Peste doi ani, Timișoara ar putea avea un adevărat muzeu al transportului public. Acesta va fi amenajat în fostul depou de pe Bd. Take Ionescu, care urmează să fie restaurat și readus la forma de la începutul secolului trecut. Totul depinde acum de votul consilierilor locali.
Timisoara este „orasul cu cea mai extinsa retea de piste de biciclete”! Robu cere respect in trafic
Primarul Nicolae Robu a ajuns la concluzia că Timișoara este orașul în care există cea mai extinsă rețea de piste de biciclete și le cere pietonilor, șoferilor și bicicliștilor să dea dovadă de „convivialitate” și să se respecte reciproc. Între timp, în Piața Operei a intrat în vigoare restricția pentru bicicliști.
Transport in comun pe Bega, in niciun caz in 2015! Vaporasele ar putea fi mai mici
În niciun caz nu vom putea merge, în acest an, cu vaporetto pe Bega. Primăria ia în considerare cumpărarea unor ambarcațiuni mai mici, dar așteaptă un punct de vedere oficial de la Autoritatea Navală Română. Primele ar putea ajunge la Timișoara în luna noiembrie, suma prevăzută pentru cumpărarea lor fiind de 2,4 milioane de euro.
Ziua Europei, cu Anda Adam si Voltaj
Pe 9 mai, de Ziua Europei, timișorenii sunt invitați concerte și alte evenimente care să celebreze cei 65 de ani de existență a Europei unite. Programul începe cu un ceremonial militar și se termină cu două concerte cu Anda Adam și trupa Voltaj.
Nesimtire a la Enel: cu avarie pe Calea Sagului, echipa de interventie n-a ajuns nici dupa trei ore!
Locuitorii Căii Șagului au rămas, joi după-amiază, în jurul orei 16, fără curent electric. Pentru cei care au ghinionul să stea în blocuri cu mai mult de patru etaje, asta a însemnat și oprirea apei calde și reci, furnizate prin hidrofor. Unica echipă de intervenție a Enel nu a reușit să ajungă la locul avariei nici după aproape trei ore!
Farmacii deschise non-stop de 1 mai
Dacă dați prea tare iama în mititei și grătare, măcar aveți de unde să luați pastile care să vă ajute să traversați mai ușor mini-vacanța de 1 mai. De Ziua Internațională a Muncii, patru farmacii dintr-un lanț național vor avea program non-stop.
Oficial, in Timisoara a scazut poluarea cu praf! Robu nu e Mafalda, dar are masuratori de la CE!
Cu nori de praf care plutesc mai ales în zonele în care sunt deschise șantiere, primarul Nicolae Robu susține că situația nu e atât de gravă și că poluarea e în scădere. Edilul spune că totul e în limitele permise de UE și că n-are ce face, pentru că orașul nu se poate schimba fără eforturi.
De 1 Mai in Timisoara e interzis la mici! Picnicuri cu mancare la pachet, doar in trei parcuri
Vreți să ieșiți la grătar de 1 mai? O puteți face, însă nu în Timișoara, unde e liber doar la picnicuri fără foc și numai în trei parcuri. Dacă nu vă conformați, amenzile pot ajunge la 3.000 de lei, însă anul trecut n-a fost nimeni sancționat pentru că și-a prăjit mititeii în aer liber, altundeva decât în propria curte.
Universitatea de Vest a ajuns in Top 150 international
Universitatea de Vest din Timișoara a demonstrat încă o dată că este una dintre cele mai bune instituții de învățământ din țară și din Europa. Anul trecut, în domeniul Limbilor Moderne, UVT s-a situat în top 200 mondial, dar, în numai puțin de câteva luni, universitatea a reușit să se claseze în top 150.
Coada la Targul Liceelor! Elevii s-au inghesuit sa vada ofertele / FOTO
Mii de elevi de clasele a șaptea și a opta din județul Timiș au trecut miercuri pe la Târgul Liceelor. Tinerii au fost ofertați de unități de învățământ de toate felurile, fie că e vorba despre cele vocaționale, cu profil real sau cele umane.
Policlinica de 2,5 milioane de euro, la Spitalul Odobescu
Ce se poate face cu aproape 2,5 milioane de euro? De exemplu, o față nouă pentru ambulatoriul de obstetrică-ginecologie al Spitalului Municipal Timișoara. Lucrările au început la 1 aprilie și, din noiembrie, promit reprezentanții primăriei, pacientele vor găsi aici un spital ca-n Occident.
Studentii de la Drept, locul doi intr-un nou top national
Echipa Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara a reușit să obțină rezultate frumoase la „Hexagonul Facultăților de Drept”. Evenimentul este organizat anual și reunește echipele facultăților de drept din mai multe universități de top. Anul acesta, UVT a terminat pe locul II în clasamentul național.
Mici si bere de 1 Mai, la Muzeul Satului
Dacă e 1 mai, trebuie neapărat să fie mici și bere în aer liber. Cam asta e tradiția la români, iar Muzeul Satului Bănățean ține s-o respecte. Nu mai trebuie decât ca și vremea să fie în ton.
Aproximativ 5.000 de locuri libere pentru inscrierea copiilor la gradinita
Părinții care au copii între 3 și 6 ani vor putea să-i înscrie sau să-i reînscrie pe micuți în învățământul preșcolar. Ministerul Educației și Cercetării Științifice a transmis că acest proces trebuie încheiat până la data de 1 august. În Timiș sunt disponibile aproximativ 5.000 de locuri libere.
In Piata Libertatii se aprinde lumina! De 12 ori!
12 stâlpi de iluminat! Atâția vor fi montați, până săptămâna viitoare, în Piața Libertății. Operațiunea este în curs de desfășurare, iar stâlpii vor fi așezați de jur-împrejurul pieței. Unul dintre ei se află chiar în fața monumentului lui Decebal.
Inca nu ne putem da pe bicicletele primariei, dar le vom vedea intr-un film!
Uite bicicleta, nu e bicicleta! Aceasta pare să fie deviza Primăriei Timișoara, care a decis să scoată, din nou, bicicletele retrase acum trei săptămâni. Vehiculele urmează să fie „vedetele” unui filmuleț de prezentare, dar apoi vor fi retrase de pe traseu. Proiectul stațiilor intermodale se va încheia pe 29 mai.
Mai preia primaria controlul orasului?
Trec de câteva ori pe zi pe lângă două-trei imobile bombă ecologică în zona unde locuiesc. Și de câte ori mă plimb pe lângă aceste pisoare cu număr de casă îmi amintesc că atunci când un primar nou îl înlocuiește pe unul vechi, epuizat de timp, vârstă și metehne, tragi speranțe că lucrurile se vor schimba odată și-odată.
Timisorenii reclama pomi taiati in Padurice: Am ajuns sa proiectam si… parcuri minerale? / FOTO
Locuitorii din zona Parcului Pădurice încep să reclame tăierea pomilor, deși li s-a promis că nu vor fi culcați la pământ decât plopii bătrâni. Ei au fotografiat gropi apărute în locul unor arbori, dar și alei în mijlocul cărora sunt copaci care, foarte probabil, vor fi tăiați.
Finantarea sportului timisorean – intre Daciada si performanta
Timișoara capitală a sportului in România – în primul rând a sportului de performanță, dar și a sportului de întreținere – cu infrastructură pentru sport pe măsură – nou stadion de fotbal, nou stadion de atletism, noua sală polivalentă, nou bazin de înot etc.
Maraton de tango, la Timisoara
Cei care iubesc senzualul dans argentinian au toate motivele să-și pregătească pantofii de dans. În perioada 14-17 mai va avea loc cea de a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Tango Argentinian, „Timişoara Tango Festival Marathon”, la care vor participa dansatori profesionişti din mai multe țări, inclusiv doi campioni mondiali.