Prin unele cercuri din târg, unele persoane avizate povestesc o întâmplare foaaaarte interesantă despre finalul de campionat de fotbal. Cică patronul unei echipe care trăgea la titlu şi, implicit, la marele premiu de peste zece milioane de euro rezervat pentru participarea în Liga Campionilor a fost anunţat că n-are voie să joace în Europa.
Pustiul-minune de la Cupa Hagi Danone
Cum se naşte un mare fotbalist? Cu mult antrenament şi multă hotărâre, încă din copilărie. Ştie asta cel mai bine un puşti de 11 ani, vedeta Cupei Hagi Danone, desfăşurată la Timişoara. George-Cristian Merloi povesteşte, cu o maturitate uluitoare, ce înseamna fotbalul.
Selectionata U16 a judetului Timis joaca finala nationala cu Bucurestiul
Judeţul Timiş are cu ce!, când vine vorba despre fotbalişti tineri şi de perspectivă. Echipa judeţului Timiş s-a calificat în finala Campionatului Naţional al selecţionatelor judeţene pentru juniori născuţi în anul 1995, unde va întâlni selecţionata Bucureştiului.
A inceput Cupa Universitas
Timişoara găzduieşte, până în 19 mai, Cupa Universitas la fotbal în sală. Competiţia reuneşte 14 echipe din centrele universitare din vestul ţării.
Orza: „Daca Otelul ia campionatul, UEFA va da 20 de milioane de euro unui fotbal corupt”
Mare fan Poli, viceprimarul Adrian Orza s-a dezlănţuit miercuri, comentând ultimele jocuri ale liderului Oţelul Galaţi. El a criticat prestaţiile arbitrilor din meciurile disputate de moldoveni şi crede că Poli va câştiga duminică.
Bataie intre un finantator si un politist, la un meci din „Judet”
Trântă în tribune între un oficial de la Topolovăţu Mare şi un poliţist, la Racoviţa Omul legii a fost admonestat şi împins de unul dintre delegaţii de la Avântul Topolovăţu Mare, care şi-a a retras echipa de pe teren cu 20 de minute înainte de fluierul final.
Informatica Timişoara se retrage din Liga a IV-a
Cu nouă etape înainte de finalul sezonului în Liga a IV-a Timiş, Informatica Timişoara este prima echipă care se retrage din competiţie. Degringolada din sânul formaţiei patronată de Adrian Casap s-a soldat cu prezentarea a doar opt jucători pentru partida din ultima etapă, cu Juventus Pişchia.
Juventus Pischia – Informatica Timisoara, cel mai scurt joc din istoria Ligia a IV-a
Juventus Pişchia a avut parte de cel mai scurt joc, care a durat doar ceva mai mult de 30 de minute. Informatica Timişoara, o echipă obişnuită să trateze cu neglijenţă competiţia, s-a prezentat pe terenul de la Pişchia doar cu opt jucători. Şi în aceste condiţii arbitrii întâlnirii au dat verde pentru începerea jocului, care a fost însă înterupt după ce Informatica a rămas pe teren doar cu şase jucători, doi părăsind spaţiul de joc din cauza unor accidentări.
Fair play in afaceri, gentleman pe teren
Arena Viola găzduieşte, vineri, o partidă specială de fotbal. Unicitatea este dată de echipamentul celor două formaţii, ai căror jucători vor evolua în costum!
Bianca, microbista si manechin
Bianca are 19 ani şi este model al agenţiei PTK Image. E pasionată de modă, iubeşte dansul şi e suporteră a lui Poli Timişoara.
Inaltimea conteaza la Poli Timisoara
Poli Timişoara are înălţime. Într-un top în care este calculată media înălţimii jucătorilor de la echipele din Liga I, Poli Timişoara ocupă poziţia secundă, cu o medie de aproximativ 184 de centimentri. Pe primul loc în acest clasament se află Gaz Metan Mediaş cu o medie ce atinge exact 184 de centimetri.
2010 – 2011 – Sezonul reconstructiei la FC Chisoda
FC Chişoda este cea mai valoroasă formaţie din Liga IV Timiş în ultimii ani. Sezonul trecut a fost cel mai bun din istoria echipei timişene, după ce a reuşit să termine campionatul 2009-2010 pe primul loc în cel de-al patrulea eşalon. Din păcate, excelenta performanţă nu a fost încununată şi cu o promovare în Liga III.
Uhrin, din nou la Poli
Dusan Uhrin Junior a revenit pe banca tehnică a lui Poli, după doi ani. Contractul a fost parafat aseară, după discuţiile purtate cu Marian Iancu, în prezenţa preşedintelui Consiliului Director, Gheorghe Chivorchian şi a team-managerului Daniel Stanciu.