Administratie articole

Alte trei blocuri însumând 162 de apartamente intră în reabilitare termică

Alte trei blocuri însumând 162 de apartamente intră în reabilitare termică

Primăria Timișoara anunţă că va continua în perioada următoare programul de reabilitare termică în sectorul rezidențial. Pentru încă  trei blocuri, având în total 162 de apartamente, a fost semnat contractul de eficientizare energetic. Clădirile incluse în programul municipalității sunt situate pe str. Stelelor Nr. 6, Aleea Cristalului Nr. 1 și B-dul Take Ionescu Nr. 11-13

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara s-a apucat de reparații pe drumul spre Beba Veche/FOTO

De curând, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a preluat în administrare drumul județean care duce spre punctul unde se află Triplex Confinium, la Beba Veche. Acolo se va amenaja un nou punct de frontieră spre Ungaria, între Ungaria și Serbia fiind deja deschis în același loc, unde se întâlnesc granițele dintre cele trei

Cadrele didactice și elevii din mai multe unități școlare din Timișoara vor învăța să acorde primul ajutor

Elevii și profesorii din mai multe școli din Timișoara vor beneficia de o nouă serie de cursuri de prim ajutor. Primăria, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul Școlar Timiș, continuă cursurile de prim ajutor în școli. Ca o noutate, în acest an școlar, tehnicile de acordare a primului ajutor sunt predate și

La Timișoara au început Zilele Aquademica 2024

În perioada 21-23 octombrie, la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, se desfășoară Zilele Aquademica, eveniment ce subsumează acțiunile cu care sunteți deja familiarizați, acțiuni derulate periodic în ultimii ani. Evenimentul este organizat de Fundația Aquademica alături de parteneri consacrați: Asociația Română a Apei – ARA, Aquatim S.A., Departamentul de Ape Uzate din Munchen,

Primăria Timișoara pregătește un regulament clar care va fi baza urbanizării vechilor zone industriale din oraș

O suprafață de 530 de hectare, peste șase procente din zona intravilană a Timișoarei, ocupată în prezent de foste zone industriale, este prevăzută în noul Plan Urbanistic General pentru a fi transformate în noi zone urbane. Dar aceasta nu va avea loc oricum, avertizează Primăria Timișoara, de la bun început vor fi stabilite reguli clare

Primăria Săcălaz, amendată cu 100.000 de lei pentru scandalul gunoaielor abandonate pe terenuri virale

Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș a participat alături de reprezentanții Prefecturii Timiș și Direcția de Sănătate Publică Timiș, la verificarea modului de gestionare a deșeurilor pe raza comunei Săcălaz. Reclamațiile lansate s-au confirmat, deșeurile fiind abandonate pe domeniul public, iar controlul s-a lăsat cu amenzi semnificative. Echipa mixtă de control a descoperit faptul

Călin Dobra a depus jurământul pentru funcția de primar al Lugojului

De sâmbătă, Lugojul nu mai este un oraș neguvernat de un primar numit și ales de popor. Călin Dobra a depus, alături de 17 consilieri locali, jurământul pentru funcția de edil-șef, care a câștigat-o în urma alegerilor din vară. Consiliul Local Lugoj urmează să fie completat în perioada următoare, pe măsură ce cei aleși pentru

E gata, tramvaiele circulă din nou pe Calea Stan Vidrighin

Au trecut aproape trei ani de când circulația tramvaielor pe Calea Stan Vidrighin a fost întreruptă pentru că zona a intrat în reparații. Aceasta a însemnat oprirea transportului spre una dintre cele mai importante platforme industriale a orașului, dar acum totul s-a rezolvat, circulația a fost redeschisă, iar primarul Dominic Fritz a ținut neapărat să

Municipalitatea timișoreană așteaptă cererile celor interesați să comercializeze produse specifice Zilei Tuturor Sfinților, pe 1 noiembrie

Solicitanții care doresc să desfășoare activități de comerț stradal cu produse pentru comemorările de 1 noiembrie pot depune cereri între 21 și 24 octombrie, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12, ghișeele 8-9. Cei care doresc prestarea comerțului de produse specifice acestei zile au nevoie să completeze o Cerere tip (se obține de la ghișeu)

Se reia circulația tramvaielor pe Calea Stan Vidrighin

Primăria Timișoara anunță că de sâmbătă, de la ora 13, se va relua circulația tramvaielor pe Calea Stan Vidrighin. Lucrările efectuate acolo au fost finalizate, tramvaiele de pe linia 4 și 8 vor circula spre Calea Buziașului. În urma investiției Primăriei Timișoara, noile tramvaie Bozankaya pot circula pe bulevardul refăcut complet. Proiectul a prevăzut și

Începe numirea noilor primari și a consiliilor locale alese în vară

La câteva luni de la alegerile locale, de astăzi începe numirea primarilor pe care cetățenii i-au votat. Deocamdată, Timișoara nu a ajuns la rând. Prefectura Timiș anunță că au demarat ceremoniile de instalare a primarilor desemnați în urma scrutinului din vară. În perioada 18 – 21 octombrie 2024, în județul Timiș, sunt programate mai multe

Primaria Timisoara

243 dosare soluționate, alte 1.367 de dosare în lucru. Primăria vrea să rezolve problema terenurilor de sub locuințele vândute cu Legea 112

În ultimele 12 luni, 243 de dosare pentru obținerea gratuită a terenului de sub locuințele dobândite în baza Legii nr. 112/1995, inclusiv a anexelor gospodărești, a curților și grădinilor aferente au fot soluționate de Primăria Timișoara și au fost înaintate spre aprobare și validare Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Timiș.

Deșeurile de la Săcălaz, adunate pe terenurile Primăriei. Prefectul de Timiș anunță controale/FOTO

În comuna periurbană Săcălaz se înregistrează o situație extrem de gravă, deșeurile comunității sunt adunate pe diferite terenuri ale municipalității, pentru că nu mai există de mult un contract cu o firmă de salubrizare, acuză prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu. Situația este dezastruoasă și aceasta a apărut din cauza responsabilității primarului în funcție, care a

Primăria Timișoara vrea să închirieze șapte spatii comerciale bine situate. Fără farmacii (parțial), jocuri de noroc sau haine second hand

Primăria Timișoara anunță că vrea să lanseze o licitație cu strigare pentru închirierea a 7 spații comerciale. Instituția știe că face licitația, dar nu știe când va avea loc. Deocamdată inițiativa mai are de trecut și de un vot al Consiliului Local.  Conform unui proiect al municipalității, șapte spații comerciale aflate în cartierele istorice Cetate

Acuzații grave, de hărțuire a angajaților, la adresa Primăriei Timișoara. Instituția spune că există regulament și nu sunt plângeri

Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Timișoara și din Serviciile Publice Aflate în Subordinea Consiliului Local Al Municipiului Timișoara lansează o serie de acuzații dure la adresa conducerii instituției în cadrul căreia își desfășoară activitatea membrii organizației. Conform sindicatului, mai mulți angajați ar fi fost supuși hărțuirii la locul de muncă. Acuzațiile lansate se

Primăria Timișoara caută voluntari pentru numărat câinii din gospodării

Primăria Timișoara merge înainte cu ideea de a număra câinii existenți în gospodăriile oamenilor. Împreună cu asociațiile Micaela și Banat IT, înregistrează voluntarii pentru recensământul populației canine. Programul se va desfășura în opt zone ale orașului, după un proiect pilot implementat în zona Plopi, unde datele arată că 61,5% dintre câinii cu stăpân se pot

Proiectul de reabilitare a zonei Sinaia are toate aprobările. Documentația intră la vot

Încă una dintre dorinţele actualei administrații e tot mai aproape de a fi realizat. Primarul Dominic Fritz a anunțat că au fost obținute toate avizele pentru proiectul de regenerare a zonei Sinaia. Cunoscută timișorenilor ca și zona Kuttl sau Sinaia, aceasta va fi transformată total dacă proiectul merge mai departe așa cum este el imaginat

A fost lansată licitația pentru realizarea proiectului Traseul Revoluției din Decembrie 1989 în Timișoara

Primăria Timișoara a lansat în licitație contractul de execuție a lucrărilor la obiectivul de investiție „Memorialul (Traseul) Revoluției din Decembrie 1989 în Timișoara”. Suma oferită firmei sau grupului de firme care vor câștiga licitația începută pe SEAP poate ajunge până la 7,2 milioane de lei. Finanțarea este asigurată prin fonduri din Planul Național de Redresare

Se reia circulația pe linia Expres 8. În Plopi vor merge autobuze electrice

Societatea de Transport Public Timișoara anunță reluarea circulației pe linia Expres 8 și introducerea autobuzelor electrice în zona Plopi – Kuncz. Schimbările vor avea loc începând cu ziua de sâmbătă, 12 octombrie 2024. Circulația pe linia Expres 8 va fi reluată în zona în care s-au desfășurat lucrările de modernizare la magistrala de apă DN

refugiati

Zeci de refugiați trimiși de Marea Britanie în România? Ministerul de Interne nu confirmă, dar sugerează că Timișoara ar fi destinația lor

Câteva zeci de migranți refugiați din Sri Lanka, aflați pe o insulă aflată în administrarea Marii Britanii în oceanul Indian, ar urma să ajungă în România, conform informațiilor prezentate de BBC. Ministerul român de Interne spune că nu a primit nicio solicitare de relocare a refugiaților, dar, printr-un comunicat de presă sugerează că aceștia ar

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.