Angajații TVR Timișoara află, miercuri sau joi, cine își pierde locul de muncă. Vor fi anunțate rezultatele contestațiilor după evaluarea internă. Inițial, oamenii au putut contesta doar modul în care s-a făcut evaluarea. Se pare însă că, la București, comisia de contestații a reevaluat fiecare punctaj, așa că pot apărea surprize.
Evaluarea de la TVR Timișoara s-a lăsat cu rezultate neașteptate, după ce unii dintre cei mai cunoscuți realizatori și reporteri au obținut punctaje foarte mici, iar alții n-au fost nici măcar verificați. Comisia de la Timișoara a fost compusă din Călin Orăviţan, inginerul şef, jurnalistul Lucian Vasile Szabo, Cosmin Jitariuc, un trimis de la Bucureşti și Lucian Ionică.
Modul în care a fost făcută această evaluare a fost ciudat. La testul grilă, numele angajaților a fost lăsat la vedere, la interviu, unii au stat 3-4 minute, iar alţii, peste 15-20. Iniţial s-a ştiut că memoriile de activitate vor fi analizate direct la Bucureşti, dar, ulterior, acestea au picat în grija comisiilor locale de evaluare.
După finalizarea procesului de evaluare, la București au ajuns aproape 700 de contestații, din care 18 de la Timișoara. Termenul de rezolvare a fost prelungit de două ori, o dată până pe 7 ianuarie, iar a doua, până pe 15 sau 16 ianuarie. Conform regulamentului, contestațiile nu au vizat rezultatele, ci metodologia de desfăşurare a concursului.
Între timp, se pare că lucrurile s-au schimbat, astfel că, la București, rezultatele fiecărui constestatar au fost reevaluate punctual. La TVR Timișoara au luat note mici, printre alții, Constantin Mărăscu, Florin Cărăbaş, Roxana Morun, Grațian Jude, Cosmin Ţîntă sau Nelu Vlad. Nota cea mai mare a avut-o Dite Dinesz, fostul director al studioului. În urma evaluării, de la studioul local vor fi dați afară între 20 şi 26 de angajaţi.
Comentarii prin facebook