Cum canta lebada-n consiliul local

În fiecare săptămână avem o câte o întâlnire nemaipomenită, nemaivăzută și mai mult decât extraordinară de pe urma căreia crema politico-administrativă va decide soarta lui Poli. Știu, sună ca dracu, dar n-avem altă variantă decât să urmărim cu sufletul la gură măiestria politicului local în fața unui fenomen ca și mort sub pârghiile unui capitalism de Dâmbovița și ale unei zgârcenii get-beget bănățene. Ce va ajunge competiția fotbalului românesc dacă toate componentele Ligii 1 vor fi patronate de consiliile județene și locale? Avacronicile TV ne vor anunța cum PDL Târgu-Mureș, puternic înfipt în consiliul local, va întâlni în nocturnă USL Ploiești, echipă care, în etapa viitoare, va face deplasarea la Timișoara, unde va încerca surpriza în fața grupării prietene PSD-PNL-PNȚCD. Sau cum ar fi să fim anunțați că echipa județului cu PIB-ul de „jde” milioane de euro dă piept cu echipa fanion a unui județ cu produsul intern și brut mult mai jalnic, dar vioi? Pe lângă pase și șuturi la poartă, statisticile meciurilor ar putea arăta și eficiența managementului sportiv în administrația județului X față de cea a județului Y, ba chiar Ciutacu și Gâdea ar putea să ne explice cum stă PDL față de USL în prima jumătate a clasamentului și cine face, de fapt, jocurile lui Traian Băsescu pe flancul stâng. Trebuie să recunosc că astfel de organizări nu au un viitor, cu toate exemplele pe care mi le-aș da chiar eu: Feyenoord cu al ei sponsor înscris pe piept „City of Rotterdam”. Dar și mai grav este că în lipsa acestor patronate obștești, fotbalul din Timișoara și din multe alte localități ale României nu ar mai exista.

Din acest motiv, întâlnirea dintre Marian Iancu și caimacul politicii locale n-ar trebui să aibă altă variantă finală decât o rațională înțelegere pentru salvarea Politehnicii. Pentru ca mai apoi, după ce-o reechilibrează financiar, autoritățile locale să ia în calcul atragerea unui investitor privat într-un parteneriat care să-și propună performanța la clubul alb-violet. Până atunci însă, dacă chiar ține la echipa asta, patronul BkP trebuie să accepte că a mai pierdut și din alte afaceri croite în fotbal și să nu-i pară rău dacă lasă de la el pentru supraviețuirea lui Poli. De cealaltă parte, liderii politici și alți aleși să nu mai facă pe călugărițele și să-și amintească cum s-au aruncat de-a lungul mandatelor milioane de euro pe fereastră în alte șmenuri după care nu au plâns cu atâta amărăciune, cum se jelesc acum în perspectiva investiției în fotbal. Ba din contra, aș spune, amintind aici „tunuri” precum Casa lui Ceaușescu, ștrandul Tineretului, „Acvariul” din centru și câte altele pentru care nimănui nu i s-a imputat vreo răspundere juridică pentru votul din plen. Se pare însă că unii consilieri locali n-au mâncat nici usturoi și brusc au devenit oameni cu multă personalitate, dornici să se dezlege de lanțurile politicului tocmai în „cazul Poli”. Zilele trecute, viceprimarul Adrian Orza a atras voalat atenția că pericolul ratării tranzacției nu ar veni numai din ipocrizia unora dintre liderii politicii locali, cât mai ales din neputința acestora de a mai controla votul propriilor aleși în plenurile consiliilor județean și local, legislative unde ar trebui oficializată o decizie luată la negocierile cu Marian Iancu. Un fel de „Ba pe-a mă-tii!”, veritabilă răzbunare a aleșilor care până la a afla că nu mai au șanse pentru o poziție eligibilă a listei electorale stăteau disciplinat în poziția ghiocelului, sorbind cu nesaț din gura șefului toate sarcinile de partid. Vedeți, cam așa cântă lebăda în consilii! Și nici măcar nu-i pute gura.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

city boy a spus: (martie 6th, 2012 at 14:07 )

chirurgie. in micro. si, ca efect, in macro.

Black Swan a spus: (martie 6th, 2012 at 15:11 )

– Haoleo, ce lebede, dom’le ? Hastea-s clar ciori vopsite, mâncați-aș… !

Josu curiosu a spus: (martie 6th, 2012 at 16:25 )

lebede a fost mancate, cum va fi mancata poli de autoritatzile,mancatzas. astia numa buzunaru lor, rest mancare de lebede. ciolan-ciolan-ciolan si atat, nu conteaza ca de lebede, sau ce ciolan -n brate la eiu sa fie

Susu a spus: (martie 6th, 2012 at 16:28 )

bine zis, josule

ion a spus: (martie 6th, 2012 at 16:36 )

situatia de la poli incepe sa fie tragica. ii doare in 14 si pe sefii de partide, dar si pe iancu.

Transatorul a spus: (martie 6th, 2012 at 16:39 )

Vreti sa vina toti, da toti-toti oamenii politici? Anuntati ca se va aduce o basculanta de ciolane la cos.

mov-alb-violetul a spus: (martie 6th, 2012 at 16:41 )

situatie e tragica de cand depinde de autoritati. La fel e in toate domeniile, dar acolo nu se vede ca la fotbal.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Centrul Timişoarei va avea un nou aspect în sezonul de iarnă. Angajaţii Horticultura pregătesc un nou covor floral în Piața Operei. Echipele Horticultura au început înlocuirea plantelor care nu rezistă sezonului rece și pregătesc terenul pentru noua amenajare florală. Aceasta va colora centrul orașului până la primăvară.  
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piaţa Operei îşi schimbă faţa în prag de iarnă
Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.