UPT acorda premii totale de 150.000 de euro pentru tinerii cercetatori

Tinerii cercetători pot primi până la 10.000 de euro de la Universitatea Politehnica Timişoara în cadrul unui concurs cu finanţare totală de 150.000 de euro. Competiţia internă de proiecte de cercetare-dezvoltare oferă pentru primul loc al concursului, la fiecare domeniu, cel puțin 10.000 de euro.

În premieră naţională, o parte din finanţare e asigurată de mediul privat, iar restul din fondurile proprii ale UPT, bugetul total al competiției fiind de aproximativ 150.000 de euro. Au fost aşteptaţi să participe doar tineri cercetători, în vârstă de până la 45 de ani, cu titlul de asistent universitar sau șef de lucrări/lector universitar. Au fost depuse 76 de proiecte, structurate pe 14 domenii de cercetare din UPT. Jurizarea a fost externă şi a fost realizată în universităţi membre ale ARUT (Alianţa Română a Universităţilor Tehnice), altele decât Universitatea Politehnica Timişoara. O a doua etapă a competiţiei va avea loc în cursul lunii ianuarie 2018, când proiectele de pe locurile necâștigătoare din prima etapă vor avea șansa să fie finanțate de către firme interesate de temele de cercetare respective. Competiţia a urmărit sprijinirea cadrelor didactice şi a cercetătorilor tineri care îşi desfăşoară activitatea în UPT pentru a iniţia teme de cercetare care să fie ulterior dezvoltate sub forma unor proiecte complexe naţionale şi internaţionale. De asemenea, s-a urmărit dezvoltarea profesională a tinerelor cadre didactice şi cercetători, intensificarea colaborărilor cu mediul economic, creşterea producţiei ştiinţifice a UPT prin publicarea în reviste ISI, participarea tinerilor cercetători la conferinţe de prestigiu naţionale şi internaţionale, dezvoltarea infrastructurii de cercetare (din sumele respective vor putea fi achiziţionate echipamente).

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Promisiuni de viitor de pe semicerc! Bronz pentru juniorii III de la SCM Poli

SCM Politehnica Timișoara a câștigat finala mică a Campionatului Național de handbal, juniori 3. Turneul final a avut loc la Suceava. În meciul pentru bronz, micii alb-violeți au învins LPS Suceava, cu 36-24. Ei aveau un avans consistent încă de la pauză, 16-10. Rentea, cu 9 goluri, și Andreiciuc, cu 8, au fost principalii marcatori...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Promisiuni de viitor de pe semicerc! Bronz pentru juniorii III de la SCM Poli
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile interesate de dezvoltarea relațiilor economice internaționale să participe la misiunea economică multisectorială organizată în Statele Unite ale Americii, la New York și Miami, în perioada 24 noiembrie – 5 decembrie 2026. Această inițiativă are un caracter tradițional, fiind organizată anual de peste un deceniu, și reflectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pilotul timișorean Radu Benea și-a reconfirmat statutul de favorit în Campionatul Național de Viteză în Coastă, iar în weekend, la Marele Premiu al Brașovului, a bifat o victorie spectaculoasă la turisme, categorie în care este campion național absolut en-titre, și a obținut al treilea timp la open, deși la start s-au aflat și opt monoposturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și-a respectat statutul de favorit și a făcut o cursă excelentă în „Poiană”! Și fiul său s-a descurcat minunat
Primarul Dominic Fritz va cere în ședința Consiliului Local Timișoara achiziționarea unui alt imobil, de această dată în cartierul Prințul Turcesc. Primul pas este autorizarea unei de comisii care ar urma să negocieze cu proprietarul privat al imobilului. Imobilul, situat pe strada Ioan Inocențiu Micu Klein, nr. 25-27, are o suprafață de peste 1.000 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz dorește achiziţionare de către primărie a unei noi clădiri. Ar putea fi amenajată o secție de îngrijiri paliative
Copiii din comunitatea locală și regională au fost invitați și în acest an la evenimentului „Bulevardul Copiilor, la UVT”, dedicat celebrării Zilei Internaționale a Copilului, organizat în cadrul agendei „Luna Verde @ UVT 2025”. Duminică, în intervalul orar 9 –16, copiii, alături de părinți și bunici, au participat la programul unei zile speciale dedicată jocului, descoperirii și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a avut loc o nouă ediție a evenimentului Bulevardul Copiilor, în organizarea UVT
Utilizarea apei de la rețeaua publică, folosită pentru udarea grădinilor poate duce la probleme de alimentarea consumatorilor, avertizează Aquatim. Sistemul nu este dimensionat pentru un asemenea consum, mai ales și dublat de lipsa ploii. Având în vedere temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor specifice perioadei de vară, reamintim că sistemul public de alimentare cu apă potabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim avertizează: Apa de la rețea nu este pentru udatul grădinilor!
În a doua zi de Rusalii, credincioșii ortodocși sărbătoresc Sfânta Treime, Lunea Rusaliilor. Tradiția populară spune că azi nu e bine să te cerți cu nimeni. Sfânta Treime este sărbătorită de Biserică după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, sau a Rusaliilor. Așadar, credincioșii ortodocși sărbătoresc pe 1 iunie, a doua zi de Rusalii, pe Sfântul Duh,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A doua zi de Rusalii: sărbătoarea Sfintei Treimi. Tradiţii şi obiceiuri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.