Sportivii timișoreni, răsplătiți de municipalitate

Primăria Timișoara a premiat, astăzi, cei mai buni sportivi ai orașului. Titlul de cel mai bun sportiv al anului a revenit Adelinei Pastor, de la LPS Banatul-CS Municipal. Dan Alexa și Ianis Zicu au primit și ei distincții din partea municipalității.


Adelina Pastor, antrenată de Ioan Damaschin, face parte din lotul național de atletism al României și a câștigat, în acest an, o mulțime de medalii, atât la competițiile interne, cât și la cele internaționale. „Sunt foarte fericită și nu mă așteptam. Am avut nişte rezultate puţin mai slăbuţe decât în 2009, dar sper ca la anul să recapăt medaliile pe care nu am reuşit să le obţin anul acesta. Mă pregătesc pentru Olimpiada din 2012”, a spus Adelina Pastor.

La categoria discipline individuale olimpice au mai luat premii Diana Bulimar – gimnastică artistică, Cristian Pârghie și Adrian Cionca – canotaj, Sonia Olariu și Andreas Niemershein -badminton, Alexandru Diaconu și Reka Balogh – scrimă, Flavius Biea – box, Alexandru Vieru – kaiac-canoe, Vasilica Bălăceanu și Levente Revesz – nataţie, Constantin Maneran – atletism şi Mark Stoian – tir. Premiul pentru antrenorul anului la discipline olimpice i-a fost atribuit lui Ioan Damaschin, atletism, LPS Banatul-Cs Municipal. La disciplinele individuale neolimpice au fost răsplătiţi pentru performanţele obţinute în acest an Emilian Dan, Cristina Dan și Gheorghe Popa – modelism, Adrian Nagel, Robert Manea, Robert Stemler, Alexandru Fasui şi Alexandru Schein – arte marţiale, Cătălin Cazacu – motociclism, Constantin Lupulescu, Adeline Uţă și Robin Dragomirescu – şah.

La echipe au fost distinse echipele de şah ale clubului AEM Luxten, feminin şi masculin, BC Timişoara, RCM Universitatea Timişoara, iar de la BC Bega Danzio Timişoara şi Politehnica Timişoara au fost răsplătiţi Ancuţa Stoenescu, respectiv Alexandru Şimicu. Nu au lipsit nici premile pentru juniori, CSŞ Bega- baschet masculin U20, U 18, U15. Dragan Petricevic a primit premiul pentru cel mai bun antrenor la echipe din 2010, iar la juniori a fost distins Mihai Bolcu. La nominalizări speciale a fost premiat Dan Alexa, iar Ianis Zicu a fost declarat „Maestrul din teren”. La juniori, Marian Fuchs a fost desemnat cel mai bun antrenor, iar Darius Buia, cel mai bun jucător. Juniorii D de la LPS Banatul a primit premiul pentru echipă. Au existat şi o mulţime de menţiuni, dar şi premii pentru doi participanţi la Special Olympics.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

narcis a spus: (decembrie 15th, 2010 at 10:27 )

La juniori, Marian Fuchs a fost desemnat cel mai bun antrenor, iar Darius Buia, cel mai bun jucător.
deci, marian fuchs joaca la POLI II, e junior, nu antrenor, dar de unde sa stiti voi d-asetea!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor

La propunerea Secretarului General al Guvernului, timişoreanul Dan Reşitnec, a fost pusă în transparență publică o Hotărâre prin care RA-APPS va face publică lista completă a imobilelor și a beneficiarilor lor. Reşitnec afirmă că astfel românii vor putea vedea cine folosește aceste imobile, prin ce tip de contract, dacă au fost date direct sau prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Florin Fabian rămâne antrenorul Dumbrăviței și în sezonul viitor

CSC Dumbrăvița anunță continuarea colaborării cu antrenorul Florin Fabian și pentru sezonul 2026/2027. Tehnicianului i s-a prelungit automat înțelegerea odată cu îndeplinirea obiectivului de menținere în Liga 2, conform unei clauze contractuale. Cu tehnicianul originar din Satu Mare la timonă, echipa bănățeană de fotbal a reușit un parcurs decent în sezonul 2025/2026, încheiat cu menținerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Fabian rămâne antrenorul Dumbrăviței și în sezonul viitor
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri Timișoara găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viteza nu a dat unui șofer nicio șansă la supraviețuire. S-a întâmplat astăzi într-o zonă în care se petrec frecvent accidente grave. Înaintea orei 16, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe E70, în apropierea localității Găvojdia. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact mortal lângă Găvojdia! Un șofer și-a pierdut viața, altul a ajuns la spital
CSC Dumbrăvița anunță continuarea colaborării cu antrenorul Florin Fabian și pentru sezonul 2026/2027. Tehnicianului i s-a prelungit automat înțelegerea odată cu îndeplinirea obiectivului de menținere în Liga 2, conform unei clauze contractuale. Cu tehnicianul originar din Satu Mare la timonă, echipa bănățeană de fotbal a reușit un parcurs decent în sezonul 2025/2026, încheiat cu menținerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Fabian rămâne antrenorul Dumbrăviței și în sezonul viitor
În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri Timișoara găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare
Consiliul Județean Timiș a lansat în transparență decizională, în conformitate cu Legea nr. 52/2003, Proiectul de hotărâre nr. 132/14.05.2026 privind aprobarea structurii organizatorice a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Având în vedere necesitatea dimensionării adecvate a serviciilor sociale în raport cu evoluția nevoilor sociale, reorganizarea D.G.A.S.P.C. Timiș este justificată de creșterea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua schemă de personal de la DGASPC Timiș a fost pusă în dezbatere
Joi a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi grădinițe în Sânnicolau Mare, un proiect important pentru copiii și familiile din această zonă a orașului. Noua grădiniţă se va ridica pe strada Nufărului, actuala clădire urmând să fie demolată. Noua grădiniță va oferi condiții mult mai bune pentru copii, educatori și părinți: spații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare se construieşte o nouă grădiniţă. A fost semnat contractul de finanțare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.