„Titus Andronicus”, la Teatrul German de Stat

Teatrul German de Stat Timişoara (TGST) începe în forță noul an. Premiera spectacolului „Titus Andronicus”, o tragedie de William Shakespeare, în regia britanicului Brian Michaels, are loc vineri seară.

Născut în 1948, la Londra, Brian Michaels a studiat Filosofie la Universitatea Sussex. Apoi a lucrat în comunitatea indiană din Wolverhampton și este co-fondator al Centrului Gallus din Frankfurt. În 1978 a fondat Teatrul Sicilian, primul teatru de imigranţi din Germania de Vest, iar în 1981 a înfiinţat Teatrul Gallus, unul dintre primele mari teatre alternative din Germania. Din este profesor de actorie şi regie la Universitatea de Arte Folkwang din Essen.

Decorul şi costumele de la „Titus Andronicus” au fost concepute de Ioana Popescu, iar Hanns-Dietrich Schmidt şi Valerie Seufert s-au ocupat de dramaturgia spectacolului. Coordonarea vorbirii scenice a fost preluată de Claudia Hartmann, iar asistenţa de regie, de Mizgin Bilmen. Vor da viață poveștii Rareş Hontzu, Boris Gaza, Radu Vulpe, Franz Kattesch, Konstantin Keidel, Alex Halka, Horia Săvescu, Georg Peetz, Enikő Blénessy, Anne-Marie Waldeck, Dana Borteanu, Aljoscha Cobeţ, , Paul Cebzan, Richard Hladik, Harald Weisz şi Raul Bastean.

Generalul roman Titus Andronicus se întoarce acasă de la războiul împotriva goţilor. Aduce cu el ca prizonieri de război, pe regina acestora, Tamora, împreună cu fiii ei. În ciuda implorărilor Tamorei, el ordonă sacrificarea rituală a fiului ei cel mai mare. La scurt timp, Tamora ajunge la putere prin căsătoria cu noul împărat al Romei, profitând de această ocazie pentru a se răzbuna.

Premiera are loc vineri, de la ora 19,30, în sala Teatrului German. Următoarea reprezentanție se va juca sâmbătă, de la aceeași oră și în același loc. Spectacolele vor fi traduse în limba română.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara

În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul sfert de oră a făcut diferența! SCM Poli a învins vicecampioana HC Buzău

Victorie de pus în ramă pentru handbaliștii bănățeni, vineri seara în Sala Constantin Jude. Jucătorii alb-violeți au avut un meci greu cu HC Buzău, dar s-au desprins în ultimul sfert de oră câștigând în cele din urmă la pas, 32-26. Două echipe bune din sezonul trecut au arătat o poftă de joc și un meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul sfert de oră a făcut diferența! SCM Poli a învins vicecampioana HC Buzău
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun în zona centrală

Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Lucrările de reabilitare a lotului de cale ferată care traversează Timișoara, de la Gara Mică până în Ronaț, au ajuns la un stadiu fizic de 27,47%. Acest lot include și investiția în cele două gări principale ale orașului, Gara de Est și Gara de Nord, estacada care trece prin centru, dar și lucrările importante din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală
Asociația EcoStuff România și Primăria Timișoara ar urma să colaboreze din nou în cadrul unui parteneriat care vizează noi plantări de arbori pe o parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei, cei de la organizația amintită vor oferi gratuit materialul săditor. Municipalitatea propune Consiliului Local aprobarea unui protocol prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori
Noul stadion al Timișoarei va fi, conform proiectului, unul cu o formă compactă, va acoperi o suprafață de 85.000 de metri pătrați desfășurați și o înălțime de 36 de metri. Vor fi două inele pentru tribune și acestea vor putea găzdui 32.000 de spectatori, toate fiind acoperite. Sunt primele detalii, alături de primele randări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem primele imagini cu noul stadion Dan Păltinișanu! S-au purtat primele discuții cu proiectanții și constructorii/FOTO
La Sânnicolau Mare continuă investițiile pentru un oraş mai modern și mai eficient energetic. Astfel zilele trecute, a fost semnat un nou contract de execuție pentru reabilitarea termică a altor două loturi de blocuri. Contractul de finanțare este de aproximativ 1,5 milioane de euro, iar de investiție vor beneficia aproximativ 140 de familii din Sânnicolau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare continuă reabilitarea termică a blocurilor. Proiect de aproximativ 1,5 milioane de euro, beneficiare fiind 140 de familii
Așa cum era de așteptat de la începutul campionatului, Poli se bate la întâietate, iar Dumbrăvița are probabil cel mai greu sezon de „B” de până acum. Ambele echipe ce reprezintă Timișul joacă pe teren propriu în etapa de weekend. Alb-violeții revin pe stadionul Electrica după aproape două săptămâni. Sâmbătă, Poli o înfruntă pentru cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica și Dumbrăvița joacă sâmbătă acasă. Echipele din Timiș au obiective diferite
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.