Miting pro centura sau contra impotentei politicienilor timisoreni?

Primarul Nicolae Robu a convocat pentru sâmbătă în Piața Operei un mare miting pentru centura Timișoarei. Foarte bine, e dreptul lui, deși acțiunea miroase de la o poștă a demers electoral, acum, când campania bate la ușă. Plus că actualul guvern își termină mandatul peste nici trei luni, așa că nu prea știi cui te adresezi. Dar, repet, fie și acțiune electorală, Robu are tot dreptul din lume să-i cheme pe timișoreni la „luptă”. Că prezența se va reduce probabil la activul PNL Timiș, adus cu arcanul, plus câțiva gură cască e o altă problemă. Poate și Sorin Grindeanu să-și aducă PSD-iștii în Piața Unirii și să se bată cu Robu în mitinguri.

Problema e însă alta. Atunci când primarul Robu, dar mai ales președintele PNL Timiș cu același nume, ajunge în ipostaza de-a organiza un miting de protest trebuie să aducă câteva explicații. În primul rând, ce a făcut primarul Robu pe cale administrativă, dar și președintele Robu pe linie politică pentru această centură? De exemplu, de câte ori a fost la București la guvern, că s-a chemat Ponta sau Cioloș, cu această problemă? Nu cu povești și milogeli, ci cu argumente obiective în favoarea centurii. Apoi, ce au făcut parlamentarii aflați în subordinea politică a lui Robu în acest sens? Câte amendamente au făcut în fiecare an la buget în favoarea centurii, câte interpelări la Ministerul Transporturilor etc. Să nu uităm, aproape doi ani PNL a fost la putere în primele guverne Ponta. Iar Robu era/este vicepreședinte PNL.

Și vorbesc doar de ultimii ani. Fiindcă în trecut, dacă PNL rămânea la putere după 2009 nu aveam nici tronsonul de centură construit. Căci Ludovic Orban, fostul ministru liberal al Transporturilor, dăduse lucrarea prietenului Nelu Iordache, care începuse deja să conteste proiectul, să ceară modificări etc. numai pentru a bloca lucrarea.

Sunt parlamentari PNL care mai vor o tură și poate vor urca pe scenă sâmbătă ca să ne povestească ce frumoși și deștepți sunt ei. De exemplu, Alin Popoviciu, care i-a cărat geanta și apoi a devenit partener de afaceri al celei care avea la un moment dat bugetul României în pix. Ce a făcut Popoviciu pentru centură? Mai vorbim de Vasile Blaga? Dar el n-are treabă cu centura Timișoarei, ci doar cu cea a Brașovului.

Dar să trec și în partea cealaltă, că doar centura nu e doar a lui Robu și a liberalilor. Ce a făcut „marele bănățean” Ilie Sârbu pentru centură? Trimis de timișeni nu o dată, ci de trei ori în Senat, până a ajunge la dreapta lui Nicu Văcăroiu. Da, se știe, în general, a pus piedici proiectelor Timișoarei. Dar s-o știe pe asta și trepanații care l-au tot votat. Și dacă „Tata Socru” n-a făcut nimic, atunci cine putea face? Poate Sorin Grindeanu, noul lider al CJ Timiș, care se lovește acum tot mai mult de această problemă. Fost ministru, dar mai ales prieten cu Victor Ponta. Măcar la un șpriț nu putea să-i spună problema și să ceară niște fonduri pentru centură? Măcar a zecea parte din banii pe care guvernele Ponta i-a dat lui Ghiță pentru sistemele IT care crapă în mai toate instituțiile unde au fost implementate. Și sunt mulți alții care puteau face ceva, dar n-au mișcat un deget. La alegerile din 2012, Timișul a trimis în parlament nu mai puțin de 20 de oameni. Ca să facă ce? În general, mici bișnițării din care să le iasă și lor câte ceva. Mai mult, aproape toți se bat cu cărămida în piept că sunt bine văzuți sunt la București, că se trag de șireturi cu liderii lor de partid. Dar când se pune problema unui proiect serios precum centura, toți sunt mucles. Ca să nu-și deranjeze șefii.

După ce a plecat din partid, fostul lider al PSD și CJ Timiș, Titu Bojin, a avut o revelație. Cică Bucureștiul nu ne iubește. Așa o fi, miticii n-au fost niciodată îndrăgostiți de Timișoara. Dar atunci luptă cu armele miticilor. Amenință-i că nu le mai aduci voturi, de exemplu, Timișul fiind un mare bazin electoral și care contează. Dar nimeni nu face așa ceva. Dacă în alte județe, pentru proiecte cu adevărat importante, parlamentarii cooperează indiferent de culoarea politică, în Timiș și-o dau la gioale care pe unde pot. Și nu se sfiesc să facă exerciții ieftine de imagine, inclusiv cu proiecte pentru care n-au mișcat un deget. Cum este cel al centurii. Or, chiar nu miticii sunt vinovați că timișenii au trimis în parlament astfel de indivizi. Exact, timișenii/timișorenii sunt singurii vinovați pentru acest lucru și să nu mai dăm vina pe alții și pentru asta.

P.S. În urmă cu opt ani, candidând independent la Consiliul Local Timișoara, afaceristul Emil Cristescu avea drept proiect de campanie electorală strângerea de semnături pentru centură. Normal, timișorenii nu l-au votat. După 2012, putea să-și pună proiectul în practică, la lungile discuții cu bunul său amic Victor Ponta. A făcut-o? Sau îl interesa centura doar din perspectiva de candidat? Așa cum se întâmplă cu mai toți politicienii noștri.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Banatul tara noastra a spus: (septembrie 22nd, 2016 at 12:28 )

Cred ca un miting impotriva parlamentarilor de Timis ar fi cel mai oportun .
Parlamentari ce nu ezita in a-si da jos chilotii pt a pune funduletul de curve anale la bataie , atunci cand sefii de la buCUResti le-o cer .
O adunatura de sclavi si marlani care stau capra de 25 de ani in fata unui Dragnea ,Blaga sau Oprea , dar care au tupeul ordinar ca la fiecare 4 ani sa ne ceara votul .

Imi provocati scarba .

Floca a spus: (septembrie 22nd, 2016 at 15:10 )

PRIMARUL MŰNCHAUSEN
MANIPULEAZĂ TIMIŞIORENII
Timp de 2 ani și 7 luni, cât am fost consilier local, am solicitat USL-ului să se implice pentru construirea șoselei de centură a Timișoarei, dar din partea lor nu a existat nici o reacție. Acum fiind în preajma campaniei parlamentare au mirosit că acest proiect poate fi o electorată aburitoare pentru memoria cetățenilor. Ilie Sârbu este senator PSD, Vasile Blaga este senator PNL,…în Timiș aveți 20 de parlamentari, începând din 2012. De 26 de ani v- ați rotit la putere și pentru Timișoara nu ați făcut nimic. Doar ați împărțit funcții între voi și contracte pentru firmele de partid. ,,Prin faptele lor, reprezentanţii USL, care se află de 3 ani la guvernare, au majoritate în Consiliul Judeţean Timiş şi deţin Presedinţia Consiliului Judetean Timiş,Primăria Timișoarei, sunt deputaţi şi senatori, nu numai că nu a ajutat oraşul cu nimic, ci au adus prejudicii timişorenilor.
Timişoara este singurul oraş important din România care nu are şosea de centură. Guvernul USL Viorel Ponta aflat la putere de peste 3 ani, nu a aprobat includerea centurii Timişoarei în Master Planul de transport al României. Am cerut cosilierilor USL din CL Timişoara să explice de ce Guvernul USL, preşedintele CJT Titu Bojin (PSD) şi majoritatea USL din CJT pedepsesc Timişoara şi nu doresc să construiască şoseaua de centură. Nu am primit niciun răspuns. Din ’89 Timişoara este pedepsită, în continuu, pentru că s-a ridicat împotriva tovarăşilor din PCR, FSN, PSD.
Şi anul acesta se anunţă o vară caniculară, iar la nivelul asfaltului vom avea temperaturi de peste 60C. Circulaţia prin oraş a autovehiculelor de mare tonaj va distruge, din nou, şoselele Timişoarei iar refacerea lor va necesita din nou alocarea de bani din bugetul local, provenit din taxele şi impozitele plătite de noi, timişorenii (nu de către USL Timiş)…” 2014 Plenul PMT.

dorel a spus: (septembrie 22nd, 2016 at 20:19 )

cine este impotriva manifestarii democratice a cetatenilor in scopul dezbaterii unei probleme stringente respectiv centura timisoarei? cui ii este frica? dimpotriva ar trebui mai des .

anteconbega a spus: (septembrie 24th, 2016 at 09:45 )

Chiar există un Floca?

Obiectiva! a spus: (septembrie 25th, 2016 at 17:00 )

” Spune realitatea! ” Da, Ino spune realitatea fara partinire, fara partipriuri politice si de nici un fel. Uite ca mai exista si ziaristi pe aceste plaiuri. Eu ii multumesc din suflet!

Alex a spus: (septembrie 26th, 2016 at 10:47 )

Timisoara nu e un sat izolat, nu trebuie sa le reamintim gurvernelor ca avem nevoie de centura, au ei destule date. Este vorba de rea-vointa.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.