Stirile din ziua: 28 ianuarie 2013

Operatie de sase ore pentru salvarea bratului unui pacient cu cancer osos

O echipă de medici ai Clinicii de Chirurgie Vasculară – Departamentul de Microchirurgie Reconstructivă și ai Clinicii de Ortopedie I de la Spitalul Clinic Județean de Urgență a realizat o intervenție chirurgicală complexă de reconstrucție a membrului superior.

Robu e curajos: „Sunt sigur ca proiectele Timisoarei vor primi bani”

Primarul Nicolae Robu încearcă să dreagă busuiocul, după ce mare parte din proiectele sale au fost trecute cu vederea de Guvernul Ponta. Liberalul e convins că banii vor ajunge la Timișoara. Asta, deși în proiectul de buget nu sunt prevăzute nici șoseaua de centură, nici spitalul de copii sau sala polivalentă.

Guvernul Ponta nu da niciun ban pentru spitalul de copii

Promisiunile de campanie ale USL în Timiş încep să pice una câte una. Campania deputatului PSD Sorin Grindeanu, unul dintre fruntaşii social-democraților în Timiş, s-a bazat, în mare parte, pe o finanţare guvernamentală pentru noua clădire a Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”. Banii nu vor veni însă în acest an.

Dupa lupte crancene cu sistemul, alesii USL de Timis ne-au rezolvat

Nu știu ce-a înțeles fiecare din știrea că aleșii USL nu vor depune niciun amendament la proiectul legii bugetului, dar eu am dedus următoarele două chestiuni simple ca „Bună ziua”. Prima ar fi că forma bugetului pe 2013 este una bună, mulțumitoare în percepția deputaților și senatorilor socialist-liberali, dar și în folosul poporului care i-a votat pe aceștia, logic.

Traficanti de migranti pakistanezi, opriti din actiune la Timisoara

O rețea de traficanți de migranți a fost anihilată de procurorii DIICOT Timişoara şi poliţiştii de frontieră. Traficanții își racolau „marfa” direct din Pakistan, aducând oamenii legal în România, cu vize de studiu. Ulterior, pakistanezii erau duși fraudulos în Ungaria, de unde erau transportați spre vestul Europei.

Sarbatoreste St. Patrick’s Day la Londra / FOTO

St. Patrick’s Day este cea mai importantă sărbătoare religioasă și culturală din Irlanda. Este celebrată pe data de 17 martie, ziua în care Sfântul Patrick a murit. Fiind primul propovăduitor al creștinismului, Sfântul Patrick a intrat rapid în memoria băștinașilor, iar astăzi el este considerat patronul Irlandei.

Intreruperi de curent

Enel a programat, luni, întreruperi de energie electrică, după cum urmează: Timișoara – str. Paul Chinezul nr. 2- 4 , orele 9 – 12; Lugoj (str. Bocșei, Oituz, Rozelor, Fdt. Bocșei, Margaretelor, 1 Mai, Vladimirescu, Teiului, Mureșului, Vlahuță, S. Bărnuțiu), orele 9 – 17; Deta (E. Ghenescu bl. A7, A10, A14), orele 8 – 16.

Fara apa rece

Aquatim anunță că luni, între orele 9 și 15, va opri furnizarea apei potabile pe străzile Alba Iulia şi Piaţa Libertăţii. Întreruperea este cauzată de executarea unor lucrări de remediere a unui defect la o conductă. Intervenţia va avea loc la intersecţia străzilor Emanoil Ungureanu cu Piaţa Libertăţii. La reluarea alimentării cu apă rece este

Top