Arhiva pentru luna: decembrie 2010

Continental e bună de plată

Producătorul de anvelope, a cărui fabrică a fost reclamată în repetate rânduri de timişorenii care locuiesc în apropierea acesteia, trebuie să plătească două amenzi încasate acum doi, respectiv trei ani. Decizia este definitivă şi irevocabilă.

Poli şi BC Timişoara au jucat pentru copii

Meci de spectacol la sala „Constantin Jude”. Poli şi BC Timişoara s-au întrecut la baschet şi fotbal, în scop caritabil. Surpriza a fost că niciuna dintre cele două formaţii nu a ieşit învingătoare la sportul pe care îl practică zi de zi. Banii adunaţi au mers către un centru de copii din Lugoj.

Prime de joc pentru polişti, de la un acţionar al Cramelor Recaş

Marian Iancu a părut extrem de amuzat după ce Cosmin Contra a declarat că a ajutat Poli Timişoara cu bani din propriul său buzunar. Ceea ce nu se ştie este că, în ciuda politicii clubului, Contra le-a dat şi prime jucătorilor săi. S-a întâmplat în două rânduri. Întâia oară, în etapa a zecea, după jocul cu Rapid de pe teren propriu.

Fără apă caldă

Colterm anunţă că, din cauza mai multor lucrări, astăzi, va fi întreruptă furnizarea încălzirii şi a apei calde la punctele termice Platanilor, 63, Văcărescu şi Liceul CFR, respectiv Centrala Termică Dunărea.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.