Social articole

Un candidat la scaunul de mitropolit al Banatului catre Ilie Sarbu: „Domnule parinte-ministru!”

Unul din candidații la scaunul de mitropolit al Bnatului, Lucian Mic, episcop de Caransebeș, a încercat să-și atragă de partea sa susținerea PSD și, în mod special, a senatorului Ilie Sârbu. În primăvară, el a oficiat o slujbă de binecuvântare a Dacianei Ponta și a altor candidați ai PSD la alegerile europarlamentare, ocazie cu care a avut un discurs servil la adresa liderilor social-democrați.

Procurorul sef al DIICOT, retinut pentru abuz in serviciu

Premieră absolută în România: șeful DIICOT a fost luat de pe stradă și reținut de DNA pentru abuz în serviciu. Alina Bica este inculpată într-un dosar privind o despăgubire ilegală. Secţia de procurori a CSM s-a reunit, joi seară, pentru a discuta solicitarea DNA de reţinere şi arestare a Alinei Bica şi au încuviinţat reţinerea şi arestarea la domiciliu.

apa calda

Fara apa calda si caldura

Colterm anunță că, pentru finalizarea lucrărilor de investiții pe rețeaua termică, va întrerupe vineri, între orele 8 și 18, furnizarea apei calde și a încălzirii la PT 12, Siret, Mugurii, Plevna și Grivița. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele de pe străzile Oltul, Tîrnava, Tușnad, 1 Decembrie, Argeș, Cluj, Feuerbach, Fucsik, M. Varlaam,…

Întreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel a programat vineri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Calea Circumvalațiunii nr. 14, Bl. 81, Sc. B, orele 9 – 15; Moșnița Nouă (p), Bazoș (foraj 30 și 31), Românești (p), Pietroasa, Crivina, Poieni, Fărășești, Homojdia, orele 9 – 17; Cărpiniș (Agrospes), Checea (casnici, ferme Smithfield), Jebel (p), Icloda (p), orele 8 –…

apa calda

Fara apa calda si caldura

Colterm anunță că, deoarece a finalizat lucrările de investiții în zona centrală, va întrerupe joi, între orele 8 și 14, furnizarea apei calde și a încălzirii la PT 24, pentru trecerea consumatorilor pe noul racord. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele de pe străzile E. Savoya, Ungureanu și V. Alecsandri. Tot joi, între…

Întreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel a programat joi întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Ardealul (p), Baba Novac, Comuna din Paris, orele 9 – 13; Moșnița Nouă (p), Bazoș (foraj 28 și 29), Săcălaz (p), orele 9 – 17; Lugoj – str. Țesătorilor Bl. 4-7, 15, 16, orele 9 – 17; Igriș – casnici, ferme Smithfield, orele…

Adriana Nedelea si Cosmin Prelipceanu, discutii despre televiziune cu studentii UVT

Tinerii studenți, care interesați de jurnalism, vor avea ocazia să afle mai multe despre tainele acestei meserii de la doi realizatori TV. Este vorba despre Adriana Nedelea și Cosmin Prelipceanu, care vor sta de vorbă cu studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Dupa incendiu, Danyflor ar putea primi peste 13.000 de lire din Marea Britanie

La începutul lunii noiembrie, adăpostul de animale Danyflor a fost cuprins de flăcări, iar în urma incendiului au murit peste 40 de câini. Iubitorii de animale din străinătate au început să facă apeluri pentru strângere de fonduri. Cea mai vocală a fost asociația K-9 Angels, din Marea Britanie, care a reușit să strângă peste 13.000 de lire.

apa calda

Fara apa calda si caldura

Colterm anunță că, pentru remedierea unei defecțiuni apărute pe rețeaua de transport, va întrerupe miercuri, între orele 8 și 18, furnizarea apei calde și a căldurii la PT 45. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele de pe străzile Bucovina (parțial), Dirijorului, Învățătorului, I. Vidu, M. Basarab, Oboiului, Operetei, Rubinului, Torontalului (parțial).

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.