Peste 2.000 de petarde au fost descoperite de poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, în mașina unui cetăţean român, care a recunoscut că voia să le vândă la negru.
Petru B., de 26 de ani, a crezut că poate aduce în țară petarde pe care s= le vândă înainte de Revelion. Pe piața neagră, câștigul ar fi fost de aproximativ 200.000 de lei. Polițiștii de frontieră au găsit însă, în portbagajul mașinii sale, întreaga „pradă”. Toate cele 2.400 de petarde au fost confiscate.
În ultima lună și jumătate, polițiștii au făcut alte două capturi importante de materiale pirotehnice. Prima dintre ele, în valoare de 10.000 de euro, a fost găsită într-o casă din Timișoara. Cea de-a doua, de numai puțin de 40 de tone de petarde și artificii interzise spre comercializare în magazine, a fost găsită într-un TIR care se îndrepta spre Constanța.
Comentarii prin facebook