Social articole

concurs dezbateri UVT

Liceenii au “dezbătut” la UVT. Cei mai buni au loc asigurat, fără taxă, la Facultatea de Drept/FOTO

Liceenii au “dezbătut” la UVT. Cei mai buni au loc asigurat, fără taxă, la Facultatea de Drept/FOTO

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a organizat, în perioada 12–13 decembrie 2019, faza finală a celei de-a treia ediții a Concursului „Argument” de dezbateri pentru liceeni. Câştigătorii au dreptul de-a fi admiși pe locuri finanțate de la bugetul la Facultatea de Drept din cadrul UVT, fără a susține examenul de admitere.

cutremur

Cutremur în zona Kikinda, aproape de graniţa cu România

Institutul Republican de Seismologie din Serbia a anunţat că în noaptea de luni spre marţi, în zona Kikinda, aflată la graniţa dintre România şi Serbia, a fost înregistrat un cutremur de pământ. Evenimentul a fost de mici dimensiuni, având magniudinea de 3,4 grade pe scara Richter. Conform informaţiilor furnizate de autorităţile sârbe, cutremurul a avut…

Percheziții la o grupare de traficanți de persoane din Timișoara, care exploata tinere, printre care și minore

Minore din Centrul de Plasament pentru copii cu dizabilitati Recaș puse să se prostitueze/Comunicat DIICOT

Polițiștii de la Crimă Organizată din Timișoara împreună cu jandarmii au descins, în această dimineață, la Recaș, într-un dosar de trafic de persoane. Conform pressalert.ro, ancheta DIICOT a reliefat faptul că minore de la Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități Recaș, care aparține Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, din subordinea…

Colterm întrerupe căldura

Zona Iosif Bulbuca rămâne fără apă caldă şi căldură

Având în vedere vremea caldă de afară, cei de la Colterm au decis să se apuce de o lucrare de reparaţii complexă, la o magistrală de termoficare. Aceasta va duce la întreruperea furnizării apei calde şi a căldurii pe bulevardul Iosif Bulbuca. Profitând de temperaturile exterioare mari, prognozate pentru această săptămână, Colterm a programat o…

decembrie 1989 timisoara

17 decembrie 1989. Ziua în care timişorenii au cerut “Libertate” şi au primit gloanţe

În urmă cu exact 30 de ani, la Timișoara mureau, pentru libertate, primii oameni sub gloanţele trase în special de Armată. Pe 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a convocat şedinţa Comitetului Politic Executiv, unde toată lumea a fost de acord ca în demonstranții de la Timișoara să se tragă cu gloanţe adevărate. Au murit în acea zi 62 de timişoreni. 17 decembrie este zi de doliu în orașul de pe Bega.

Întreruperi de curent

Întreruperi de curent

E-Distribuţie Banat a programat pentru marţi, 17 decembrie, întreruperi de energie electrică după cum urmează:
Timişoara: Str.Bucegi (p), Negoi (p) (09:00 – 11:00); P-ţa Traian (p) (09:00 – 17:00);
Lugoj: Spl.Coposu, Cetatea Veche bl.15-20,2 (09:00 – 17:00);
Maşloc, fost IAS spre Remetea Mică (09:00 – 17:00);

dn6

Fiul lui Sile Cămătaru a fost prins în trafic la Bucureşti şi adus la Timişoara

Căutat de poliţişti după ce a înjunghiat un bărbat la Timişoara, fiul lui Sile Cămătaru a fost prins la Bucureşti în urma unui control în trafic. Cel în cauză a fost imobilizat după folosirea armamentul din dotare şi adus la Timişoara unde era căutat după ce înjunghiase o persoană. În data de 15 decembrie, în…

Aquatim

Se ia apa în mai multe localităţi din Timiş

Aquatim va spăla în această săptămână reţelele şi rezervoarele pentru alimentarea cu apă localităţile Curtea, Homojdia şi Dubeşti, ceea ce va duce la întreruperi în furnizarea apei reci. De asemenea, mai multe străzi din Ghiroda rămân luni fără apă, pentru realizarea unor lucrări de extindere a reţelei existente. Astfel, Aquatim va întrerupe alimentarea cu apă,…

Aflat în timpul liber, un polițist de la SAS, a capturat un tâlhar periculos

Duminica, la ora 16,30, Sectia 4 Politie Timisoara, a fost sesizata de către polițist din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Timiș,care se afla în timpul liber, despre faptul ca, împreună cu un cetățean, au prins in flagrant pe strada Horia , un tânăr, de 18 ani, în timp ce încerca să părăsească locul comiterii unei infracțiuni…

Întreruperi de curent

Întreruperi de curent

E-Distribuţie Banat a programat pentru luni, 16 decembrie, întreruperi de energie electrică după cum urmează:

Saravale, defrişări vegetaţie (09:00 – 17:00);

Liebling (09:00 – 17:00);

Ghiroda, SC TMD Imorent SRL (09:00 – 17:00);

Giroc, str.Cerbului (09:00 – 17:00);

Sânandrei, Str.Viitorului nr.24, Pompe AQUATIM (09:00 – 17:00);

Bărbat de 52 de ani dispărut din Timișoara. Sunați la 112 dacă l-ați văzut!

Un bărbat de 52 de ani a dispărut din Timişoara. În 13 decembrie, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizaţi despre dispariţia unui bărbat din urbea de pe Bega. În 27 noiembrie, Pavica Horațiu ar fi plecat de la domiciliul său din Timişoara, iar până în prezent nu a mai revenit. Semnalmente: înălțime 1.75…

Incendiu la Măguri, în Timiș. A ars acoperișul, o anexă și alte bunuri. Au fost salvate 10 pisici și 2 caini/FOTO

Un incendiu s-a produs astăzi la acoperișul unei case din localitatea Măguri, din Timiș. Acoperișul casei a ars pe o suprafață de 150 de metri pătrați. Pompierii au salvat zece pisici, doi câini și alte bunuri.La locul intervenției s-au deplasat de urgență trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție la înălțime și 13 pompieri.…

Revoluţia română a fost comemorată la Timişoara în cadrul Galei Libertatea 89. Primul ministru maghiar, Viktor Orban, la ceremonie

Evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara, care au declanşat Revoluţia Română şi căderea regimului comunist, sunt sărbătorite în aceste zile, de Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania, printr-o serie de evenimente. Sâmbătă, la Centrul Regional de Afaceri, în cadrul Galei Libertatea 89, la Timişoara s-au aflat o serie de personalităţi de prim rang, în…

Timișoreanul Dragoș de la Vocea României: o poveste de viață incredibilă, dar și un talent autentic/VIDEO

Dragoș Moldovan, din echipa lui Tudor Chirilă, a impresionat încă odată audiența și jurații de la Vocea României, fiind unul din marii favoriți ai finalei de săptămâna viitoare. Un moment de forță, de rock autentic, făcut de Dragoș Moldovan, din echipa lui Tudor Chirilă, moment ce l-a trimis pe Smiley, așa cum a declarat, în…

Au fost stabilite rutele pe care vor circula deviat mijloacele de transport de pe Calea Aradului

Se schimbă traseele mijloacelor de transport în comun pe 16 decembrie

Ceremoniile dedicate comemorării a 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 vor aduce o serie de modificări în circulaţia mijloacelor de transport local. În data de 16 decembrie, între orele 19:30 – 20:00, circulația rutieră va fi blocată în Piața Maria pentru 30 de minute. Astfel, luni, 16 decembrie, între orele 19:30 –…

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.