Ovidiu Şandor este omul din spatele proiectului City Business Center, o investiţie în valoare de 50 de milioane de euro, începută în vara anului 2006. Recent, a obţinut finanţare europeană nerambursabilă de şapte milioane de euro, pentru cea de-a patra clădire de birouri clasa A, care urmează să fie ridicată până în iunie 2012.
„Anul 2010 este cel mai oribil an pe care l-am trăit”
Cel puţin unul dintre domeniile de activitate economică despre care suntem tentaţi să credem că înregistrează profit este cel al comerţului cu medicamente. Starea de sănătate tot mai proastă a românilor şi, deci, nevoia de pastile par să vin în sprijinul acestei afirmaţii. Cei implicaţi în acest domeniu nu sunt însă de aceeaşi părere.
„Dacă în România nu se schimbă nimic, iau în calcul mutarea afacerilor în Macedonia”
Maria Grapini, preşedintele Grupului Pasmatex şi preşedintele Asociaţiei Femeilor Antreprenor Timiş, vorbeşte despre cum i-a afectat criza economică afacerile şi despre ce va face în viitor.
Lecţie de învins criza de la Aquatim
Operatorul de apă şi canal Aquatim a ţinut criza departe de afacerile sale şi s-a specializat în obţinerea de fonduri europene pentru investiţii. În plus, este singura societate din subordinea Primăriei Timişoara a cărei cifră de afaceri creşte anual.
„Cei care au intrat în pierdere în perioada crizei e mai bine să se oprească aici”
Se încheie al doilea an de criză financiară. Și totuși, după o perioadă de impas, în 2010 există și premii pentru societățile comerciale din județ. Le-a oferit Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara. Georgică Cornu, președintele CCIAT, vorbește despre criză, despre efectele acesteia asupra afacerilor lui și ale altora, dar și despre perspectivele pentru noul an.