Maria Grapini, preşedintele Grupului Pasmatex şi preşedintele Asociaţiei Femeilor Antreprenor Timiş, vorbeşte despre cum i-a afectat criza economică afacerile şi despre ce va face în viitor. O parte a întreprinzătorilor consideră că greul a trecut şi că, în 2011, în România există şanse mai mari de profit. Alţii, mai pragmatici, se gândesc să-şi mute afacerile în altă ţară.
Doamnă Grapini, cât de tare a lovit criza financiară domeniul textil, în 2009?
Noi, firmele cu relaţii pe piaţa externă, mai ales cea din UE, am resimţit criza economică încă de la jumătatea lui 2008. În calitate de preşedinte al Asociaţiei Femeilor Antreprenor am avut, în urmă cu puţin timp, o întâlnire a asociaţiilor din ţară. Fiecare preşedinte a venit cu o analiză a principalilor indicatori economici la firme din diverse domenii, din judeţul din care provine. anul 2009 comparativ cu 2008, respectiv 2010 comparativ cu 2009. În grupul de firme pe care îl conduc, într-una din companii, care face export 100% în UE, criza s-a simţit din 2008. România a avut un decalaj de efecte, dar şi de percepţie a crizei faţă de UE. Cei care, în 2008, lucrau pe piaţa internă spuneau că nu e criză, dar cei care făceau export simţeau deja deteriorarea indicatorilor economici, chiar din a doua parte a anului respectiv. 2009 s-a suprapus peste criza care venea din Europa şi din America. Noi, agenţii economici, economici, am suportat,cu efect devastator mai ales pentru firmele mici şi mijloci, nişte costuri majorate, aşa cum a fost creşterea CAS cu 3%, suprapusă cu introducerea impozitului minim şi cu eliminarea unor cheltuieli deductibile, legate de mijloacele de transport – reparaţii, combustibili etc. La toate acestea s-a adăugat un lucru pe care puţină lume îl subliniază, şi că România este dependentă de importuri de materie primă în toate ramurile de activitate, deoarece nu mai are resurse pentru nici un produs finit. Deci la toate costurile provocate de proasta politică fiscală s-a adăugat creşterea în valută a materiilor prime din import, circa 15 – 20% în 2009 şi 2010. Toate acestea s-au suprapus peste costurile cu creditarea. Căzând sectorul imobiliar, băncile au solicitat garanţii imobiliare suplimentare faţă de ceea ce exista până în 2008. În aceste condiţii, multe companii şi-au suspendat activitatea sau au făcut lichidare voluntară. Situaţia cea mai grea a fost cea a firmelor intrate în insolvenţă. În Timiş, bilanţurile fiscale pentru 2009 au relevat faptul că numărul firmelor care au înregistrat profit s-a înjumătăţit. Asta înseamnă că, în 2011, există pericolul închiderii altor firme, pentru că societăţile care îşi erodează profitabilitatea un an, doi, trei nu mai pot continua.
Anul 2010 a adus vreo îmbunătăţire în mediul de afaceri?
Acest an se va încheia prost, deşi guvernanţii au estimat că va fi bine, din cauza creşterii costurilor de operare şi ale materiilor precum, precum şi din cauza majorării arieratelor. Perioada de încasare a crescut extrem de mult. Există un blocaj, pornind de la arieratele statului, pentru că firmele intefaţă, care au contracte directre cu statul, neprimindu-şi banii, blochează, la rândul lor, subfurnizorii. Or, ca să continui procesul de producţie, trebuie să-ţi permiţi cheltuieli şi ajungi să iei un nou credit. Aşa, ajungem din nou la un blocaj, pentru că, deşi se vorbeşte de doi ani despre deblocarea creditării, iar guvernanţii spun că aceasta este o măsură anticriză, nu s-a întâmplat nimic. Făcând o analiză la nivelul judeţului, pe o parte din firmele de la nivelul asociaţiei pe care o conduc, am constat că, exceptând companiile din domeniile farmaceutic şi alimentar, cifra de afaceri a scăzut în toate celelalte domenii.
Cum va fi, din punctul dumneavoastră de vedere, anul 2011?
2011 este total nepregătit. La ora la care vorbim, nu avem buget aprobat, nu ştim care sunt taxele, impozitul, nu ştim nimic. In acelaşi timp, noi, agenţii economici, suntem în faza de negociere a contractelor pentru anul viitor, pe piaţa externă. Pe piaţa internă oricum avem o problemă, pentru că lucrăm fără contracte, nimeni nu-ţi comandă nimic. La un moment dat, vine cineva şi comandă ceva, mai vine o dată şi cere o cantitate foarte mică, iar asta duce la scăderea productivităţii, chiar dacă ai tehnologie înaltă. Singura măsură concretă este că s-a scos impozitul minim. În rest, nu ştim dacă TVA rămâne neschimbat, se discută un cod social şi un cod al muncii, acte care vor avea clar efecte de costuri, cel puţin de implementare, dar nouă nu ne spune nimeni nimic. Nu s-a luat nici o măsură în privinţa altor taxe pe care le plătim, dacă rămâne cu aberaţiile introduse de Pogea, legate de deductibilitate, care nu au legătură cu economia de piaţă.
Unii oameni de afaceri se bucură că, de anul viitor, încep proiectele acoperite cu fonduri europene. Asta înseamnă locuri de muncă, dar şi siguranţa că există bani pentru a finaliza lucrările respective.
Să vă spun cum e cu fondurile europene. Sunt una dintre companiile care au aplicat la capitolul IMM-uri, pentru achiziţie de utilaje, pe Axa 1, competitivitate. Trebuia să se deschidă depunerea de proiecte din ianuarie 2010. S-a deschis fix în 6 septembrie 2009! Nici acum nu s-a dat vreun răspuns, zac acolo proiectele. Aplicaţia se face după principiul „primul venit, primul servit”, nu după număr de puncte. Eu am stat în faţa calculatorului ca să intru cu aplicaţia, că se putea numai de la ora 9, dar se pare că numai pentru unii! La ora 9, un minut şi 38 de secunde am înscris proiectul, şi am primit numărul 189. Dacă împărţim 1minut şi 38 de secunde, e imposibil să completezi 20 de câmpuri să te înscrii. La 9 fix erau deja înscrise firme. Cum? Nu ştiu.
Există deja întreprinzători români care îşi mută afacerile în alte ţări, pentru că acolo fiscalitatea e mai bună şi, în plus, scapă de birocraţie. Aţi lua în calcul o asemenea variantă?
Am deja un studiu făcut pentru Macedonia! Pot să spun că, în urma studiului, am constatat că Macedonia are condiţii mult mai bune de operare, chiar dacă este o ţară mai mică. De ce? În Macedonia, deşi ţara nu are resurse energetice proprii, îmi iese mai ieftin totul, de la costuri energetice, utilităţi, am introdus costuri suplimentare de chirie şi de transport, mii de euro de aici şi până acolo. Cu toatea acestea, îmi iese mai ieftin decât să operez aici. Încă nu ştiu ce voi face. Mă reţine faptul că, în ţesătorie, am angajaţi care lucrează aici şi de 20 de ani. Ce să fac cu aceşti 100 de oameni? Dacă voi reuşi să găsesc o soluţie de reconversie şi dacă în România nu se schimbă nimic, prefer să plec. Să ştiţi că de la Vârşeţ până în Macedonia există autostradă, ceea ce noi iarăşi nu avem. Ca să ajung la Baia Mare sau la Râmnicu Vâlcea, fac mai mult decât până la Viena! Să ştiţi că, în România, şi infrastructura reprezintă un element de cost faţă de un competitor de-al meu din altă ţară. În aceste condiţii, prefer drumul până în Macedonia. Am plecat dimineaţă şi ajung acolo la prânz. Asta e autostrada, îţi permite. Nu ştiu încă, mă mai gândesc.
Comentarii prin facebook