Administratie articole

Lugoj

La Lugoj a revenit curentul electric!

La Lugoj a revenit curentul electric!

După aproape două zile în care a stat în întuneric, municipiul Lugoj a fost reconectat în întregime la rețeaua de energie electrică. În această perioadă, peste 45.000 de locuitori s-au întors în timp, neavând curent electric. Din cauza zăpezilor abundente, mai multe rețele de distribuție a energiei electrice au fost distruse, în special în noaptea

Timișoara, încă ocupată de zăpadă. Primăria i-a lăsat pe locuitori să se descurce cum pot / FOTO

La mai bine de 36 de ore de când n-a mai căzut niciun  fulg de zăpadă, situația de pe străzile Timișorei continuă să fie dezastruoasă. Cele 45 de utilaje cu care se lăuda Primăria că le-ar deține SDM au intra la… apă. Sau au devenit invizibile. Dacă pe arterele principale se poate circula totuși cât

Zeci de localități, în beznă din cauza furtunii

Ajutor suplimentar pentru Lugoj, unde 45.000 de persoane nu au curent. Prefectul Eva Andreaș a cerut două generatoare de capacitate mare

La Lugoj, unde 45.000 de locuitori continuă să nu aibă curent, după ce și-au petrecut noaptea în frig și beznă, a avut loc Comitet pentru Situații de Urgență. Prefectul de Timiș, Eva Andreaș, a mai solicitat secretarului de stat MAI, Raed Arafat, două generatoare de mare capacitate, care vor veni de la Sibiu și Cluj.

CJ Timiș: „Circulația rutieră pe drumurile județene se desfășoară în condiții de iarnă”

Reprezentanții Consiliului Județean Timiș transmită că în cel mai vestic județ al țării, pe drumurile județene. circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă. De asemenea, cei de la CJ Timiș transmit că nu există la această oră drumuri județene cu circulație blocată sau închisă.

Călin Dobra a găsit țapul ispășitor pentru dezastrul produs de zăpezi: Enel-ul. Este contrazis însă chiar de ISU

Codul Portocaliu de ninsoare a lăsat, ieri și astăzi, zeci de mii de timișeni fără energie electrică. La apelul prefectului Eva Andreaș, alături de reprezetanți ai instituțiilor de stat – Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș, Consiliul Județean Timiș etc. – , dar și ai ENEL, s-au întrunit, atât ieri, cât și astăzi, în ședințe

Ședință de urgență la sediul ISU Timiș convocată de prefectul Eva Andreaș

Prefectul de Timiș, Eva Andreaș, a convocat în acesată seară, la sediul ISU Timiș, o ședință operativă a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a intervenției și Grupa Operativă a ISU Timiș. La ședință au participat președintele Consiliului Județean, Călin Dobra, inspectorul șef al ISU Timiș, Lucian Mihoc, directori ai societății Enel, reprezentanți ai drumurilor

Comandamentul de Iarnă, convocat la Consiliul Județean Timiș

Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a convocat Comandamentul de Iarnă, la ora 18.00, la Palatul Administrativ. Codul Portocaliu este în vigoare până duminică la prânz și trebuie acționat în continuare pentru combaterea zăpezii și a eventualelor probleme care apar. În ultimele 24 de ore, stratul de zăpadă depus la Timișoara măsoară 9 centimetri, la

Eva Andreaș

Comitet Județean pentru Situații de Urgență la Prefectură: „Dacă este cazul se intervine prompt”

În Timiș s-a întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Sâmbătă dimineață sunt anunțate ninsori abundente, care vor dura până duminică la prînz. Prefectul de Timiș Eva Andreaș a transmis că toți cei care trebuie să intervină sunt pregătiți.

Centura de Sud

Contractul pentru Centura de Sud a Timișoarei se va semna înainte de Crăciun

În fine, după ani și ani de zile, în care timișorenii au strigat că vor centură, primul pas concret se va face miercuri, 19 decembrie. Mai exact este vorba de semnarea contractului de proiectare și executare a lucrării.   Au trecut mai bine de zece ani din momentul în care a fost finalizată prima parte

Taxele și impozitele vor crește la Timișoara de anul viitor

Consilierii locali au stabilit, cu 14 voturi „pentru”, trei „împotrivă” și șase abțineri creșterea unor impozite și taxe la Timișoara. Din 2019, cresc impozitele pe mașini, pe terenuri și pe alte bunuri ale locuitorilor urbei de pe Bega. Impozitul pe mijloacele de transport datorat de persoanele fizice sau de persoanele juridice se majorează cu 50%,

sannicolau mare

Scandal imens cu gunoaiele la Sânnicolau Mare și Deta

După Timișoara, și la Sânnicolau Mare, Deta și Gătaia sunt probleme mari cu gunoiul, dar de alt gen. Gunoiul se colectează, mașinile sunt pline, dar nu mai au unde să-l ducă pentru a-l descărca. Fiindcă firma de salubritate are datorii la societatea care gestionează stația de la Jimbolia, ultima refuză să mai depoziteze gunoaiele.

Dobra, președinte CJ Timiș: „Nu este foarte necesar un spital regional” / VIDEO

Pe pagina de Facebook a PNL Timiș a apărut un filmuleț în care este prezentat un fragment dintr-un interviu video acordat de președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, unei televiziuni locale. Liderul județean susține că este vorba de dezinformare și rupere din context.

Tramvai

Licitația pentru cele 16 tramvaie noi ale Timișoarei a „deraiat”. Nimeni nu s-a prezentat

Primăria ar vrea, dar nu își doresc producătorii. Licitația prin care Primăria Timișoara vrea să cumpere tramvaie noi a… deraiat. Nu s-a prezentat niciun producător. Motivul? Pretențiile mult prea ridicate din caietul de sarcini. Primăria Timișoara a inițiat licitația pentru a achiziționa 16 tramvaie noi, la mijlocul lunii octombrie, un contract de 220 de milioane

Nicolae Robu

Încă un proiect european al Primăriei a căzut. Timișoara rămâne fără opt milioane de euro, primarul Robu cu un „gust amar”

Proiectul privind accesarea de fonduri europene pentru achiziționarea a 16 tramvaie Armonia a fost respins. Nu cu mult timp în urmă, primarul Nicolae Robu dădea acesat proiect de opt milioane de euro drept o certitudine. Acum a rămas doar cu un “gust amar”.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.