Domeniul universitar românesc este în pericol să se întoarcă înapoi în timp cu 20 de ani, la perioada fabricilor de diplome, avertizează rectorul UVT, Marilen Pirtea. Conform acestuia, este în curs de aprobare o ordonanţă de guvern care va duce la crearea unor structuri de învăţământ paralele.
Peste 9.000 de studenti de la Politehnica au dat note profesorilor
Universitatea Politehnica Timişoara a reuşit să strângă părerile a 9.000 de studenţi care și-au evaluat dascălii. Urmează acum centralizarea datelor.
Fara serbari de iarna in scoli si gradinite in zilele de doliu national
Toate serbările școlare de sfârșit de an, cu Moș Crăciun și cadouri, programate în perioada 14-16 decembrie, vor fi amânate. Ministerul Educației a notificat inspectoratele școlare, anunțând că în cele trei zile de doliu național în memoria Regelui Mihai I să nu fie organizate astfel de evenimente.
Copii geniali din Timisoara, calificati in finala unui concurs organizat de NASA. Ii putem ajuta sa ajunga acolo
Sunt cât se poate de buni, dar sunt aproape să nu-și poată demonstra talentul! Echipa Liceului „Grigore Moisil”, calificată în finala mondială a unei competiții organizate de Institutul Tehnologic din Massachusetts, NASA şi ESA, are nevoie de ajutor pentru a putea ajunge la acest concurs.
Profesoara de la Mincu, scrisoare catre Ministerul Educatiei: Sunteti ultima speranta. Nu ne desfiintati liceul!
O profesoară de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” cere Ministerului Educației să intervină și să nu permită desființarea acestui liceu din Timișoara. CL Timișoara a votat acum trei săptămâni această măsură și, în câteva zile, este așteptată și opinia oficială a Inspectoratului Școlar Timiș
La Universitatea Politehnica are loc o noua editie a concursului iTEC
Timişoara găzduieşte, în acest sfârşit de săptămână, o nouă ediţie, cea de a noua, a concursului iTEC – IT Engineering Contest, o competiţie națională de programare, adresat elevilor și studenților pasionați de domeniul IT.
UPT acorda premii totale de 150.000 de euro pentru tinerii cercetatori
Tinerii cercetători pot primi până la 10.000 de euro de la Universitatea Politehnica Timişoara în cadrul unui concurs cu finanţare totală de 150.000 de euro. Competiţia internă de proiecte de cercetare-dezvoltare oferă pentru primul loc al concursului, la fiecare domeniu, cel puțin 10.000 de euro.
Universitatea de Vest este membru titular al Agentiei Universitare a Francofoniei
Universitatea de Vest Timişoara îşi sporeşte lista de titluri cu acela de titular al Agenției Universitare a Francofoniei – AUF. Recunoaşterea vine ca urmare a legăturilor puternice pe care le are UVT cu spațiul francofon.
Cursuri gratuite de antreprenori in industriile creative, la UPT
Tinerii cu preocupări creative sunt aşteptaţi de Universitatea Politehnica, unde are loc un curs de Creative Entrepreneurship. Acesta este susţinut în parteneriat cu Institutul Intercultural Timișoara.
Viorel Serban este Doctor Honoris Causa al Universitatii Obuda din Budapesta
Rectorul Universităţii Politehnica Timişoara a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Obuda din Budapesta. Între cele două instituţii de învăţământ superior există relaţii de colaborare încă din anul 2001.
Cosmin Contra, printre laureatii de la Gala Premiilor UVT
Cei mai buni profesori ai Universităţii de Vest au fost premiaţi la Gala Premiilor UVT, cel mai important eveniment anual al comunităţii academice a instituţiei. Pe scena Operei Române au fost acordate zece distincţii, surpriza fiind premiul „Alumnus”, care i-a revenit lui Cosmin Contra, antrenorul naţionalei României.
Inspectorul scolar general Aura Danielescu: Elevii nu au decat de castigat din desfiintarea Colegiului Mincu
Profesorii și elevii de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” mai au de așteptat aproape 3 săptămâni până să afle sigur dacă școala lor va fi desființată. Consilierii locali au votat deja pentru și totul depinde acum de Inspectoratul Școlar Timiș. Șeful acestuia a explicat situația în Colegiul Prefectural.
Laborator de 70.000 de euro, donat la UPT
Universitatea Politehnica Timişoara are un nou laborator, modernizat în urma unei donaţii venite din partea unei societăţi timişorene. Aceasta a dat nu mai puțin de 70.000 de euro și nu este prima acțiune de acest gen.
Gala Premiilor UVT: 10 premii pentru performanta
Universitatea de Vest va organiza, sâmbătă seara, o nouă ediţie a Galei premiilor UVT, când vor fi oferite, din nou, premii pentru performanță. Vor fi acordate 10 astfel de distincții.
Profesorii de la „Mincu” acuza Primaria Timisoara: Ne cerem scuze ca scoala noastra este in centru
Mai mulți profesori de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” au mers miercuri seară la Inspectoratul Școlar Timiș, pentru a vedea ce șanse au ca școala lor să nu fie desființată. Decizia a fost luată în plenul CL Timișoara, însă cei de la „Mincu” o consideră nedreaptă și acuză o anumită discriminare din partea primăriei.
Irina Margareta Nistor, „vocea” filmelor de dinainte de 1989, invitata la Conferintele UVT
Conferințele UVT continuă la Timișoara, de această dată cu tema „Business & Cinematografie”. Invitatul special este Irina Margareta Nistor, „vocea” filmelor vizionate pe sub mână în perioada comunistă. Ea a tradus în limba romană peste 3.000 de filme, timbrul său inconfundabil devenind, dacă vreți, „marcă înregistrată”.
Zilele robotilor, la Universitatea Politehnica
Săptămâna Internaţională a Roboticii va fi sărbătorită şi la Universitatea Politehnica Timişoara. Studenţii din Liga AC a Facultăţii de Automatică şi Calculatoare vor organiza, în 23 şi 24 noiembrie, în holul Electro, prezentări de roboţi şi alte dispozitive.
Profesorii de la Politehnica vor primi note de la studenti
Studenţii Universităţii Politehnica vor putea să le dea note profesorilor lor. Procedura se va derula prin intermediul unei platforme online. UPT a demarat un proiect-pilot prin care studenții se vor putea implica în procesul didactic.
Google deschide la Timisoara un atelier digital, alaturi de Universitatea de Vest
La Timişoara devine funcţional, peste doar două zile, Atelierul Digital creat de Universitatea de Vest şi cunoscuta companie Google. Specialişti Google vor susţine cursuri pentru studenţii, profesorii şi antreprenorii locali.
Terapie cu arta: liceenii de la Moisil aduna bani pentru un coleg bolnav de leucemie
Elevii de la Liceul „Grigore Moisil” vor să ajute un coleg aflat în suferinţă. Ei vor scoate la vânzare tablouri, fotografii şi desene, iar banii adunaţi vor fi destinaţi sprijinirii unui elev de clasa a doua bolnav de leucemie.