Administratie articole

În două săptămâni primele secții se vor muta în noua clădire a Spitalului de Copii Timișoara

În două săptămâni primele secții se vor muta în noua clădire a Spitalului de Copii Timișoara

Primele secții ale Spitalului de Copii “Louis Țurcanu” sunt la un pas de la mutare în noul corp de clădire, proaspăt ridicat. Investiția Primăriei Timișoara va deveni operațională, iar secția de ATI este printre cele care vor fi mutate. Proiectul a fost dus la sfârșit cu multe întârzieri, iar verificarea lucrărilor efectuate a luat, din

Pe noul drum de legătură cu autostrada A1 se toarnă în continuare asfalt/FOTO

Constructorul continuă lucrările de așternere a stratului de bază AB 31,5 pe șantierul drumului de legătură dintre DN 69 Timișoara – Arad, bifurcația spre Sânandrei, spre autostrada A1. Stadiul lucrărilor a depășit 60%. Acest tip de asfalt este o componentă esențială pentru structura drumului, conține agregate de până la 31,5 mm și are rolul de

Se introduc restricții de circulație la trecerea la nivel cu calea ferată de la Margina

Trecerea la nivel care intersectează DN 68A (E673), la km CF 35+179, pe Linia 216, stația Margina va fi în reparații în perioada 12.05.2025 – 16.05.2025. Se vor realiza lucrări de întreținere și reparație a trecerii la nivel cu calea ferată. Acestea au loc conform contractului de execuție „Lucrări de întreținere și reparație a trecerilor

STPT anunță devieri ale mijloacelor de transport public în contextul desfășurării evenimentului sportiv Timotion 2025

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că duminică, 11 mai 2025, în intervalul orar 07.45– 18, cu ocazia desfășurării evenimentului sportiv Timotion 2025, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe artere importante ale orașului. Zonele afectate sunt: bulevardul I.C. Brătianu, strada 20 Decembrie 1989, bulevardul Regele Ferdinand, bulevardul Vasile Pârvan, bulevardul Corneliu Coposu,

Mai multe terase amplasate ilegal în zona zero a Timișoarei au fost demolate/FOTO

Oamenii Primăriei Timișoara s-au ținut de cuvânt și au început demolarea teraselor care nu funcționează legal în zona centrală a orașului. 12 asemenea locații de pe spațiul public au căzut victimă, joi, demolării. Vizate au fost cele din zona dintre Piața Operei și Piața Unirii. Au existat situații în care patronii avertizați au încercat, cel

La Pasajul Solventul lucrările au ajuns la 75% din total

Odată pasul cel mare realizat, cel de traversare a chesonului pe sub ansamblul de linii de cale ferată, Pasajul Solventul avansează vizibil. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că investiția a ajuns la 75% din total. Lucrările la ceea ce este una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură urbană din Timișoara au fost semnificativ întârziate. Contractul

Proiectul noului stadion, o întârziere de cel puțin două – trei luni

După cum am anunțat deja, rezultatul licitației pentru desemnarea constructorului care va ridica noul stadion de 32.000 de locuri de la Timișoara a fost contestat în instanță. Iar aceasta înseamnă o întârziere de două trei luni, spune președintele CJ Timiș, Alfred Simonis. El acuză faptul că astfel de contestații apar prea des în România. ”Licitația

Stadionul Dan Păltinișanu. Sursă foto: Eye in the sky

Rezultatul licitației pentru stadionul Timișoarei a fost contestat în instanță

Asocierea de firme plasată pe locul 2 la licitația pentru ridicarea noului stadion al Timișoarei a contestat rezultatul acesteia chiar înainte de expirarea termenului oferit în acest sens. Principalul motiv invocat este legat de faptul că societatea lider al asocierii care a câștigat nu ar avea experiența solicitată în dosarul de licitație, mai precis una

Municipalitatea finalizează reabilitarea termică a altor 16 blocuri, cu bani europeni. Pentru alte 12 blocuri a fost demarată achiziția publică

Primăria Timișoara finalizează, în această vară, lucrările de reabilitare termică pentru alte 16 blocuri, cu finanțare europeană pe Programul Operațional Regional. Familiile care locuiesc în cele peste 1.100 de apartamente vor beneficia de locuințe mai călduroase iarna, mai răcoroase vara și de costuri mai reduse la întreținere. În plus, cu noile fonduri europene accesate pentru

Primăria Timișoara a finalizat o nouă parcare în zona Lipovei/FOTO

Programul de desființare a garajelor vechi și amenajare de locuri de parcare și zone verzi realizat de Primăria Timișoara a continuat, fiind finalizată o nouă astfel de investiției. Este situată în cartierul Lipovei, au fost amenajate acum încă 30 de locuri pe strada Stuparilor. Lucrările vor fi completate cu plantări de arbori în campania de

Vedeți cum arată tunelurile de pe A1, tronsonul Holdea – Margina. Studenții de la Construcții, documentare la fața locului/FOTO

Construcția la deja celebrele tuneluri de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 Lugoj – Deva avansează. Imaginile publicate de Direcția de Drumuri și Poduri arată un avans semnificativ la acest tronson dificil. Printre primii ”civili”, alte persoane decât constructorii, care au avut ocazia să vadă cum arată respectivele tuneluri, sunt studenții din anul III

Colterm Timișoara primește 25 de milioane de lei de la bugetul local. Sunt bani pentru pierderile tehnologice induse

Suma de 25 de milioane de lei va pleca de la bugetul local al Timișoarei spre societatea de Termoficare Colterm, pentru a acoperi o parte din pierderile tehnologice induse aferente anului 2023. Adică sumele pierdute pentru transportul energiei termice prin rețeaua veche de conducte, rețea care aparține orașului și nu societății. Sumele respective nu se

Consiliul Județean Timiș a aprobat exproprierile necesare pentru realizarea unui nou pod la Parța

Consilierii județeni au aprobat în această săptămână lista terenurilor care vor fi expropriate pentru a se putea ridica un nou pod peste Timiș, la Parța. Cel vechi nu se va dărâma, urmând a fi ridicat unul nou, lângă, pe DJ 593B, ceea ce face necesară și operațiunea de expropriere. Dacă la începutul acestei luni, consilierii

Primăria Timișoara propune o procedură actualizată pentru transformarea fostelor zone industriale în cartiere noi

Supusă protestelor și presiunilor venite din mediul de afaceri, Primăria Timișoara propune o variantă nouă actualizată, a procedurii de restructurare urbană, care integrează propunerile formulate de mediul de afaceri și de comunitate în cadrul unor serii de discuții. Precedenta variantă, una ce a ajuns aproape de votul consilierilor locali, a fost întâmpinată cu ample proteste

autobuze electrice

Lugojul și Coșteiu cumpără împreună trei autobuze electrice

Cele două localități au lansat licitația pe SEAP pentru achiziția a trei autobuze electrice cu stații de încărcare, plus alte două stații de încărcare. Suma alocată este de peste opt milioane de lei, banii fiind accesați prin PNRR. Sunt două loturi care sunt scoase la licitație. Primul se referă la trei autobuze electrice și patru

Timișoara cumpără cu fonduri europene nerambursabile zece tramvaie, zece troleibuze și și 20 de autobuze

Primăria Timișoara a semnat miercuri la ADR Vest contractul de finanțare pentru achiziția a 40 de mijloace de transport în comun, finanțate, în cea mai mare parte, din fonduri nerambursabile. Termenul estimat de implementare pentru toate cele trei proiecte este vara anului 2027. În total sunt trei contracte semnate. Fiecare dintre acestea este destinată unui

CJ Timiș vrea sa preia tabăra școlară de la Nădrag și să o reabiliteze cu bani europeni

Consiliul Județean Timiș dorește să preia tabăra școlară de la Nădrag, una care are o situație diferită de restul taberelor, fiind deținută de primăria din localitate. Acum se lucrează la un studiu de fezabilitate, care va stabili suma de bani necesară reabilitării, aceasta se va realize din fonduri europene nerambursabile. Taberele din Timiș au o

Primăria Timişoara a semnat contractul de finanțare pentru cumpărarea a 40 de mijloace de transport public noi

Primăria Timișoara va putea accesa aproape 180 de milioane de lei după ce a semnat miercuri, cu ADR Vest, contractele de finanțare din care se vor susține modernizare a transportului public și achiziția a 40 de tramvaie, autobuze și troleibuze moderne în Timișoara.  Finanțările europene vor susține înlocuirea tramvaielor vechi care circulă pe liniile 7

Punctele de vânzare STPT au program special pe 1 și 2 mai

În perioada 1–2 mai 2025, programul punctelor de vânzare ale Societății de Transport Public Timișoara (STPT) va suferi modificări, cu ocazia sărbătorilor legale. Astfel, joi, 1 mai, și vineri, 2 mai, între orele 08:00 – 16:00, vor funcționa doar următoarele puncte de vânzare: Piața 700, Spitalul Județean, Lipovei. Toate celelalte puncte de vânzare vor fi

Restructurarea schemei de personal de la DGASPC Timiș a fost aprobată

Una dintre cele mai importante modificări ale structurii de personal din instituțiile administrate de Consiliul Județean Timiș a primit aprobarea consilierilor județeni. Peste 300 de posturi au fost desființate în urma reorganizării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Doar 100 dintre acestea erau și efectiv ocupate. Consilierii județeni au votat, miercuri, Proiectul

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.