Uica Mihai poate fi găsit, de acum încolo, în fiecare luni, de la ora 19, la Bierhaus. După excursiile culinare prin țări străine, simpaticul bucătar se întoarce acasă și va pregăti pentru pofticioși „mâncăruri din Banat, vârtoase, cu personalitate, cu ştaiful vechiului imperiu”.
Intreruperi de curent
Enel nu a programat, luni, întreruperi de energie electrică în Timișoara. Acestea vor avea loc în județ, după cum urmează: Beregsău Mare (str. VI-VII și adiacente), orele 9 – 17, Jimbolia (str. C-tin Brâncoveanu, I. Slavici), orele 9 – 15.
„Consecintele” lui Haiduc, cu lesa si bici la No Name / FOTO
Timișoreanul Adrian Haiduc a „dirijat” din Arizona prezentarea de bijuterii de sâmbătă noaptea, de la clubul No Name. Ajutat de un prieten, excentricul personaj a demonstrat că nu trebuie să fie de față ca să aibă succes.
Lecturi aprinse, de ziua lui Washington
De ziua lui George Washington, timișorenii citesc pasaje din Constituția Statelor Unite și din Declarația de Independență. Și nu oricum, ci pe întuneric, la lumina făcliilor.
Ultimele ore de patinaj, in Piata 700 / UPDATE: Patinoarul, inchis inainte de ora anuntata
Timişorenii iubitori de mişcare în aer liber mai au doar câteva ore pentru a se distra pe gheaţa din Parcarea 700. Patinoarul Parking Ice Arena se închide duminică seară, în jurul orei 21.30 UPDATE: Din păcate, cei care au vrut să profite de ultima zi de patinaj, mai ales copii, au avut parte de o surpriză neplăcută. În ciuda anunțului oficial, patinoarul a fost închis încă de la prânz.
Reduceri in librarii si la teatre, pentru posesorii de card cultural
Mediateca Institutului Francez din Timişoara vă invită să descoperiţi avantajele Cardului Confluenţa Culturilor. Pentru 67 lei pe an, preț întreg, sau 58 lei, preț redus, posesorii acestuia au parte de o mulțime de gratuități și reduceri.
Timisorencele iubesc hainele „cu povesti” / FOTO
Au adus haine pe care nu le mai poartă și au plecat acasă cu altele, luate de la necunoscuți. Câteva zeci de timișoreni au participat, sâmbătă, la schimbul de haine organizat la D’Arc. Acțiunea, îndulcită cu brioșe și prăjiturele, s-a terminat noaptea târziu.
Metale grele si fosfor, aruncate la canal
Timișoara e poluată de mai multe companii. Acestea deversează în rețeaua de canalizare tot felul de substanțe. „Campioane” la acest capitol sunt TRW, UMT și Pencoop. Alte câteva zeci de societăți sunt monitorizate de reprezentanții Aquatim.
Atelier de lectura pentru pici isteti, la Carturesti Mercy
Curtea Veche Publishing și Librăriile Cărtureşti lansează proiectul „Clasicii repovestiţi. Ateliere de lectură pentru copii isteţi”. Evenimentele pornesc de la operele celebre repovestite pe înţelesul copiilor, grupate în colecţia „Cărţile copilăriei”.
Telefoane de 20.000 de euro confiscate la aeroport
Surpriză în șapte colete venite din Norvegia și Islanda, pentru o firmă din Oradea. Inspectorii vamali de la aeroport au descoperit aproape 150 de telefoane care nu fuseseră declarate. Acestea valorează aproape 20.000 de euro.
S-a dat drumul la inscrieri pentru IT Fest
A șaptea ediție a IT Fest, proiect susținut de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara – OSUT, are loc în perioada 6-10 martie. Dacă sunteți pasionați de tehnologie și de domeniul IT, dar și de jocurile on-line, vă puteți înscrie acum la activitățile proiectului.
Nicolae Robu, acuzat ca pierde vremea cu proiecte mici
Consilierul local Constantin Sandu crede că primarul Nicolae Robu e neserios și se ocupă doar de lucruri mărunte. Pedelistul susține că edilul șef al orașului că pierde vremea cu proiecte mici, în loc să aibă grijă de cele mari, și nu este preocupat de atragerea fondurilor europene.
Adrian Haiduc a trecut la sado-maso / VIDEO
Excentricul Adrian Haiduc se întoarce cu o nouă colecție total ieșită din tipare. După bijuterii din carne, din instrumente medicale, din bomboane sau din gheață, de această dată, tema aleasă este sado-maso. Din conceptul show-ului nu vor lipsi lesele, bicele și chiar sclavii.
Intreruperi de curent
Enel a programat, vineri, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara: str. I. Nemoianu nr. 5, orele 9 – 16; Beregsău Mare (str. VI-VII și adiacente), Jimbolia (str. Moților, Petofi Șandor), Ohaba Forgaci (p), orele 9 – 16; Gătaia (str. Republicii 88), Cebza, Cruceni, orele 8 – 16.
Sfaturi par avion, de la Popoviciu pentru Robu
Deputatul Alin Popoviciu i-a oferit sfaturi prețioase primarului Nicolae Robu. Cei doi au avut locuri unul lângă altul în cursa spre București, așa că au petrecut câteva zeci de minute discutând în avion.
Declarati-va iubirea pe Podul Indragostitilor / FOTO
Ce poate fi mai frumos decât să trăieşti iubirea alături de sufletul pereche? Eventual, să ți-o declari la limita dintre public și intim. Un lacăt al iubirii, așa cum există în Occident, poate fi o idee.
Robu s-a razgandit: nu mai darama „Dan Paltinisanu”
Planurile se succed cu repeziciune în ceea ce privește viitorul stadion al Timișoarei. Nu mai departe de luni, Nicolae Robu anunța că o arena modernă va apărea în locul actualei. Joi, primarul și-a schimbat părerea: urmează să fie ridicat un alt stadion, pe amplasamentul terenurilor de antrenament.
Robu cere explicatii despre poluare de la Deutsche Welle
Primarul Nicolae Robu cere postului de radio Deutsche Welle detalii referitoare la raportul conform căruia Timișoara este al cincilea oraș poluat din Europa. Edilul afirmă că, în comparație cu anii trecuți, nivelul de poluare în orașul de pe Bega e mult mai scăzut.
Robu a decis: reabilitam tramvaie, nu cumparam unele noi
A stat o zi la Iași și Pașcani, unde a văzut cum sunt recondiţionate vechile tramvaie, și s-a decis. Primarul Nicolae Robu a anunțat că la Timişoara nu se vor mai cumpăra tramvaie noi, ci vor fi reabilitate cele vechi.
Opt ore, pentru a descoperi povestea vinului
Timișorenii pot învăța secretele degustării vinului. Durează doar opt ore, la finele cărora vor privi cu alți ochi licoarea lui Bachus. „Vinul este o ființă vie, care se naște, se dezvoltă, ajunge la apogeu, apoi îmbătrânește și în final se stinge. Secretul este să-l consumăm în momentul în care ne poate oferi plăcerea maximă”, explică organizatorii unui curs de degustători.