Sport articole

Echipa de baschet a Timișoarei și-a aflat adversarii din cupele europene

Echipa de baschet a Timișoarei și-a aflat adversarii din cupele europene

Alpe Adria Cup a publicat componența grupelor pentru sezonul 2023/2024, al optulea al acestei competiții europene. Echipa Timișoarei va face parte dintr-o serie de șase echipe, cu adversare din Austria, Cehia, Croația și Slovenia. La startul întrecerii, programat la 18 octombrie, se află 11 formații din șapte țări. Acestea au fost împărțite în două grupe.

Dumbravița se întărește ofensiv înainte de duelul cu Hunedoara de sâmbătă

După ce a stat în prima etapă, datorită problemelor de licențiere a altor formații, Dumbrăvița începe campionatul direct din runda a doua. Sâmbătă, trupa în alb și verde întâlnește nou-promovata Corvinul Hunedoara pe teren propriu. Chiar în această săptămână, echipa bănățeană și-a adus un jucător nou. Daniel Bruce Nortey, mijlocaș ofensiv ghanez în vârstă de

Warriors, vizită sportivă, dar şi culturală la Bucureşti. Evoluţii bune la minirugby/FOTO

În weekend, la București, a avut loc etapa a treia a Circuitului Național de Mini Rugby, Trofeul București – Adrian Andronic, în organizarea Rugby Academy. În urma celor două zile de competiție, ACS Șoimii s-a impus la două categorii de vârstă, la U8 și U12, iar la U10 a câștigat CSS Gura Humorului. CS Warriors

Brașov în Liga 3, Progresul Spartac, adversră pentru Dumbrăvița în Liga 2

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a validat decizia Departamentului de licenţiere al Federaţiei Române de Fotbal în cazul divizionarei secunde FC Braşov, aceasta rămânând fără drept de participare în ediţia 2023-2024 a Ligii a II-a. „Tribunalul Arbitral al Sportului a emis luni, 7 august, decizia privind neacordarea certificatului pentru participarea în ediţia 2023-2024

Locuitorii comunei Şag, invitaţi la sport. Pe 13 august, “Ziua sportului şăgean”

Peste exact o săptămână, duminică, 13 august, începând cu ora 14.00, la Baza sportivă Șag, va avea loc “Ziua sportului şăgean”. Cu această ocazie se vor organiza  campionate de fotbal şi handbal, concursuri de atletism, kaiac-canoe, șah și GO! Cei care doresc să se înscrie sau doresc informaţii de regulament pot să-l contacteze pe Adrian

În tur, cu Dinamo și Grivița acasă, cu Năvodari și Rapid în deplasare

Federația Română de Rugby a anunțat programul părții secunde a Ligii Naționale, care se dispută sub forma a trei grupe. SCM USV Timișoara va juca tur-retur cu Dinamo București, CS Năvodari, Grivița UNEFS București și nou-înființata Rapid București. Campionatul se reia la 12 august, dar alb-violeții vor sta în prima rundă, după care vor fi

Tevita Manumua, în stânga. FOTO: Sebastian Tataru / Sport Pictures

Patru rugbiști de la SCM USV Timișoara în lotul României pentru meciul-test cu SUA

Staff-ul tehnic al naționalei de rugby a României a anunțat XV-le de start pentru partida cu echipa Statelor Unite ale Americii. Meciul-test are loc sâmbătă, 5 august, de la ora 20:00, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf. Partida este transmisă în direct pe Prima Sport 3. Trei jucători ai echipei SCM USV Timișoara,

Două echipe din Liga Națională și două din Serbia, la Cupa Poli

Tradiționalul turneu care precede sezonul de handbal, Cupa Poli, programează în acest an o nouă ediție. Meciurile vor avea loc în zilele de 18 și 19 august, la sala Constantin Jude. Două prim-divizionare din Serbia și o nou-promovată în Liga Națională a României sunt invitatele SCM Politehnica în acest an 2023. Un partener obisnuit, Metaloplastika

Deși Liga 2 începe în weekend, CSC Dumbrăvița mai are de așteptat

FRF și TAS nu au rezolvat nici acum cazul FC Brașov sau Spartag Progresul în liga secundă, astfel că Dumbrăvița începe noul sezon cu un meci amânat. Ardelenii nu au primit licență dar s-au adresat Tribunalului elvețian, în timp ce gruparea bucureșteană așteaptă decizia pentru a continua în „B”, sau a merge în „C”. ”În

Echipele SCM Timișoara, paradă de ziua orașului în Parcul Rozelor

Timișoara sărbătorește 104 ani de la instalarea administrației românești, consfințită de intrarea trupelor tricolore în oraș la 3 august 1919. Evenimentele vor avea loc pe parcursul mai multor zile, iar într-una dintre ele, 2 august, timișorenii vor putea cunoaște echiepele de la Sport Club Municipal. Cele trei formații se află în preajma startului competițional și

Pledoarie pentru mişcare! Acţiune sportivă de succes la care se cere bis

Weekendul acesta s-a desfășurat în Parcul Rozelor, Baza CSM Timişoara, în paralel cu Campionatul European de volei pe plajă U22, pe un teren de tenis în aer liber, acțiunea de promovare a sportului cu greutăți, parte a programului „În Mișcare Pentru Comunitate”. Finanțat de Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte, parte din programul Orașul În

Grupă echilibrată de Cupa României pentru Timişoara

Se putea mai bine, se putea mai greu! Cupa României se va desfășura în sezonul 2023/24 pe același sistem ca în stagiunea precedentă. Astfel, cele 18 echipe din Liga Națională de Baschet Masculin au fost repartizate în șase grupe de câte trei în primul tur al competiției. Câștigătoarele grupelor vor trece mai departe, iar celelalte

Un eșec și un succes pentru SCM Poli la Baia Mare și un loc trei din patru

SCM Politehnica Timișoara a câștigat finala mică a patrulaterului din Baia Mare. Alb-violeții au învins CSM Sighișoara, nou-promovată în Liga Națională, după două reprize cu scor identic, 17-13. Echipa bănățeană s-a desprins în ultimele zece minute ale primei reprize și apoi a învins cu 34-26. Ca în prima zi, toți handbaliștii viola de pe raportul

Finalele se joacă sâmbătă! Turneul de volei pe plajă, peste aşteptări, din punct de vedere al spectatorilor prezenţi şi a calităţii jocului

Sâmbătă 29 iulie, au loc semifinalele și finalele Campionatului European de Volei de plajă masculin și feminin U22 pe arena montată pe platoul din fața Operei. Accesul spectatorilor este gratuit. Campionatul European de Volei pe plajă este cel mai important eveniment sportiv desfășurat la Timișoara în acest an și unul din evenimentele majore organizate în

Top