răcire, boilere, arzătoare, schimbătoare de caldură, convertoare de frecvenţă, sisteme integrate de management al consumului de energie şi altele); unitaţi de cogenerare de înaltă eficienţă ale întreprinderilor din industrie (modernizarea centralelor de cogenerare sau construirea unora noi); construcţii aferente procesului industrial care face obiectul proiectului de eficienţă energetică (dar numai cele aferente echipamentelor modernizate).
Durata de implementare a proiectului este de maximum patru ani pentru proiectele care vizează cogenerarea de înaltă eficienţă și maximum trei ani pentru celelalte tipuri de proiecte de eficienţă energetică (dar fără a depăşi data de 31 iulie 2015).
Câteva din gama de cheltuieli eligibile sunt: a) cheltuieli pentru construcţii şi instalaţii legate de construcţii; b) cheltuieli pentru montajul utilajelor tehnologice şi al utilajelor incluse în instalaţiile funcţionale, inclusiv reţelele aferente necesare funcţionării acestora; c) cheltuieli pentru utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu sau fără montaj; d) cheltuieli pentru achiziţia de active necorporale (aplicaţii informatice, licenţe, brevete, know-how sau alte cunoştinţe tehnice nebrevetate).
Finanţarea nerambursabilă nu poate depăși: 70% pentru întreprinderi mici şi microîntreprinderi, 60% pentru întreprinderi mijlocii şi 50% pentru întreprinderi mari.
Criteriile de selecţie vizează relevanţa proiectului, calitatea şi coerenţa proiectului, maturitatea proiectului, sustenabilitatea proiectului, capacitatea instituţională a solicitantului, iar punctajul minim necesar finanţării, obţinut în urma evaluării tehnice şi financiare, este de 50 puncte.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

condescu a spus: (august 15th, 2011 at 16:21 )

buna ziua ma num cornel detin o intreprindere individuala detin mai multe proecte practice undde ma pot adresa pt a pune pe harti aceste proecte

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dan Dumitru este noul manager sportiv general al SCM Timișoara

După o experiență fructuoasă la Bistrița, Dan Dumitru revine la Timișoara, fiind numit manager sportiv al clubului sportiv al municipalității, SCM Timișoara. Dan Dumitru a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2026/2027. El este absolvent al Facultății de Educație Fizică si Sport din Timișoara, în 1995, și a obținut masteratul în Educație Fizică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dan Dumitru este noul manager sportiv general al SCM Timișoara
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După o experiență fructuoasă la Bistrița, Dan Dumitru revine la Timișoara, fiind numit manager sportiv al clubului sportiv al municipalității, SCM Timișoara. Dan Dumitru a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2026/2027. El este absolvent al Facultății de Educație Fizică si Sport din Timișoara, în 1995, și a obținut masteratul în Educație Fizică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dan Dumitru este noul manager sportiv general al SCM Timișoara
Uneori, povestea unei comunități nu se scrie în manuale, ci se imprimă direct în parchetul unei săli de sport și în energia copiilor care aleargă pe teren. Duminică, pe Calea Ghirodei, zidurile Bazei Sportive numărul patru a Universității Politehnica Timișoara au primit mai mult decât un nume. Au primit o identitate și o misiune clară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moștenirea alb-violet: cum a devenit o sală de sport inima vie a Politehnicii Timișoara
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane
Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor de  la Giarmata Vii, concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, şi-a stabilit câştigătorii. Desemnat câştigător a fost un gulaș de vită cu cartofi și găluște preparat de Loredan Dohan. La Giarmata Vii, ceaunele, cântecul și jocul popular au adunat oamenii laolaltă și au dat gust unei zile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Povestea unui domeniu nobiliar readus la viață prin pasiunea unei familii și conexiunea cu oamenii locului. O invitație la picnic, doar pentru ei doi, avea să schimbe destinul unui vechi domeniu nobiliar, lăsat ani la rând în paragină. Așa a început povestea Domeniilor Murani pentru Maria și Sorin Prada. Printre arborii bătrâni și clădirile peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au venit pentru un picnic și au rămas să scrie povestea Domeniilor Murani
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.