Arhiva pentru eticheta: sorin grindeanu

Cristian Anton, omul lui Sorin Grindeanu, rămâne în “cantonament” încă 30 de zile

Cristian Anton, omul lui Sorin Grindeanu, rămâne în “cantonament” încă 30 de zile

Tribunalul Cluj a admis, astăzi, propunerea procurorilor și a prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile pentru Cristian Anton, anunță Actual de Cluj. Fost şef al ARR şi fost şef de cabinet al lui Sorin Grindeanu în perioada în care preşedintele PSD era ministru al Transporturilor, Anton a fost arestat preventiv în luna aprilie

Puterea care n-a fost folosită. Opt luni după „Grupul” de la Timișoara

Există momente în care istoria îți pune în mână o carte bună. Nu este obligată să-ți aducă și victoria. Victoria se cere. În noiembrie anul trecut scriam că Timișoara trăia un asemenea moment. Pentru prima dată după 1989, doi lideri naționali ai unor partide aflate în aceeași coaliție proveneau din același oraș. Sorin Grindeanu conducea

Editorial de Ino Ardelean

Soluţia constituirii unui nou guvern, deloc dificilă. Doar Nicuşor Dan o complică pentru a salva PSD

Au trecut două luni şi jumătate de când a fost dat jos Guvernul Bolojan prin moţiune de cenzură şi încă nu s-a constituit un nou executiv. Într-un context intern şi internaţional foarte complicat, România funcţionează cu un guvern pe avarie, desemnarea unui executiv plin fiind o necesitate de gradul zero. Preşedintele Nicuşor Dan promitea de

Editorial de Ino Ardelean

„Saving private Grindeanu!”. Singurul proiect de ţară al lui Nicuşor Dan

„Le transmit că sunt un om rațional. Consider că eu am dreptate și duc România în direcția bună”, a răspuns sibilinic preşedintele Nicuşor Dan, în momentul în care a fost întrebat, marţi, în cadrul unei conferințe de presă, ce le transmite românilor care l-au votat și se simt dezamăgiți de prestaţia lui. Acest răspuns vine

Editorial de Eugen Sasu

Misteriosul și păgubosul domn Grindeanu

Sorin Grindeanu e un mare mister pentru omenire. Ar trebui studiat, căci lucruri interesante pot afla oamenii de știință despre cum funcționează acest om sub presiune. Și nu e vorba de anul în care a fost numit premier al lui Dragnea. Pe acel Sorin Grindeanu, cu efort, îl poți înțelege, dar ce ne pot spune

Editorial de Ino Ardelean

Şefu’ la Sistem! Nicuşor Dan, acest Pilat din Pont-ul PSD-ului

Precum Pilat din Pont, vineri seara, după întâlnirea cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale, Nicuşor Dan s-a spălat pe mâini şi i-a trimis pe aceştia să stea din nou la masa negocierilor pentru a rezolva criza. Asta nu înainte de a a-şi arăta clar preferinţa pentru Sorin Grindeanu, ba mai mult

Negocierile pentru formarea unui nou guvern, în aer. Vineri, Nicuşor Dan ar fi trebuit să anunţe premierul desemnat

Cele două blocuri care au negociat astăzi formarea unui nou guvern n-au ajuns la niciun rezultat anunţă G4Media. Este vorba de PSD pe de o parte și PNL-USR-UDMR de cealaltă parte. USR a anunțat că nu poate vota un guvern PSD, iar în replică PSD a spus că nu poate vota un guvern din care

Editorial de Ino Ardelean

Şarada Guvernului “tehnocrat” dezumflată. Nicuşor şi Sorin îşi asumă până la urmă guvernarea sau mai pun de-o mascaradă?

 “Guvernul meu” scremut timp de mai bine de o lună de Nicuşor Dan şi încredinţat unui to(lo)mac scos din nu se mai ştie ce joben MAGA-idiot pare să-şi dea deja obşescul sfârşit. Fără ca nici măcar să fi trecut prin chinurile facerii. Iar ceea ce se vorbea demult timp s-a adeverit în ultimele zile. Guvernul

Editorial de Eugen Sasu

Să râdem cu Grindeanu și Nicușor Dan

Premierul Eugen Tomac și miniștrii care au apărut pe surse ca făcând parte din executivul președintelui Nicușor Dan n-ar avea de ce să ne enerveze prea tare. E vorba de oameni categoric proeuropeni, nici politicieni, nici tehnocrați 100%, nu știu cât de eficienți, dar cei mai mulți dintre ei onorabili în domenile profesionale de unde

Editorial de Ino Ardelean

„Boss, ai văzut vreodată o prăbușire mai măreață?”. În aşteptarea „luminii” de la Cotroceni, PSD a căzut în beznă

Un sondaj de opinie INSCOP – casa de sondaje care a dat tot timpul cele mai apropiate prognoze de realitate – apărut ieri a confirmat un lucru care plutea în aer de ceva timp. Şi anume că marii câştigători ai moţiunii de cenzură iniţiate de PSD, AUR şi, mai mult sau mai puţin discret, susţinute

Nu e banc. „Sorin Grindeanu”, marcă înregistrată. La fel, „Claudiu Manda”. Numele lor ar putea apărea şi pe… cutii de pantofi

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, și secretarul general al partidului, Claudiu Manda, au depus cereri la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) pentru înregistrarea numelor proprii ca mărci comerciale. Potrivit Profit.ro, solicitările celor doi PSD-işti au fost depuse la finalul lunii aprilie, în prezent fiind în curs de examinare. În luna aprilie, în plină

Puterea nu se mai decide. Se redistribuie

Nu asistăm la o mutare politică. Asistăm la o pierdere de control. Când un președinte află printr-un bilețel că se schimbă majorități, nu avem o decizie politică. Avem dovada că decizia nu mai stă unde ar trebui. Nu mai există centru. Există doar mișcare. Ceea ce vedem nu este o alianță. Este o reconfigurare grăbită

Editorial de Eugen Sasu

La capăt de drum, să mulțumim PSD-ului

Apar știri pe surse, alarmante surse. Cică PSD ar ataca la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) faptul că liderii săi sunt ilustrați prin inteligența artificială ca șobolani și aruncați astfel în ventilatorul rețelelor sociale. N-au făcut acest gest extrem niciodată. N-au protestat că au fost făcuți hoți, corupți, imorali, curvari și alte cele, distrugători

Sorin Grindeanu, după consultările cu Nicușor Dan: Ori fără Ilie Bolojan, ori PSD intră în opoziţie

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, după întâlnirea cu preşedintele Nicuşor Dan, că una din soluţiile pentru deblocarea crizei guvernamentale este continuarea actualei coaliții pro-europene, dar cu un alt prim-ministru. Alternativa este ca PSD să intre în opoziţie, a adăugat Grindeanu.  Președintele Nicușor Dan a început miercuri dimineață, la Palatul Cotroceni, consultările cu liderii coaliției

„Sufocaţi” de declaraţiile de „dragoste” ale românilor, PSD şi tripleta Grindeanu – Vasilescu – Manda au blocat comentariile pe paginile lor de Facebook

Partidul Social Democrat, dar şi tripleta din fruntea formaţiunii, Sorin Grindeanu – Olguţa Vasilescu – Claudiu Manda, au decis să blocheze toate comentariile de pe paginile lor de Facebook. Acest lucru s-a întâmplat după valul de băşcălie de pe reţelele sociale care au marcat atât campania „Momentul adevărului”, dar mai ales “festivalul şobolanilor”. Alături de

Funcționarea coaliției, analizată de Sorin Grindeanu: ”Noi ne uităm la prostiile și porcăriile pe care încearcă să le facă ceilalți, ceilalți ne urmăresc pe noi”

Zona de vest a ajuns la rând în suita de întâlniri regionale pe care PSD le-a organizat pentru a vedea care este părerea membrilor partidului, legat de guvernarea condusă de Ilie Bolojan. Decizia finală se ia la București, luni, dar direcția e clară: actuala guvernare nu mai poate merge înainte în această formulă. Fie Bolojan

Editorial de Ino Ardelean

Şi totuşi, cine l-a băgat pe Sorin Grindeanu în fundătura din care nu mai ştie cum să iasă?

E adevărat, politica presupune şi o artă a compromisului. Însă a ceda la un şantaj nu e compromis, e slăbiciune. Cine cedează o dată, o face si a doua oară şi a treia oară… Iar cel care şantajează, dacă îi reuşeşte la prima încercare, o va face din nou şi din nou. Or tot tot

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.