Ultima ora articole

Vijelii și grindină, în mare parte din țară. Inclusiv în Timiș

Vijelii și grindină, în mare parte din țară. Inclusiv în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare generală cod galben pe arii extinse. Aceasta este valabilă vineri, 22 iunie, și vizează instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate.

Roxana Iliescu a plecat oficial de la CJ Timiș. Dobra: PSD nu are încă o propunere pentru vicepreședinte

Roxana Iliescu este istorie la CJ Timiș. De acum fostul vicepreședinte al instituției a participat la ultimul său plen, iar plecarea ei deschide poarta către noi negocieri politice. Oficial, nu sunt formate niciun fel de alianțe și nu există propuneri pentru viitorul vicepreședinte. PMP Timiș încă nu știe cine va veni în locul Roxanei Iliescu.

Timișorenii, iar în stradă: Noi nu suntem o natie de hoți! În marș spre Palatul Dicasterial / FOTO + VIDEO

Timișorenii au ieșit și ei în stradă, urmând exemplul Bucureștiului și al Clujului. Oamenii sunt nemulțumiți de felul în care majoritatea PSD-ALDE a decis să facă modificări la Codul de Procedură Penală, trecute pe foarte repede înainte în parlament, sunt cea mai recentă dovadă că guvernării PSD-ALDE nu e interesată decât să-și scape pielea.

Paradoxul Piața Victoriei: mândria și rușinea Timișoarei. Robu: Cei care lasă clădirile în paragină nu înțeleg că nu e obligatoriu să stai în centru

Panglicile galbene care te atenționează că ai putea avea parte de un accident nefericit, dacă te încumeți să te apropii de diverse clădiri, sunt o obișnuință în Piața Victoriei. Primarul Nicolae Robu spune că proprietarii acestor imobile nu vor să respecte orașul și le transmite, din nou, că nu e obligatoriu să stea în centru.

Pateu expirat de un an, la vanzare într-un hipermarket din Timișoara. Deschideți ochii când mergeți la cumpărături! / VIDEO

Când plecați la cumpărături, luați cu voi nu numai banii, ci și o doză însemnată de atenție! Deschideți bine ochii și analizați fiecare produs, fiindcă riscați nu doar să rămâneți cu o gaură în buget, ci și să ajungeți la spital. În rafturile marilor magazine din Timișoara ați putea găsi și produse expirate de un an!

STPT, sub zodia PNL. Culiță Chiș, cel mai bun la transport în comun din Timișoara, Ioan Goia, făcut KO!

PNL va salva transportul în comun din Timișoara, după ce fostul director al STPT, Ioan Goia, a fost tras pe linie moartă. Înlocuit din funcție la finele lunii mai, el nu va prinde nici măcar un post în viitorul consiliu de administrație al societății, după ce nu a reușit să facă punctajul minim la interviul de selecție! 5 din cei 7 care au îndeplinit criteriile sunt membri PNL.

În Paris și Viena nu ești atât de în siguranță ca în centrul Timișoarei. Robu promite intervenții și în Piața Traian / FOTO

Zona centrală a Timișoarei este atât de sigură, încât Parisul și Viena ar păli de invidie, dacă ar ști cum merg lucrurile pe malurile Begăi. Dar nu peste tot e așa, iar primarul Nicolae Robu admite că unul dintre punctele nevralgice este Piața Traian. Aici ar urma o curățenie generală, și nu doar la nivel de străzi și linii de tramvai. E doar un mic neajuns: nu se știe când.

La STPT sunt… prea mulți șefi! Robu anunță reduceri de cheltuieli

Încă se stă cu zecile de minute prin stațiile de transport în comun, pe anumite linii, deși 2018 este cel în care va trebui să „avem un alt standard de calitate în transportul public”. Anul e la jumătate, dar, până acum, singurele schimbări de la STPT sunt cele de directori. Primarul Nicolae Robu anunță însă de unde încep economiile.

Primăria Timișoara vrea să-și facă liceu ortodox. Ar urma să preia elevii de la Școala Antim Ivireanul, care va fi desființată

Școala privată ortodoxă „Antim Ivireanul” a Arhiepiscopiei Timișoara va dispărea de la toamnă, cel puțin în actuala formulă! Primăria a făcut primul pas către reînființarea ei ca școală de stat, urmând ca elevii să fie transferați, însă procedura este inedită și complicată. Un lucru e cert: în regim privat, unitatea de învățământ nu va mai putea funcționa în clădirea de pe Bd. Rebreanu, pe care a primit-o gratis acum patru ani. Primarul Nicolae Robu admite că situația ar putea deveni critică.

La Timișoara amenajezi și… iei amendă! Au făcut curat în fața blocului, cu voie de la primărie, și au fost sancționați de Poliția Locală

Ai spirit civic și vrei să te implici în mai binele comunității în care locuiești? Mai gândește-te! La Timișoara, asta ar putea să te coste 1.000 de lei, contravaloarea unei amenzi de la Poliția Locală, pentru că ai făcut lucrări neautorizate. Asta, deși aveai acord de la… primărie.

Inundații în Timiș

Casă lovită de fulger, curți și străzi inundate, ISU și autoritățile din Timiș sunt în alertă

Curți inundate, o casă lovită de fulger, copaci căzuți pe carosabil și multe localități în alertă – sunt doar câteva dintre efectele vremii extreme înregistrate în ultimele ore în Timiș. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis un cod roșu, iar la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” s-a activat, preventiv, grupa operativă.

E cod portocaliu! Pericol de inundații în Timiș

Pentru județul Timiș a fost emis un cod portocaliu de atenționare hidrologică, începând de miercuri, 13 iunie, de la ora 20, până joi, 14 iunie, la ora 24. Conducătorul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul Eva Andreaș, le-a cerut primarilor să fie pregătiți și să urmească evoluția fenomenelor meteorologice și hidrologice.

Se circulă pe o bandă! Pe Bd. Mihai Viteazu se schimbă bordurile și se reface asfaltul

Abia s-au terminat lucrările pe Spl. Tudor Vladimirescu, că în zonă începe un alt șantier. Neanunțat și cu restricții de trafic, în „buna” tradiție a Primăriei Timișoara. În perioada următoare se va lucra pe Bd. Mihai Viteazu, unde deja se circulă pe o bandă, pe sensul spre Piața Bălcescu.

colterm

Cum se mută 11 milioane de lei de la bugetul de stat la cel local! Funcționarii din PMT au „transferat” banii pentru pierderile induse din 2016 ale Colterm

În jur de 2,3 milioane de euro în plus ar trebui să ajungă de la bugetul local în conturile Colterm. Asta, dacă plenul CL va fi de acord cu acoperirea integrală, de la bugetul local, a pierderilor induse ale societății de termoficare, aferente anului 2016. Legea permite acest lucru. UPDATE: Proiectul este publicat greșit pe site-ul PMT! Banii ar urma să vină, cândva, de la bugetul de stat!

pnl

Toți deputații PNL de Timiș, în “shadow cabinet”-ul PNL

Toți cei trei deputați liberali de Timiș vor face parte din „Guvernul din umbră” al PNL, arată site-ul știripesurse. Este vorba de Marilen Pirtea la Educație, Ben-Oni Ardelean la Externe și Pavel Popescu la Comunicații. Aici l-am putea adăuga și pe Lucian Heiuș, fost șef al Finanțelor Timiș, dat ca titular la Economie.

c

La STPT s-au dat banii pe aprilie. Vin și cei pentru luna mai, dar poate nu integral

Angajații STPT au în conturi salariile restante pe luna aprilie și urmează ca directorul societății să decidă dacă banii pe mai vor intra integral sau doar pe trei sferturi. Totul depinde de o analiză, pentru că este nevoie și de acoperirea cheltuielilor de funcționare ale societății

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.