Arhiva pentru eticheta: nicolae robu

Calea Mosnitei are asfalt nou-nout de 400.00 de euro

Calea Mosnitei are asfalt nou-nout de 400.00 de euro

Primăria Timișoara a deschis o nouă rută pentru descongestionrea traficului în Plopi – Traian. Este vorba despre de peste doi kilometri de asfalt pe Calea Moșniței și strada Albăstrelelor, care vor face viața mai ușoară timișorenilor care locuiesc în zonele Câmpului, Lunei, Baba Dochia și Kuntz.

Pentru Michelangelo, Robu mai vrea o pasuire meteo de doua saptamani

Două săptămâni de vreme bună. Atât își mai dorește primarul Nicolae Robu, pentru ca traficul în zona Michelangelo să fie redeschis, chiar și provizoriu. Temperaturile ridicate și toamna prelungită n-au fost de ajuns până acum pentru ca promisiunile legate de reluarea circulației să fie respectate.

Transport gratis cu RATT, cel mai devreme din 11 decembrie

Timișorenii ar putea avea parte de trei săptămâni de transport în comun gratuit în luna decembrie. Primarul Nicolae Robu, marele susținător al acestei idei, e la mâna consilierilor locali, pentru că legea nu-i permite să ia de unul singur o astfel de decizie. Dacă măsura va duce la decongestionarea traficului, ea ar putea fi aplicată și în ianuarie.

Peisagistii acuza primaria de iresponsabilitate in cazul Parcului Central

Reabilitarea Parcului Central, anunțată de Primăria Timișoara, e pe cale să stârnească un nou conflict între peisagiști și municipalitate. Consultarea publică de pe site-ul PMT a arătat că timișorenii preferă parcul vienez. Peisagiștii salută ideea de reabilitare, dar spun că sondajul virtual nu are nicio relevanță, în condițiile în care, oricum, au votat sub 3% din timișoreni. Primarul Nicolae Robu crede că peisagiștii sunt manipulați politic.

In luna cadourilor, Robu o da la pace cu Traian Stoia?!

Cu aproape o lună în urmă, primarul Nicolae Robu anunța categoric că nu vrea să mai colaboreze cu viceprimarul Traian Stoia. Ulterior, după o întâlnire destul de tensionată la vârful USL Timiș, s-a stabilit că social-democratul va retracta toate declarațiile negative la adresa liberalului. Asta nu s-a întâmplat însă și se pare că Robu nici nu mai așteaptă o astfel de „minune”.

Onoarea Oanei Popoviciu, „reperata” de o fosta angajata!

Soţia deputatului PDL Alin Popoviciu are datorii la zeci de cliente care-i frecventau sala de fitness de la Școala Generală 30. Multe dintre acestea nu au apucat să mergă mai mult de o oră-două la sală, deşi plătiseră anticipat pentru o lună. Acum, au primit o ofertă care să le facă suportabilă gaura din buget.

Timisoara a sarbatorit Ziua Nationala cu Robu in hora, folclor si swing / FOTO

Timișorenii iubesc colacii kurtos și electroswing-ul, iar primarul Nicolae Robu n-a putut spune pas unei invitații de a juca Hora Unirii. Așa s-a sărbătorit, în orașul de pe Bega, Ziua Națională, în care s-a deschis oficial și târgul de Crăciun. Acesta va rămâne deschis până pe 5 ianuarie, iar organizatorii promit concerte la fiecare sfârșit de săptămână.

Proiectul de metrou din Timișoara are bani alocați pentru studiu de fezabilitate

Arhitectii de la Barcelona nu-i dau pace: Robu o tine una si buna cu metroul

Socotită de mulţi o pură fantezie, ideea unui metrou la Timişoara este considerată viabilă de primarul Nicolae Robu. Acesta a reluat discursul mutării liniilor de cale ferată în subteran şi conexării acestora cu un tip de metrou care ar lega aeroportul de Gara de Nord, mall și centrul orașului.

Directia Economica e de vina ca primaria nu incaseaza bani din chirii

Primăria Timișoara încasează mai puțini bani din chirii decât anul trecut pe spațiile cu altă destinație decât cea de locuință. Asta, deși chiriile au crescut. Primarul Nicolae Robu i-a reproșat viceprimarului Traian Stoia faptul că majorarea i-a făcut pe mulți chiriași să renunțe la contracte. Social-democratul aruncă voalat pisica în curtea Direcției Economice.

Stoia: Se stia de asta-vara ca blocul de un milion de euro e devastat!

Garsonierele devastate din blocul de pe stradă Polonă, pe care primăria era gata să ofere un milion de euro, au fost fotografiate, astă-vară, chiar de angajații PMT! Viceprimarul Traian Stoia susține că poze existau la Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse, condusă de Martin Staia. Primarul Nicolae Robu afirmă însă că dezastrul a fost constatat doar după licitație.

Primarul Robu, obligat prin lege sa prezinte lista datornicilor la bugetul local

Prin publicare unei liste cu principalii datornici la bugetul local, primarul Nicolae Robu a fost acuzat că a încălcat legislația privind secretul fiscal. Robu a încălcat într-adevăr legea, dar pentru faptul că a făcut publică prea târziu această listă. Potrivit unei legi privind transparența și lupta împotriva corupției, Robu are obligația să pună permanent la dispoziția publicului lista cu datornicii, care trebuie actualizată trimestrial.

Timisoara are poduri putine si prost denumite, Robu vrea sa schimbe asta

Una din marile probleme ale Timișoarei este că nu are destule poduri peste Bega. În plus, cele existente au denumiri pe care puțini timișoreni le cunosc. Primarul Nicolae Robu vrea să construiască, într-un viitor destul de incert, patru poduri, dar și să redenumească podurile actuale.

Datoriile fratilor… nepretuite

Prezentarea topului marilor datornici la Primăria Timișoara de către edilul Nicolae Robu ar trebui să facă niște victime, pe ici, pe colo, în CD Loga nr. 1. Din punct de vedere procedural, cei amintiți ca datornici sunt ajutați de lege să se revolte. Dacă ar fi fost după mine, dar nu e, nu văd de ce ar trebui protejat de lege un „băiat deștept”.

Robu viseaza un salariu mai mare decat al lui Pampu de la Colterm

Primarii ar putea avea parte de o creștere de salariu, începând de anul viitor. Ea nu va fi prea mare, dar edilii care derulează proiecte cu finanțare europeană ar putea primi și un bonus. Primarul Nicolae Robu spune că merită o astfel de mărire, având în vedere volumul de muncă și nivelul de responsabilitate.

Primaria era sa dea un milion de euro pe niste garsoniere devastate

Mai puțin de o săptămână a durat bucuria primarului Nicolae Robu, încântat de achiziția unui întreg bloc de garsoniere. Municipalitatea era gata să plătească aproape un milion de euro pentru un imobil din zona Polonă, fără să verifice însă starea acestuia. Acum, totul depinde de o decizie a BRD.

psd

Din lipsa de expertiza, sediul PSD ar putea ramane nevandut in acest an

PSD ar putea să nu-și cumpere sediul în acest an. A doua evaluare a imobilului, deși promisă pentru începutul săptămânii, n-a ajuns încă la primarul Nicolae Robu. În luna octombrie, votul contra al lui unui PP-DD-ist a trântit proiectul care ar fi vândut clădirea cu aproximativ 100.000 de euro, deși valoarea de piață este de zece ori mai mare.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.