Avem o zi națională, cum facem? Cu excepția soldatului necunoscut, în mare, ne cunoaștem eroii. Monumentele le avem ridicate din celălalt regim, armată avem cât să mai organizăm o paradă militară. Patrioți avem din belșug. Până anul trecut, dacă voiai să vezi cine contează în societate, cine nu mai contează demult, dar n-ar admite asta nici în ruptul capului, mergeai de 1 Decembrie în Parcul Central din Timișoara, locul unde autorități ale statului, politicienii, organizații civile, urmăriți penal, spuma municipală se adună să bifeze evenimentul.
În spatele pioșeniei celor cărora le venea rândul să depună coroana era o animație ca „La Porumbei”. Era partea cea mai spectaculoasă din toată manifestarea. Mai aflai cât are Blaga în sondaje, cum l-a mințit Dugulescu pe Ponta și Ponta pe Dugulescu, când termină Grindeanu spitalul, câți membri mai are PRM ori când mută primarul „acvariul”. Lumea râdea, era fericită. Eroii și ei se simțeau bine. Ce naiba, doar e ziua națională!
Anul ăsta s-a schimbat locația, în fața Palatului Administrativ. O clipă am crezut că prefectul Dogaru, mai dezghețat la minte, a renunțat la parastasele de până acum și s-a gândit să ofere altceva timișorenilor într-o țară aproape laică. Nici vorbă. Același sobor afiliat politic, aceleași moace de candidați lipiți de tribună ca pe-un panou de afișaj, elita armiei române cu măști pe față sub numele Jandarmeriei, lume gură cască la defilare. Rutină.
Deși suntem bolnavi de patriotism, un update la baza de date cu eroi nu s-a mai făcut demult. Televiziunile au făcut câteva propuneri în ultima vreme. Ba un nefericit Sobaru, care-a confundat Aula Parlamentului cu piscina lui Liviu Dragnea, ba o profesoară grevistă a foamei remunerată pe statul de plată al lui Felix securistul. Nici o vorbă de martirii din pușcăriile comuniste. Plaja temporală de unde ne recrutăm eroii începe de la războiul de independență și se termină cu cei pierduți în al doilea război mondial, cu mențiunea că aici istoria aprobată de propagandă ne vorbea numai de eroii din luptele cu Germania nazistă, nu și de cei dispăruți sub cizma rusească.
Patrioți suntem cu toții. Care are curajul să spună azi că nu e patriot? Sau că nu e mândru că e român? Depunem o coroană de flori, aplaudăm la defilare și gata, treaba e rezolvată. Cu mici-mari diferențe de care nu mai ținem cont, ne furișăm repede în galeria națională, lângă familia Brătianu, lângă Carol I sau Ferdinand de România, lângă Ion Antonescu, Radu Gyr sau Corneliu Coposu.
Uităm însă că un patriot poate fi și un olimpic la matematică, și diplomatul Aurescu, ce-a obținut pentru România întinse zone petroliere în Marea Neagră, și un Mircea Cărtărescu, nominalizat la Nobelul pentru literatură, și mulți alții înaintea liderilor de sindicat și pensionarii unei armate de magazioneri.
La urma urmelor, un șef de guvern poate fi catalogat și incompetent pentru faptul că n-a găsit soluții de creștere a nivelului de trai, dar și patriot, dacă prin măsurile luate nu lasă țara să se ducă dracului. Cum la fel de bine un alt premier poate ajunge idol în țara lui dublând pensiile și salariile, pentru ca apoi să fie judecat pentru trădare și prăbușirea sistemului de pensii și-a economiei.
Care e mai patriot? Un șef de stat acuzat că a remorcat țara la interesele unei Europe globale sau un decident care ar izola cu mândrie patriotică țara de civilizatul și perfidul Occident? Ca de fiecare dată, concluziile vor fi trase după ce fiecare se retrage spre casă cu torțe din zona unde a fost servită fasolea cu cârnați, vinul fiert și delicioșii kurtos kalacs. La mulți, România!
Comentarii prin facebook