Arhiva pentru eticheta: Timişoara

Explozie, urmata de incendiu pe strada Corbului

Explozie, urmata de incendiu pe strada Corbului

O casă a luat foc după ce angajații E.ON Gaz au efectuat niște lucrări la instalație, fiind chemați de proprietari. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar acum urmează ca o anchetă să stabilească exact din vina cui s-a produs incendiul.

IM Marriage, solutia pentru nunta mult visata

Bănăţenii care s-au decis să-şi unească destinele în acest an sunt aşteptaţi la cel mai îndrăgit târg de profil, organizat de Iulius Mall Timişoara. Tinerii vor putea alege dintr-o gamă completă de servicii care să le transforme nunta într-un moment unic, în cadrul celei de-a opta ediţii a Festivalului de Nunţi „IM Marriage”.

Robu o da iar la intors: vrea sa mute JazzTM pentru a face loc Garanei

Primarul Nicolae Robu a dat drumul unui nou sondaj pe Facebook, de această dată legat de Festivaul Jazz TM, aflat la cea de a doua ediție. Inițial, acesta era programat în perioada 11-13 iulie, suprapus însă peste mult mai consacratul festival de gen de la Gărâna, iar Robu susținea că doar așa s-au putut semna contractele cu artiștii.

Timisorenii nu prea merg la teatru sau la opera, dar vor cultura in strada

În timpul liber, timișorenii preferă să se plimbe prin parc și să se uite la televizor, iar 40% nu au fost niciodată la un spectacol al Teatrului Național. Cumpără însă cinci cărți pe an și participă la festivaluri. Acestea sunt o parte din datele de la care se va pleca la întocmirea strategiei Timișoarei, în vederea dosarului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană.

Sapte ani scutire de impozit, daca va izolati singuri locuintele

Timișorenii care își reabilitează termic pe banii lor locuințele vor beneficia de o scutire de impozit pe perioadă de șapte ani. În premieră, de această prevedere vor putea profita și cei care locuiesc la case. Important este ca lucrările să fie efectuate din fonduri proprii, fără bani de la primărie.

SDM, stapana timp de cinci ani pe ridicarea si blocarea masinilor parcate ilegal

Consilierii locali au votat, marți, o hotărâre conform căreia, în următorii cinci ani, de blocarea, ridicarea și depozitarea mașinilor staţionate neregulamentar se va ocupa exclusiv Serviciul Administrare Parcări de la actuala SDM. Această activitate a fost atribuită direct, fără licitație, iar redevența plătită lunar va fi de 15%.

Primaria spune „stop” mansardarii blocurilor / UPDATE: Robu a renuntat la proiect!

Pentru că mansardele ridicate până acum strică aspectul orașului, municipalitatea a decis să nu mai permită astfel de construcții. „Cârpăcelile”, așa cum le consideră primarul Nicolae Robu, nu sunt deloc benefice pentru Timișoara. UPDATE: Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi, după discuții care au durat jumătate de oră și aprobarea a două amendamente!

Daca nu Petre Tutea, merge Mihail Roller?

„Revoltă la Timișoara după ce o stradă s-a decis să fie botezată Petre Țuțea”, a titrat luni un ziar național. M-am panicat câteva momente, fiindu-mi teamă să nu mă prindă „revolta” prin oraș pe frigul ăsta. Mi-am revenit repede, știind că timișoreanul nu se mai revoltă nici măcar atunci când guvernul îl fură ca-n codru, darmite pe motiv c-o stradă va lua numele lui Petre Țuțea.

Bugetul Timisoarei, dezbatut cu 15 persoane si Lorin Fortuna

Cu un proiect de buget făcut public pe ultima sută de metri, dezbaterea organizată luni după-amiază n-a adunat mai mult de 15 timișoreni în sala de consiliu a PMT. Restul asistenței a fost format din angajați ai municipalității și consilieri locali, așa că primarul Nicolae Robu și-a exprimat din nou regretul că nu poate organiza astfel de dezbateri în mediul virtual.

PSD-istii nu vor „Aqua Magic politic” la Dudestii Noi

Unul dintre cele 36 de proiecte propuse de Nicolae Robu pentru Timişoara pentru perioada 2014-2020 este realizarea unui complex de agrement de tip „Aqua Magic” la Dudeştii Noi. Acesta ar urma să coste 50 de milioane de euro și să fie cel mai mare complex de acest tip din această parte de Europa. Surse din PSD Timiş susţin însă că, la momentul oportun, social-democraţii nu-i vor face pe plac primarului Robu.

impozite

In anii trecuti s-a calculat gresit, la Timisoara se incaseaza doar 50% din impozite

Nu are date concrete, dar știe că încasările din taxe și impozite au ajuns, anul trecut, la aproximativ 50% din ce ar trebuie să fie. Nicolae Robu susține că e cam la fel ca în anii trecuți, când procentele raportate erau mult mai mari, dar erau greșit calculate. Acum, după ce a cerut o situație pe un tabel gândit de el, primarul s-a lămurit.

evaziune

Perchezitii la o retea de hoti

Descinderi, luni dimineață, la o rețea de hoți care acționa în mai multe localități. Polițiștii fac percheziții la șapte adrese din Timișoara, Șag și Reșița. Ei trebuie să pună în aplicare cinci mandate de aducere.UPDATE: Cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.