Tot mai mulți câini fără stăpân apar în comunele de lângă Timișoara. De la o zi la alta, numărul lor crește, spre nemulțumirea localnicilor și a edililor. Primarul din Sînandrei este exasperat și spune că legea care îl obligă să facă adăpost de câini îl pune la cheltuieli pe care nu și le permite.
Seful DRDP Timisoara, Cristian Ispravnic, in stare de crasa incompatibilitate. Exista si un precedent similar
La jumătatea lunii februarie 2017, un fost director al DRDP Cluj, Eugen Cecan, a pierdut definitiv un proces cu ANI. El a fost declarat incompatibil fiindcă a deținut simultan calitatea de consilier județean, respectiv de director al DRDP Cluj. Exact în aceeași situație se află și directorul DRDP Timișoara, Cristian Ispravnic, consilier județean în Arad.
Tupeu fara margini in cazul Baba: Corpul de control al presedintelui CJ Timis, trimis la plimbare de la Muzeul de Arta!
Cum e să ai în subordine o instituție cu probleme, să decizi un control, iar inspectorii să fie trimiși la plimbare? S-a întâmplat miercuri, 28 februarie, la Muzeul de Artă Timișoara, condus de Victor Neumann, unde Corpul de control al președintelui CJ Timiș nu a fost lăsat să intre în instituție!
Demolam si apoi? Dobra: Mai mult ca sigur n-o sa primim finantare de la CNI pentru stadion!
E puțin probabil ca viitorul stadion al Timișoarei să primească finanțare de la Compania Națională de Investiții! Cu toate acestea, președintele CJ Timiș, Călin Dobra, nu vrea să renunțe la ideea închiderii vechii arene. Oricum, nici nu se pune problema ca aceasta să fie transferată la Primăria Timișoara.
Alo, deszapezirea? Mai faceti ceva anul asta? Haos in Timisoara si pe soselele care vin spre oras / FOTO
10 centimetri de zăpadă, căzuți din seara de marți, au dat peste cap planul la deszăpezire în Timișoara. E haos și pe arterele extrem de circulate, unde oricum se stă bară la bară. Nici în jurul Timișoarei nu e mai bine.
Tirrena Scavi face Centura de Sud a Timisoarei
Așa cum deBanat.ro anunța încă de vineri, compania italiană Tirrena Scavi S.p.A este câștigătorul licitației pentru Centura de Sud a Timișoarei. Contractul este valabil pe 150 de luni, din care 120 reprezintă garanția lucrării
Robu, ganduri in drum spre Viena: Nu ne lasam inmuiati de corul vaicarelilor, mergem mai departe / VIDEO
Primarul Nicolae Robu a mai marcat, marți, o premieră. S-a filmat în mașină, de pe locul din dreapta, în drum spre Viena, cu un testimonial în care vorbește despre pervertire de mentalități și cârcotașii care-i critică proiectele. Are și un mesaj: merge înainte. Pentru că poate.
Era sa ramanem fara caldura! E.On Energie a redeschis robinetul catre Colterm, dupa ce a dat gaz cu masura 5 zile
A fost frig la Timișoara în ultimele zile, și nu doar afară, ci și în locuințele racordate încă la sistemul centralizat de termoficare. Deși reprezentanții Colterm au spus că a fost vorba de o avarie, în realitate, cota de gaz de la E.On a fost redusă pentru neplată. S-a revenit la normal, dar nu se știe până când.
Din martie, de la Timisoara s-ar putea zbura din nou catre Iasi si Cluj
Compania Tarom va introduce, la sfârșitul lunii martie, zboruri de la Iași către Cluj-Napoca și Timișoara. Asta susține președintele CJ Iași, Maricel Popa, care spune că a discutat pe această temă cu ministrul Transporturilor. Compania Blue Air a renunțat, acum 10 zile, la aceste zboruri, operaționale din toamna lui 2016.
A parca sau a nu parca? Acelasi stalp, semne de circulatie care se contrazic intre ele, la Timisoara
Locuri de parcare amenajate nu prea avem, dar avem, în schimb, semne care să amețească șoferii. În zona Pieței Badea Cârțan, și foarte probabil nu e singurul loc, pe același stâlp sunt montate indicatoare care se contrazic între ele în privința parcării. Întrebăm „inteligenții” care le-au montat: ei ce ar face?
Timisul, investitii straine de 500 de ori mai mari decat Gorjul! Cat de prost stau si Teleormanul sau Giurgiul
De 500 de ori mai mare. Aceasta este diferența între stocul de investiții din Timiș și Gorj! Studiul „Capitalul privat românesc”, realizat de Ziarul Financiar împreună cu Patronatul Investitorilor Autohtoni, arată cât de mare sunt diferențele între județele dezvoltate ale țării și Teleorman, Giurgiu, Vaslui sau Vrancea.
Robu vrea sa salveze Stadionul Dan Paltinisanu: Avem bani sa-l reabilitam si sa-l folosim
Nu ar fi păcat ca Poli să ajungă să joace la Târgu Jiu? Și ce facem cu echipa de rugby? Primarul Nicolae Robu vrea să salveze de la închidere stadionul „Dan Păltinișanu” și e gata să-l preia la PMT, ba chiar să dea și la schimb teren către CJ. CL Timișoara a cerut de un an și jumătate drept de administrare pe vechea arenă.
Robu vede gradini de vara la inaltime. Cea de la Capitol, inlocuita de un centru de top international
Grădina de vară Capitol are șanse minime să rămână în picioare, după ce primarul Nicolae Robu a decis că acela este terenul cel mai bun pentru construirea viitorului Multiplexity, Centrul de Artă, Tehnologie și Experiment. Totuși, spune edilul, cinefilii ar putea avea parte și de alte proiecții în aer liber, la… înălțime.
Ce incepe bine se termina prost! Politehnica a pierdut un meci pe care l-a avut in mana
Politehnica a început oficial 2018 cu un meci de totul sau nimic cu Chindia Târgovişte, o contracandidată la locul 3. Dacă a fost totul până la pauză, până la final s-a ales praful de toate speranțele violete…
Vin cinci zile de ger naprasnic!
Dacă v-ați făcut planuri că vine primăvara, mai stați un pic până să băgați în dulapuri hainele groase! Meteorologii au emis coduri galbene și portocalii de frig care vor afecta întreaga țară până joi, 1 martie. În acest interval nu vor exista temperaturi peste 0 grade.
Tir de-a latul, la Pasajul Jiul, unde stau de paza 24 ore din 24 politistii locali
Avem polițiști locali care stau non-stop de pază la Pasajul Jiul și… la ce folosesc? Vineri seară, un șofer de tir a ajuns de-a latul pasajului, la doi pași de postul de „supraveghere” al agenților.
Pentru Craiova doua puncte pierdute, pentru Poli un nou punct de pornire
În sfârşit, un meci bun în care a fost protagonistă Poli. Pe un teren minat, în Bănie, violeţii au reuşit să obţină un punct, după o întâlnire cu de toate. CS U Craiova – Poli Timişoara 1-1 (0-0), după un meci cu o favorită certă şi un rezultat neaşteptat.
In sfarsit, Centura de Sud are castigator, dupa 4 amanari. Ar putea urma alte contestatii
A patra oară va fi cu noroc. CNAIR are, în sfârșit, câștigător pentru construcția Centurii de Sud a Timișoarei. Au fot 12 oferte și patru amânări ale termenului de anunțare a câștigătorului. Este vorba despre un constructor străin, care a lucrat la diverse segmente de autostrăzi în România.
PSD vrea sa mute primaria: Se scapa astfel de sute de masini din centrul Timisoarei
Consilierii PSD revin oficial, la aproape un an de când au propus prima dată așa ceva, cu un studiu de oportunitate pentru mutarea primăriei! Ei au identificat și terenul unde ar putea fi construit un centru administrativ modern. Social-democrații susțin că mutarea PMT ar rezolva și o parte din problema aglomerării din trafic.
Timisorenii, in strada, pentru sustinerea sefei DNA, Laura Codruta Kovesi / FOTO
Anunțul ministrului Justiției, Tudorel Toader, care a declarat că va propune demiterea procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a scos din nou românii în stradă. Pe modelul Ordonanței 13, joi seară au fost proteste în mai multe orașe.