Sâmbătă, 27 septembrie, între orele 11.00 și 15.00, pe durata desfășurării târgului Științescu și prietenii, organizat de Fundația Comunitară Timișoara în parteneriat cu Aquatim SA, Muzeul Apei din Timișoara devine, pentru o zi, un spațiu al experimentului artistic și tehnologic. Două instalații interactive audio-vizuale, realizate de Electronic Resistance vor fi expuse publicului cu sprijinul Fundației…
Cartierul Fabric, prezentat timișorenilor în cadrul unui tur ghidat prin proiectul Timișoara Free Tours
Cartierul Fabric va putea fi descoperit într-un mod inedit de către timișoreni și nu numai. Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, organizează vineri, 26 septembrie 2025, între orele 17:00 – 19:00, un nou eveniment din seria „Turist la tine acasă”. De această dată, locuitorii și vizitatorii orașului sunt invitați să descopere poveștile cartierului…
Cu vaporaşul pe Bega, din Timișoara până în Otelec, la picnic în pustă
Duminică, 28 septembrie, STPT organizează o cursă specială cu vaporașul spre Otelec, acolo unde are loc cea de-a treia ediție a evenimentului organizat de Primăria Otelec – „Picnic în Pusta Banatului”. Participanții sunt așteptați să descopere farmecul pustei într-o zi plină de activități: picnic în livadă, gustări tradiționale, târg al producătorilor locali, ateliere pentru copii,…
Oameni cu poezie! Proiect inedit marca Robert Şerban
Scriitorul Robert Șerban îi invită pe cei care trec sâmbătă, 27 septembrie 2025, prin Piața Unirii din Timișoara, să fie “Oameni cu poezie”. Începând cu ora 10.00 și până la ora 18.00, la Terasa D’Arc (Piața Unirii, nr. 5) el va scrie – la o mașină de scris – și va dărui câte o poezie originală,…
Piața de vechituri din Mehala devine gazda taberei multidisciplinare „Asfalt Talcioc”, parte din Rod Festival
Piața de vechituri Ocsko din Mehala devine, în acest weekend, gazda unei altfel de tabere. Creațiile designerului Dinu Bodiciu, cel care a îmbrăcat-o pe Lady Gaga, ale artistului Ciprian Homorodean, care expune o serie de lucrări de artă contemporană, ale video-artistului Ghenadie Popescu din Republica Moldova, precum și ale regizorului Mihai Dragolea, prezent cu o…
Semifinalele și finalele Cupei Mondiale de Scrimă au loc în acest weekend la Iulius Town
La finalul acestei săptămâni, Iulius Town găzduieşte semifinalele și finalele Cupei Mondiale de Scrimă – FIE Satellite Tournament, unde vor participa sportivi de pe cinci continente. Check Art Festival revine cu marioneta gigant, mimi, bufoni și surprize inedite pentru întreaga familie. Cei mai iscusiți sunt așteptați la competiția de Kendama, dedicată tuturor pasionaților, iar în…
Festivalul Ceaunelor se întoarce la Giarmata Vii cu ediţia a VI-a
Duminică, 5 octombrie, ceaunele se întorc la Giarmata Vii pentru competiția preferată a gurmanzilor din comunitate. Și în acest an, ediția a VI-a a Festivalului Ceaunelor se va desfășura la Căminul Cultural din Giarmata Vii, unde veți avea parte de preparate delicioase gătite cu pasiune, muzică bună, momente artistice și atmosferă prietenoasă pentru întreaga familie.…
Descoperă Țara Făgetului cu Visit Timiș. Recomandarea săptămânii pentru un weekend reușit
Sfârșitul de săptămână a sosit, iar vremea se anunță una excelentă pentru o escapadă, departe de tumultul orașului aglomerat. Nu ai nevoie de bagaje și nici de pregătiri costisitoare… tot ce îți trebuie este un strop de aventură și o mașină. Știai că, la doar o oră de Timișoara, adânc în Țara Făgetului, te așteaptă…
În acest weekend, STPT organizează ultimele curse ocazionale cu vaporetto spre Utvin
În weekend-ul 20–21 septembrie, STPT organizează ultimele curse speciale din acest sezon pe ruta Timișoara – Utvin. Dacă nu ați apucat până acum să descoperiți traseul pe Bega cu vaporetto, acesta este momentul! Plecări din stația „Catedrala Mitropolitană” Orarul curselor, câte două în fiecare zi: Cursa 1 Plecare Timișoara – 11:00 Sosire Utvin – 11:45…
Check Art Festival revine cu ediția de toamnă, la Iulius Town: fire show, acrobații la înălțime, statui vivante, marionete gigant și alte surprize
Mimii, bufonii, statuile vivante, dar și marionetele gigant devin vestitorii unui nou sezon de spectacole, în acest weekend, la Iulius Town. Check Art Festival revine cu ediția de toamnă în Iulius Gardens, unde spectacolele stradale, reprezentațiile de acrobație și show-urile cu foc vor colora aleile parcului și vor reuni comunitatea prin forme inedite de artă.…
Începe TIFF la Timișoara. Premiere, cineconcert și “Dracula” lui Radu Jude
TIFF Timișoara își deschide astăzi porțile pentru cea de-a doua sa ediţie. Până duminică, 21 septembrie, cinefilii timişorebi sunt aşteptaţi cu un program spectaculos: filme în premieră și avanpremieră, cineconcert, întâlniri cu regizori și actori, dar și ateliere pentru copii și adolescenți. TIFF Timișoara va avea loc la Cinema Timiș, Cinema Studio și la Grădina…
12 artişti vor expune într-o nouă expoziţie marca Art Encounters
Pe 26 septembrie Fundației Art Encounters deschide expoziția de grup Another Time Has Other Lives to Live, curatoriată de Diana Marincu. Expoziţia va cuprinde lucrările a 12 artiști care nu au mai expus niciodată la Art Encounters, Expoziția conectează generații și expresii vizuale distincte, dintre cele mai originale și surprinzătoare, prin lucrările a 12 artiști…
Timișoara se pregătește de Rugă. Luni, 15 septembrie, ora 17:00, în Parcul Rozelor
În fiecare an, de Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului, comunitatea din Timișoara se adună în spirit de credință, tradiție și bucurie la Ruga Timișoarei, una dintre cele mai îndrăgite sărbători locale. Ruga este un prilej de întâlnire între generații, un moment în care valorile spirituale și culturale ale locului se împletesc…
Trei ani de Cinema Victoria. Weekend aniversar cu proiecţii pentru toată lumea
În acest weekend se împlinesc trei ani de la redeschiderea Cinema Victoria, perioadă în care peste 100.000 de spectatori i-au trecut pragul. Primul cinematograf renovat de primărie și redeschis pentru public a devenit între timp un spațiu de proximitate, unde spectatorii vin nu doar pentru filme, ci și pentru sentimentul de comunitate. Aniversarea din 12…
Banat IT BBQ revine în Iulius Gardens într-o ediţie specială
Cel mai așteptat eveniment dedicate comunității IT din Timișoara revine în această săptămână la Iulius Town. Banat IT celebrează 11 ani, iar ediția de anul acesta duce conceptul de BBQ Networking la un alt nivel, prin eXperience Revolution. În cadrul evenimentului, Chef Alex Cîrțu va găti cele mai inspirate preparate, iar Luca Valentin, campion mondial…
Rod Festival, ediţia a VI-a, duce un fashion show în piaţa de vechituri Ocsko
Designerul vestimentar timișorean Dinu Bodiciu își mută atelierul în Piața Ocsko. În premieră națională, din 20 septembrie, timp de opt zile, acolo se va desfășura o tabără de creație multidisciplinară, intitulată Asfalt Talcioc. Prezența lui Dinu Bodiciu ca artist rezident în piața de vechituri din Mehala nu este întâmplătoare. Designerul este cunoscut pentru preocuparea sa…
O nouă seară magică în Parcul Rozelor, pe muzică din filme, cu Corul comunitar şi Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul
Corul comunitar revine în fața publicului timișorean cu o nouă provocare muzicală. După succesul din anii trecuți, când sute de timișoreni au urcat pe scenă alături de muzicienii profesioniști ai Filarmonicii, ediția din acest an propune o incursiune spectaculoasă în universul muzicii de film. Sub conducerea dirijorului Ștefan Geiger, Corul Comunitar va cânta împreună cu…
Timișoara Fashion Week aniversează 10 ani de rafinament și spectacol la Iulius Town
Epicentrul rafinamentului, eleganței și stilului se mută în această săptămână la Iulius Town, unde va avea loc Timișoara Fashion Week. Evenimentul celebrează 10 ani, iar ediția de anul acesta promite să fie una cu totul specială. Alături de cei peste 20 de designeri care își vor prezenta colecțiile vor fi prezenți și Cătălin Botezatu și…
Festivalul Suciturilor din Gladna Română. Recomandarea Visit Timiș pentru acest weekend
Pentru ceiu care iubesc gusturile autentice și poveștile satului bănățean, recomandarea ideală pentru acst weekend este Festivalul Suciturilor de la Gladna. Manifestarea va avea loc duminică, de la ora 17.00, la doar 100 de km de Timișoara, în Gladna Română, un sat pitoresc situat la poalele Munților Poiana Ruscă, în apropiere de Lacul Surduc. Festivalul…
Duminică, mare sărbătoare lângă Timişoara: Ruga Satului Giarmata Vii
Duminică, 7 septembrie, locuitorii satului Giarmata Vii vor îmbrăca straie de sărbătoare şi se vor bucura cu toţii de ruga din sat. Capul de afiş al rugii va fi Andreea Voica. Programul zilei va începe la ora 09:00 cu Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă din Giarmata Vii La ora 12:00 – Ceremonialul de Rugă –…