Managerul sportiv Daniel Stanciu este adeptul transferurilor din campionatele străine. După ce implantul spaniolilor Llorente şi Hernandez a reuşit, Daniel Stanciu a mai transferat la Poli Timişoara un mijlocaş spaniol. De această dată este vorba de un jucător de la o echipă din Segunda Division.
Sorin Maxim paraseste ADR Vest! Ciolos il vrea la Bucuresti
Longevivul director al ADR Vest Sorin Maxim a fost promovat. Primul ministru Dacian Cioloș a semnat, luni, decizia prin care tehnocratul bănățean a fost numit secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Colonada electorala incinge spiritele la Buzias! Orice alte lucrari in oras sunt blocate
După ani de zile în care a lăsat-o în paragină, Primăria Buziaș a început, în această iarnă, lucrările de reabilitare a colonadei, unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din Banat. Se întâmpla chiar înainte de Anul Nou, pe 29 decembrie și oarecum pe șest, fiindcă și consilierii locali au aflat despre această investiție din panoul pus de constructori la lucrări..
Presedintele lui Poli, varianta Bojin: Sa semneze si sa stie ce se intampla, nu sa mearga la televizor!
Clubul Poli nu mai are președinte de la finele anului trecut, de când, din motive personale, Liviu Anton a decis să-și prezinte demisia. Președintele CJ, Titu Bojin, și primarul Nicolae Robu ar urma să se întâlnească, în această săptămână, pentru a discuta această problemă. Bojin vrea însă o schimbare totală.
S-au gasit bani pentru toate comunele! PNL si PSD au rearanjat bugetele propriilor primari
O mână spală pe alta și amândouă, fața. E principiul după care au rearanjat consilierii județeni banii distribuiți către localitățile din Timiș, pe așa-numitul criteriu 4, referitor la sumele defalcate din TVA și impozitul pe venit. Dacă inițial erau șase localități cu 0 lei, acum a rămas în această situație numai Timișoara.
La Poli au intrat banii din drepturile TV! Stanciu: Negociem cu doi spanioli
Poli Timişoara primeşte o gură de oxigen, după ce în conturile clubului a mai intrat o rată din drepturile TV. În aceste condiţii, jucătorii timişoreni vor mai primi drepturile salariale pentru o lună, dar clubul rămâne totuși cu restanţe financiare faţă de ei. La nivelul lotului aflat în Turcia ar putea apărea două noutăţi.
De la garaje, la DNA! Ce-a facut city managerul Sorin Dragoi in jumatate din 2015
34 de copiatoare. 19 faxuri. 225 posturi telefonice fixe ale primăriei. Peste 32.000 de pagini copiate și trimise către DNA. De toate acestea, dar și de garaje, locuințe, monumente și multe altele, s-a ocupat în prima jumătate a anului trecut administratorul public Sorin Drăgoi.
La Timisoara s-a dat… mana cu mana! Hora Unirii si defilare, in fata IPJ / FOTO
Ziua Unirii Principatelor, 24 ianuarie, a fost celebrată, duminică, la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza, în fața sediului Inspectoratului de Poliție Timiș. Festivitatea s-a încheiat cu Hora Unirii și muzică de fanfară.
Disperare mare! PSD-istii locali mai spera si acum ca Robu nu va candida
PSD-iștii din Timiș continuă să se îmbete vârtos cu apă rece. Eventual, cu o felie de lămâie lângă pentru a le mai trece greața. Dacă sunt mai mulți la un loc, fac chiar orgii bahice cu apă de la robinet, îmbărbătându-se reciproc.
Centura Timisoarei se face… tot la Sfantu’ Asteapta! Niciun leu de la CNADNR in 2016
Timișorenii pot să-și ia gândul și în 2016 de la o șosea de centură. Varianta de ocolire a orașului de pe Bega a fost „sărită” din nou de la finanțare din bugetul CNADNR. S-au găsit însă bani în proiectul de buget al companiei pentru centuri la Rădăuți, Bârlad, Caracal sau Comarnic.
Glicinele si caprifoiul vor ataca burlanele din Cetate! / FOTO
Miros de caprifoi și trandafiri și o explozie de culoare – asta se va întâmpla, la vară, în Cetate. Plantele agățătoare și arbuștii vor apărea pe mai multe străzi, în scop… pur estetic! Totul, probabil până când vor fi reabilitate, într-o bună zi, clădirile istorice.
Ca sa poata intra in Cetate, pompierii decid cum se muta bilele si stalpisorii!
Pompierii vor avea acces în toată zona centrală, după ce le vor preciza exact reprezentanților primăriei care sunt punctele nevralgice. Asta, după ce angajații ISU abia au reușit să intre în Piața Unirii, unde, din fericire, a fost doar o alarmă falsă. Stâlpișorii și bilele care blocheză intrarea mașinilor în zona pietonală împiedică și mașinile de intervenție.
Hardughia din Parcul Alpinet a fost pusa jos! Cel putin pentru moment / FOTO
Terasa ilegală din Parcul Alpinet este istorie. Cel puțin pentru moment! La mai bine de trei săptămâni de la emiterea dispoziției de demolare, muncitorii lucrau de zor, vineri dimineață, la îndepărtarea ultimelor scânduri. Construcția a fost ridicată ilegal, pe o suprafață aproape dublă decât cea câștigată prin licitație.
Ca la noi la nimeni! Fum la Vicariatul Sarbesc, iar pompierii abia au putut sa intre in Piata Unirii! / FOTO
Alertă în centrul Timișoarei, după ce un trecător a văzut fum ieșind de la Vicariatul Sârbesc. Pompierii, poliția și echipajul SMURD s-au prezentat la fața locului, dar s-a dovedit că totul a fost doar o alarmă falsă. Problema este însă alta! Mașinile de intervenție abia au putut să intre în Piața Unirii, din cauza gardurilor și stâlpișorilor.
Sase localitati primesc 0 lei de la CJ Timis, din TVA si impozite! Noi dispute PNL-PSD
Liberalii cer în continuare, pentru localitățile în care au primari, minimum 35% din suma totală care trebuie împărțită pe așa-numitul criteriu 4, referitor la sumele defalcate din TVA și impozitul pe venit. Banii vor fi alocați în viitorul plen al CJ Timiș. Șase localități nu primesc însă nimic. Explicația: au primit fiecare peste 3 milioane de la Ministerul de Finanțe. Altfel spus, ar trebui să le ajungă, fiindcă sunt alții mult mai săraci!
Zarurile au fost aruncate: Marius Craina, candidatul PSD la Primaria Timisoara
Anunțul oficial nu s-a făcut încă, poate și în așteptarea președintelui Sorin Grindeanu plecat la schi în Austria. Toată lumea din zona decizională a PSD a fost înștiințată că numele candidatului partidului la Primăria Timișoara este bătut în cuie. Și anume e vorba de Marius Craina, directorul Spitalului Județean.
Marius Craina nu vrea sa fie rector la UMF! Ce planuri… medicale are potentialul candidat al PSD la Primaria Timisoara
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a intrat în focul alegerilor, care se vor încheia abia în luna martie. Directorul Spitalului Județean Timișoara, Marius Craina, risipește zvonurile care îl dădeau drept unul dintre candidații pentru funcția de rector și anunță că altele îi sunt planurile de moment.
Traficanti de droguri de mare risc, ridicati de politisti la Timisoara
Membrii unei rețele de traficanți de droguri de mare risc au fost luați din paturi, miercuri diminață, la Timișoara, de polițiști. Rețeaua era supravegheată de mai multe luni, iar unul dintre anchetatori a fost infiltrat printre traficanți.
Viitorul primar al Timisoarei ar putea avea un salariu lunar de peste 12.000 lei!
A apărut noua grilă de salarizare a bugetarilor, propusă în Legea salarizării unitare. Conform acesteia, un profesor debutant în învăţământul preuniversitar va câştiga cel mult 2.590 lei, iar un medic stagiar va avea un salariu cuprins între 2.704 şi 3.607 lei pe lună. Veniturile demnitarilor vor crește spectaculos.
Dan Poenaru revine pe cai mari la PSD! Va coordona campania electorala pe Timisoara
A stat la cutie aproape 12 ani, dar se întoarce în forță! Una dintre cele mai cunoscute fețe ale PSD Timiș se implică în campania electorală pentru alegerile locale. Este vorba despre profesorul Dan Poenaru, care va avea un cuvânt important de spus în partid în următoarele luni.