N-o spun public, dar șefii lui ACS Poli sunt revoltați că o parte din banii primiți din drepturile TV nu au mers spre jucători, ci pe instalația de încălzire a terenului deținut de CJ Timiș. În replică, șeful CJ, Titu Bojin, spune c-o să fie bine, iar în august conturile clubului vor iar aprovizionate.
Parintii elevilor eliminati de la Bac cer socoteala la ISJ! Continua identificarea celor care au copiat
Scandalul bacalaureatului fraudat de la Făget continuă la ușile Inspectoratului Școlar Județean Timiș. Zeci de părinți au venit, luni, în fața instituției, „să ceară dreptate”, asta după ce 94 de elevi au fost eliminați din examen pentru că s-a constatat că au copiat.
Politisti, interlopi si Corduneni
O bătaie strașnică între interlopi s-a terminat cu câteva zile în urmă cu spitalizarea unuia dintre ei în stare gravă. Mai precis, individul, Tudor Stoiți pe numele lui, a fost desfigurat în asemenea hal încât nici maică-sa probabil nu l-ar mai recunoaște.
Putini muncitori, multi nervi pe santierul din Cetate! / VIDEO
Se lucrează și nu prea pe șantierul din centrul istoric al Timișoarei. Admite asta până și primarul Nicolae Robu, dar nu și… șefii echipelor de muncitori, cărora pare să le sară imediat țandăra când sunt întrebați despre activitatea lor. Vineri, unul dintre ei s-a ales cu o plângere la poliție.
Casa Muhle nu va fi salvata nici de Consiliul Judetean Timis
Proiectul inițiat de liberalul Marius Martinescu, care solicita implicarea CJ în exproprierea Casei Mühle, a căzut, miercuri, în plen, dar nu fără scandal. Era vorba despre demararea procedurilor de expropiere a imobilului de pe Bd. Mihai Viteazu, pentru a construi acolo un muzeu al rozelor şi o casă memorială.
Terasele de pe santierul din Cetate ar putea fi inchise! De vina e… Codul Fiscal
Revoltă printre proprietarii de localuri din zona Cetate, ale căror afaceri au fost afectate de lucrările deschise acum un an și jumătate. Oamenii spun că inspectorii primăriei i-au anunțat că, dacă vor să-și țină deschise terasele, trebuie să plătească o taxă, deși acestea funcționează în plin șantier. Primarul Nicolae Robu susține că nu există altă variantă.
Scandal cu politisti la sediul incuiat al PC! Grapini spune ca aduce vineri cheia
Scandalul dintre Maria Grapini și PC continuă. De această dată, miza este sediul ultracentral al conservatorilor din Timiș. Noul președinte interimar Ion Davițoiu susține că Grapini refuză să predea cheia, în timp ce europarlamentarul îi cere răbdare până vineri și anunță că nu pleacă… cu lustrele puse de ea!
Marturie despre scandalul beizadelei lui Ghita Ciobanu: Iata intreaga poveste, sa nu mai spuna ca e o minciuna!
Foștii colegi ai beizadelei viitorului președinte executiv al PSD Timiș, Gheorghe Ciobanu, nu l-au avut lângă ei la festivitățile de final de an pe îndrăgitul lor diriginte. Acesta a plecat de frică în Germania, țară al cărei cetățean este, după ce ar fi fost maltratat și amenințat cu moartea de o „gorilă”. S-a întâmplat asta după ce a refuzat să-l promoveze la limba germană pe băiatul deputatului.
Proiectul Arad – Capitala Culturala, blocat in „curvele” lui Ioan Rus
Un scandal monstru a izbucnit la Arad, după ce șeful Comisiei de cultură din CL, liberalul Cătălin Lazurcă, a cerut demisia managerului Asociației Arad 2021, Andrei Ando. Fiind și jurnalist, acesta din urmă a publicat un editorial în care îi dă dreptate lui lui Ioan Rus în ceea ce privește declarațiile despre „curvele” și „golanii” lăsați acasă de românii plecați la muncă în străinătate.
Ca in filme! Tanar din Timisoara, batut cu bata de baseball in plina strada
Dreptatea la Timișoara se face cu parul! Cel puțin așa a considerat un bărbat care a decis să-l bată pe un tânăr cu bâta după ce tot el, i-a tăiat calea în trafic. Scandalul a fost aplanat de jandarmii care patrulau în zona incidentului.
Consilier local din Belint, acuzat de santaj pentru… o ruga! / AUDIO
Un consilier local din Belinț este acuzat de o familie din satul Babșa că îi amenință și îi șantajează pentru a obține bani. Sătenilor li s-a spus că banii sunt pentru rugă, iar contribuția ar fi obligatorie. Alesul local susține că acuzațiile care i se aduc sunt aberante, iar primarul a decis… să nu se bage.
La Timisoara e plin de raufacatori, asa ca Sala Polivalenta va fi pazita, desi nu e gata!
Sala de sport a Politehnicii nu se știe când va fi gata, dar un lucru e cert: ea va fi păzită de guarzi de la Poliția Locală, angajați pe bază de contract, ca să nu fie vandalizată înainte de inaugurare. Consilierii locali s-au certat mai bine de o oră pe acest subiect, aparent fără miză.
Toanca sau Orza? Aceasta a fost intrebarea la ultimul plen al CL
Cum e să votezi ceva și, după mai bine de două ore, să afli că ai votat, practic, „pe” numele altuia? I s-a întâmplat vineri social-democratului Radu Țoancă, președintele de ședință, care, spre finalul plenului, a aflat că îl cheamă… Adrian Orza!
PUZ-ul cu cantec de pe Calea Urseni a trecut de plen
Consilierii locali au votat, marți, încă un PUZ cu cântec. Este vorba despre cel referitor la complexul imobiliar de pe un teren de 35.000 de metri pătrați de pe Calea Urseni. La dezbaterea publică de acum două săptămâni, locuitorii din zonă au reclamat mai multe probleme. Fără ca acestea să fi fost rezolvate, proiectul a trecut cu un amendament legat de regimul de înălțime.
Constructorul de la Lenau: Robu a fost anuntat de toate problemele, dar le-a ignorat
Situația de la Liceul Lenau rămâne în continuare în aer, deși primarul Nicolae Robu susținea că problemele se vor rezolva. Asta, nu înainte însă de a amenința voalat constructorul că i s-ar putea imputa pierderea fondurilor. Reprezentantul Kasdum-GF îi dă replica edilului, făcându-i o listă a „bubelor” din acest proiect, pe care acesta le-ar fi trecut cu vederea până acum.
Cum rezolva primarul din Buzias divergentele cu alesii locali: capete in gura si calcat în picioare
Primarul PSD al orașului Buziaș, Alger Ilaș, are un stil cel puțin original de a-și rezolva problemele cu consilierii locali, mai ales dacă sunt din opoziție: amenințări cu capete în gură și călcat în picioare. Asta a pățit pe pielea lui un consilier local PNL. Pentru același edil, locuitorii orașului au o titulatură mai simplă: „jegoși”
Ciprian Jichici, persona non grata pentru primarul Robu?
După ce consilierii PSD și aliatul lor Bogdan Herzog au tăiat din bugetul alocat echipei ACS Poli, primarul Nicolae Robu a avut o răbufnire nervoasă. Ținta atacurilor sale nu au fost doar aleșii din sală (de-a valma, PSD-iștii și Herzog), dar și un absent. Culmea, este vorba de un coleg de partid, mai vechiul și combatantul consilier Ciprian Jichici. UPDATE: Ciprian Jichici susține că n-a avut niciun conflict cu Nicolae Robu și spune că angajamentele sale de serviciu, programate cu luni în urmă, s-au suprapus întâmplător peste ședințele CL.
Simonis: Robu ameninta degeaba, nu detine adevarul absolut
Ședința cu scântei de marți după-amiază a Consiliului Local Timișoara are efecte și cu o zi mai târziu. Unul dintre consilierii care s-au contrat, din nou, cu primarul Nicolae Robu așteaptă scuze publice pentru ieșirea acestuia și crede că edilul judecă lucrurile cu unități de măsură diferite.
Tandemul Birsasteanu – Raducanu se transforma in smardoiala Birsasteanu – Raducanu
Concordia n-a durat prea mult timp în „noul PSD Timiș” condus de ministrul Sorin Grindeanu. În spatele unei armonii de paradă, deja se ascut săbiile și se lustruiesc pumnalele în așteptarea primei confruntări.
Bojin nu intelege de ce a revenit Marian Vasile la serviciu, dar stie cat va mai sta
Marian Vasile este din nou vicepreședinte al CJ Timiș, dar, din punctul de vedere al lui Titu Bojin, nu are drept de semnătură, deci nu prea are ce face în instituție. Evident, liberalul susține contrariul. Un lucru este cert: își va lua indemnizația de „vice” al CJ. Cam două luni, cât estimează Bojin că va mai sta în funcție.