Soarta a zeci de directori plini şi adjuncţi de la liceele timișene a fost pecetluită joi în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar. Cele mai importante schimbări au fost stabilite la liceele de prestigiu. Mariea Ștefan va merge director la „Loga”.
Marin Popescu se baga intr-un concurs imposibil
Nici n-a fost schimbat, că vrea să şi revină la conducerea Inspectoratului Şcolar Timiş. Marin Popescu, unul dintre ultimii mohicani din fruntea inspectoratelor şcolare, nu renunţă, deşi ştie că schimbarea e doar o chestiune de timp. El ar putea candida în vară la concursul organizat de Ministerul Educaţiei pentru funcţiile de inspectori şcolari generali.
Vanata in 2006 de liberali, cumnata lui Grindeanu e inspector scolar general adjunct
Social-democraţii s-au pronunţat, joi, în Biroul Permanent Județean, și în ceea ce-i privește pe cei doi inspectori şcolari generali adjuncţi. Familia Grindeanu mai are un motiv de bucurie, după ce cumnata viceprimarului va primi una din cele două funcții.
Chiulangita cronica, boala grea in liceele timisene
În liceele din Timișoara se chiulește pe capete. Nici controalele, nici sancțiunile nu par să-i sperie pe liceenii care pleacă de la ore fără cea mai mică jenă. Tinerii par să-și fi luat liber ziua de vineri, când un sfert dintre ei nu catadicsesc să stea după prânz la școală.
Microbuze noi pentru elevi
Copiii din şase comune timişene vor merge la şcoală cu microbuzul. În judeţ ar fi necesare încă 40 de astfel de vehicule, dar nu se ştie dacă acestea vor sosi.