Proiectul noii baze sportive care se ridică pe locul vechiului stadion din zona Mircea cel Bătrân a ajuns în faza solicitării autorizației de construire. În acest stadiu s-a ajuns după trei ani ani de când a fost demarat proiectul pentru modernizarea bazei sportive din zona de nord a Timișoarei, fosta arenă “Dacia”, una de care…
Se caută furnizori pentru echipamente IT în valoare de 33 de milioane de lei. Vor fi folosite la dotarea școlilor din Timișoara
Licitația de 33 de milioane de lei pentru achiziția de echipamente IT și digitale pentru dotarea școlilor timișorene a fost lansată. Primăria Timișoara caută firme care să ofere echipamentele specifice, după ce a câștigat o finanțare imensă din PNRR. Vizate pentru dotare sunt școlile și liceele din oraș. În total, vor fi șapte loturi cu…
Primăria repară şi face frumoase mai multe străzi și bulevarde din Timișoara
Mai multe străzi și bulevarde din Timișoara vor beneficia, în perioada următoare, de mai multe reparații ale carosabilului și trotuarelor. Primăria Municipiului Timișoara, prin Societatea de Drumuri Municipale, va efectua, pe timpul verii, astfel de operațiuni. Programul de reparații a demarat deja în luna iunie. Deja au fost finalizate lucrările începute la trotuare, parcări și…
Bugetul participativ al Primăriei Timișoara a atras 91 de proiecte
Societatea civilă din Timișoara a depus un total de 91 de propuneri pentru proiecte care să beneficieze de bugetarea participativă. Au fost doar 72 de persoane care au avut inițiativă, se pare unii mai mult, având mai mult de un proiect depus. La precedenta ediție a bugetului participativ fuseseră depuse 117 proiecte. Etapa de depunere…
Timișoara e promovată ca și destinație turistică la Berlin
Primarul Dominic Fritz merge din nou la Berlin să încerce să atragă turiști noi spre Timișoara. De această dată nu mai încearcă să o facă promovând TM2023, așa cum a făcut-o în 2022, ci în cadrul organizației pe care municipalitatea a înființat-o special pentru a promova turistic orașul și a cărei președinte a fost numit.…
Reabilitarea Domului Romano-Catolic din Piața Unirii a ajuns la sfârșit
Complexul proiect de reabilitare a Domului Romano-Catolic a fost oficial finalizat. Proiectul, finanțat prin intermediul Regio – Programul Operațional Regional 2014 – 2020, a avut o valoare totală de 22.409.890,72 lei. Valoarea finanțării nerambursabile pentru acest proiect a fost de 21.302.013,13 lei, din care 3.195.301,96 lei a reprezentat finanțarea din bugetul național, iar 18.106.711,17 lei…
Primăria Timișoara lucrează la un nou grafic de circulație pentru transportul în comun
Primăria Timișoara lucrează la un nou program de circulație a mijloacelor de transport în comun, unul care să corespundă mai bine nevoilor actuale. Se studiază noi trasee, în funcție de amplasarea actuală a zonelor industriale și a marilor investiții în domeniu, se caută care sunt noile ore de vârf. În funcție de aceasta se va…
Pe șantierul Centurii Sud a Timișoarei se lucrează, în anumite porțiuni, 24 din 24 de ore/Foto
Constructorul român care se ocupă de realizarea Centurii Sud de ocolire a Timișoarei e prezent, în continuare, cu efective sporite de personal pe șantier. În anumite zone se lucrează 24 de ore din 24. Cea mai bună veste e că pe mare parte din șosea a fost deja așternut asfalt, fie că e vorba de…
Peste 100.000 de arbori au fost incluși în Registrul Verde al Timișoarei
Registrul Verde al Timișoarei a ajuns în acest moment să aibă înscriși peste 100.000 de arbori, dar acțiunea nu a fost încă finalizată. Arborii valoroși au fiecare modelul lor 3D, înscris în Registru. Arborii valoroși, ocrotiți, cu valoare estetică deosebită sunt transpuși într-un model 3D. Asta ne permite să le urmărim evoluția. Toți arborii cu…
30 de tone de deșeuri au fost ridicate de pe terenul primăriei, eliberat pe strada Semicerc. Mai rămân alte 500 de tone/Foto
Pe lângă faptul că au ocupat ilegal o parcelă de 2000 de metri pătrați în zona Blașcovici, familia care și-a ridicat acolo o casă ilegal a adunat și numeroase gunoaie. Reprezentanții municipalității spun că au ridicat de acolo deja 30 de tone de asemenea deșeuri, dar problema e mult mai mare. Lucrările de demolare executate…
O primă victorie în lupta pentru cimitire. Primăria Timișoara câștigă, în primă instanță, procesul pentru administrarea cimitirelor
Municipalitatea timișoreană a avut dreptate atunci când a decis să preia administrarea a două cimitire timișorene, de la o societate care s-a ocupat ani de zile de această activitate, a decis instanța judecătorească. Este doar prima decizie, procesul poate continua, dacă cei care au contestat hotărârile de consiliu local doresc acest lucru. Procesul a fost…
PNL Timiș pune Primăria Timișoara și Consiliul Județean să realizeze un centru regional de dezintoxicare. Legea a fost adoptată
Primăria Timișoara sau Consiliul Județean Timiș pot să propună linii de cofinanțare pentru a se realiza deschiderea, aici, în vestul României, a unui centru de dezintoxicare pentru dependenții de droguri. Cererea vine imediat după aprobarea celui de ”al treilea demers legislativ inițiat de PNL din pachetul celor referitoare la combaterea drogurilor și îmbunătățirea legislației în…
O asociație – institut a analizat Timișoara. Orașul e eficient economic, dar nu are… vibrație, terminând clasamentul național pe cinci
Timișoara e un oraș plin de prosperitate, dar nu de cea mai bună calitate, cel puțin asta e concluzia transmisă de un raport întocmit de o asociație care se denumește pompos Institutul pentru Orașe Vizionare. ONG-ul amintit a lansat un nou indicator, intitulat City Index, care analizează evoluția urbană a celor 41 de municipii reședință…
Centrul de Proiecte Timișoara va putea acorda finanțări multianuale pentru cultură, o premieră pentru administrațiile din România
Primăria Timișoara va fi prima din țară care va putea să acorde finanțări multianuale pentru cultură. Proiectul, căzut la vot în ședința de plen a CLT precedentă, a primit, până la urmă vot favorabil, marți seara. Prin intermediul acestei noi regrelementări operatorii culturali vor primi fonduri de la bugetul local pentru evenimente culturale, pe o…
Primăria Timișoara reușește să obțină distribuția energiei termice
La un an de zile de când a venit cu ideea de a trece distribuția energiei termice de la Colterm, societate pe care o deține, dar pe care nu o mai controlează în urma apariției insolvenței, Primăria Timișoara reușește să asigure cadrul pentru realizarea operațiunii. Consilierii locali timișoreni au aprobat înființarea Serviciului Public de Interes…
Timișoara a ajuns la 23 de noi tramvaie cumpărate prin finanțare europeană. Cea de a treia etapă, ultima, se încheie în această lună/Foto
Marți a avut loc finalizarea proiectului „Înnoirea flotei de tramvaie”, prin care Primăria Timișoara a cumpărat 23 de tramvaie. Acesta s-a derulat în trei etape, iar marți a avut loc conferința finală din cadrul proiectului. „Acest proiect este unul foarte important pentru Timișoara. Vrem să asigurăm o flotă integral electrică, iar pentru a putea utiliza…
Alegerile au trecut, Primăria Timişoara continuă să demoleze construcţiile ilegale şi să recupereze terenuri/Foto
Primăria Timişoara a mai recuperate un teren aflat în zona Blașcovici. Construcții ilegale au fost demolate cu buldozerul după dispoziția primarului Dominic Fritz. Înainte de alegeri, Fritz a fost acuzat că acţionează pentru recuperarea terenurilor aparţinând municipalităţii doar în scop electoral. Marți dimineața, echipele Primăriei Timișoara s-au deplasat în cartierul Blașcovici, pe strada Semicerc, unde…
DRDP Timișoara anunță că lucrările la Centura Sud au ajuns la 90 la sută din total/Foto
Activitatea s-a reluat în forță pe șantierul Centurii Sud a Timișoarei. Circa 400 de persoane, inclusiv muncitori dulgheri, fierari, mecanici, șoferi, laboranți s-au aflat săptămâna aceasta pe șantierul Variantei de Ocolire Timișoara Sud. Cei de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara spun că stadiul lucrării se aproprie de 90%. La partea de drum se…
OPC a scos de pe piață 13.000 de litri de ape îmbuteliate și sucuri/FOTO
Un depozit de produse alimentare din Timișoara s-a ales cu amenzi și cu eliminarea de pe piață a unei cantități enorme de apă îmbuteliată și sucuri. Verificările au arătat că produsele erau ținute în soare sau într-un depozit cu temperatură ridicată, fără climatizare. Activitatea a fost oprită până la rezolvarea deficiențelor. În urma controlului efectuat,…