Incapacitatea conducerii lui Poli Timișoara, indiferent de cine s-a aflat în fruntea sa, de a ţine pe loc cei mai talentaţi juniori este de notorietate. În ultimii ani, Gheorghe Hagi este unul dintre oamenii de fotbal care reuşeşte să-şi întărească echipele de juniori ale academiei sale cu cei mai valoroşi juniori timişoreni.
Marian Iancu il da pe Claudiu Belu-Iordache la Dinamo
Conform tradiţiei din ultimii ani, Dinamo Bucureşti continuă să se întărească cu cei mai talentaţi jucători de la Poli Timişoara. Marian Iancu, arhitectul transferurilor pe ruta Poli – Dinamo Bucureşti, este dispus să-l cedeze pe fundaşul Claudiu Belu-Iordache la fosta echipă departamentală.
Poli Tmisoara, neputincioasa si cu Astra Giurgiu
În fotbal nu e de ajuns doar să vrei, trebuie să şi poţi. Jucătorii lui Poli Timişoara au vrut multe în jocul cu Astra Giurgiu, care s-ar putea să fie decisiv în lupta pentru supravieţuirea în Liga I, dar nu au putut. Diferenţa de valoare dintre cele două formaţii s-a văzut din primul minut de joc până la final.
Culegere de onanisme
Ca iubitor de Poli și de fotbal jucat pe stadionul „Dan Păltinișanu”, înțeleg, cum să nu?, tot marketingul ăsta al primarului Robu, de împrospătare a poftei timișoreanului pentru echipa de primă ligă a orașului. În interesul clubului și al reclamei pentru acest brand, pot savura și „ciorba” reîncălzită a primarului liberal cu aducerea unui palmares după care plânge toată lumea, dar care nu se știe încă 100% sigur în mâinile cui este, juridic vorbind.
Dorin Micsa se ascunde la Timisoara de mania suporterilor utisti
Timişoreanul Dorin Micşa nu este privit cu ochi buni de suporterii lui UTA. Şi nu neapărat pentru trecutul lui de la Poli Timişoara, acolo unde a fost oficial în mai multe perioade, ci pentru că este mâna dreaptă a lui Adrian Marţian, finanţatorul clubului arădean.
La multi ani, Poli Timisoara!
Da, au trecut deja 92 de ani de când fotbalul este vedeta Politehnicii din Timişoara! Un club care le-a adus bucuria în casă timişorenilor şi bănăţenilor prin performanţele obţinute şi prin starea de spirit creată în jurul lui. Patima s-a cuibărit in sufletul suporterilor timişoreni, cei care au râs sau au plâns pentru mare lor iubire: Poli Timişoara!
Balace primeste 2.000 de euro ca sa joace in campionatul judetean!
Om de bază sezonul trecut la Poli Timişoara, Silviu Bălace a fost pus de Vali Velcea pe lista de transferuri. Fotbalistul de 35 de ani care a mai trecut pe la Universitatea Craiova, Dinamo Bucureşti sau FC Vaslui nu duce lipsă de oferte, dar nimeni nu-i oferă nici măcar jumătate din cât câştigă în prezent la Poli, cu care se mai află sub contract un an.
Barbut
Din cauza lipsei diacriticelor din titlu, s-ar putea crede că rândurile de față se referă la principala îndeletnicire a selecționerului Naționalei. Nu, nu la „Piți, lasă-ne!” mă voi referi, ci la noul „diamant” aflat în curtea lui Poli, Cristian Bărbuț. Dacă în urmă cu câteva luni nu era titular nici în Liga a II-a, tânărul de numai 18 ani a explodat pur și simplu, după numai două etape în prima divizie, ajungând pe buzele tuturor.
Febletea lui Valentin Velcea, aproape de o despartire de Poli?
Problemele din lotul lui Poli Timişoara sunt departe de a fi rezolvate. Cu doar o zi înainte de jocul cu Dinamo Bucureşti, în lotul lui Poli planează incertitudinea legată de numele unui fotbalist adus iarna trecută cu surle şi trâmbiţe, dar care nu a prea confirmat.
Rosenblum transforma Poli intr-o echipa a nepotismelor pe bani publici
Nepotismele încep să-şi facă loc, din nou, la Poli. Șefii echipei îşi angajează copiii la clubul care trăieşte în proporţie de peste 90% din bani publici. Fără nicio realizare notabilă la Poli, managerul sportiv Călin Rosenblum, remarcat doar prin diverse scandaluri, care au culminat cu ameninţarea unui junior internaţional cu exmatricularea, s-a gândit că nu ar strica dacă ar profita puţin de poziţia lui.
Vali Velcea, pe picior de plecare de la Poli?
Poli nu a pierdut niciun jucător din lotul care a readus Timişoara în primul eşalon fotbalistic în detrimentul vreunei echipe cu nume din România, dar ar putea rămâne fără Valentin Velcea, arhitectul promovării.
Popovici si Belu, ca si transferati la Poli
La antrenamentul de miercuri seară au participat, în premieră, doi jucători. Poli are şanse mari să se întărească cu doi timişoreni crescuţi în curtea trupei ce evoluează pe „Dan Păltinişanu”.
Poli aduce fotbalisti experimentati pentru Liga I
La reunirea de luni a lui Poli Timişoara vor apărea mai mulţi jucători noi cu care conducerea clubului este în tratative înaintate. Un ucrainean, un portughez, un senegalez şi un sârb vor fi şi ei prezenţi la reunirea lotului lui Poli.
Un antrenor de la juniorii lui Poli sufera de sindromul „Emil Sandoi”
Smardoiul Emil Săndoi, selecţionerul naţionalei de tineret care şi-a luat la palme un elev în pauza jocului cu selecţionata Insulelor Feroe, are un corespondent la Timişoara. Un antrenor de la centrul de copii şi juniori de la Poli a luat la palme doi juniori, la o competiţie oficială. În loc să-şi asume răsunătorul insucces de la Piatra Neamţ, unde juniorii A au participat la semifinala Campionatului Naţional, Cristian Contescu s-a pus să-i pălmuiască pe juniori, într-un exces de furie.
0 puncte, 1 gol marcat si 12 primite = viitorul lui Poli Timisoara
Viitorul pare să nu sune tocmai bine la Poli Timişoara. Juniorii A s-au făcut de râs la turneul semifinal de la Piatra Neamţ, unde s-au deplasat cu gândul de a accede în finala Campionatului Naţional de Juniori A. Trei înfrângeri din tot atâtea, acesta este palmaresul elevilor lui Cristi Contescu, un antrenor care altădată făcea minuni cu juniorii săi.
Legende alb-violete, colaboratori si jucatori la ASU se bat pentru un post la Poli
Două foste glorii poliste şi un angajat al lui ASU Poli, echipa din campionatul judeţean, se bat pentru postul de director tehnic al centrului de copii şi juniori de la Poli. Alţi foşti fotbalişti care au făcut istorie în tricoul lui Poli şi-au depus şi ei dosarele pentru concursul de vineri.
Calin Rosenblum, file din poveste
Aflat ca tot arădeanul cu treburi prin Iulius Mall, săptămâna trecută am avut parte de o întâlnire de gradul trei. Un domn cu familia se plimba agale, probabil venit de la cumpărături. Blugul apretat, cămașa albastru închis bine întinsă pe corp, trupul legănat accentuat de pe un picior pe altul… toate îmi înfățișau o persoană chiar mai grea decât funcția care o ocupă. Era Călin Rosenblum, fostul jucător al Politehnicii Timișora, actual director la același club.
Puscariasii tund gazonul pe „Dan Paltinisanu”, subalternii lui Romeo Malac se relaxeaza!
Consiliul Judeţean Timiş are mai mulţi angajaţi care ar trebui să se ocupe de îngrijirea arenei „Dan Păltinişanu”, inclusiv de gazonul. Pentru că administratorul stadionului e foc de supărat că a fost sărit de la prime, subordonații lui nu fac nimic toată ziua, lăsând terenul de joc să se degradeze.
Emeric Dembrovschi a salvat-o pe Poli cu ajutorul cantaretei Lepa Brena!
Puţini timişoreni ştiu că faimosul concert al cântăreţei Lepa Brena care a avut loc la Timişoara în 1984 a fost posibil datorită unei idei a legendarului Emerich Dembrovschi. Poli Timişoara a promovat în primul eşalon acum 29 de ani, iar jucătorii îşi aşteptau primele promise de conducerea de atunci a clubului pentru îndeplinirea obiectivului.
Marian Iancu il da pe Dorin Rotariu la Dinamo, in detrimentul lui Poli
Marian Iancu e în grafic: continuă să vândă cei mai talentați fotbaliști crescuți la Poli Timişoara celei mai hulite echipe din oraşul de pe Bega. Dorin Rotariu, nepotul lui Iosif Rotariu, s-a înţeles pentru următorii cinci ani cu Dinamo Bucureşti, după ce Iancu dădea ca destinaţie posibilă pentru juniorul de 17 ani inclusiv Poli Timişoara.