Lucrările sunt finalizate pe cea mai mare parte a lotului 4 din autostrada Lugoj – Deva / FOTO

Aproximativ 22 de kilometri din lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva sunt ca şi finalizaţi, arată informaţiile Asociaţiei Pro Infrastructură, stadiul fizic al lucrărilor fiind la 95%. Din păcate, continuă eforturile depuse de antreprenorul care se ocupă de acest şantier la Dealul Lilecilor, în zona nodului de la Şoimuş, unde lucrările sunt de amploare.

Eforturile depuse de cei de la UMB, constructorul lotului 4 din autostrada Lugoj – Deva se văd cel mai bine în zona Dealului Liliecilor, o porţiune mică din acest lot, dar care dă bătăi mari de cap firmei constructoare. Asociaţia Pro Infrastructură a prezentat o serie de imagini realizate de un membru al organizaţiei pe acest şantier, iar acestea arată că lucrările sunt aproape finalizate pe restul lotului, cu excepţia acelei porţiuni dificile.

Acolo a fost necesară „tăierea” dealului pentru a se realiza rambleul drumului, acolo unde va fi turnat asfaltul autostrăzii. Se avansează la terasamentele din pământ armat, taluzări și la lucrările hidrotehnice, spun cei de la Pro Infrastructură. „Din păcate, faimosul versant dă bătăi de cap în continuare. În weekend a avut loc o nouă alunecare. Cert este că va fi nevoie de întreținere atentă și constantă a sistemului de scurgere a apelor pluviale și a plaselor de protecție mult timp după inaugurarea probabilă din această toamnă”, a anunţat Asociaţia.

Având în vedere situaţia de pe teren, organizaţia care monitorizează marile probleme de infrastructură din România solicită din partea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) o analiză obiectivă a riscurilor de alunecări de teren şi de căderi de pietre de pe versantul respectiv, pentru o mai bună siguranţă a şoferilor, atunci când drumul va fi deschis circulaţiei.

Foto: Asociaţia Pro Infrastructură.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Exit-poll: Ciprian Ciucu câştigă detaşat Primăria Capitalei. Victoria îi aparţine şi lui Ilie Bolojan

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi viitorul primar al Bucureştiuklui, potrivit unui exit-poll-ului CURS Avangarde. Distanţa care îl seapară de candidatul PSD, Daniel Băluță, este de 6,5 procente Rezultatul exit-poll-ului CURS Avangarde valabil pentru ora 19.00: Ciprian Ciucu (PNL) – 32.7% Daniel Băluță (PSD) – 26.3% Anca Alexandrescu (independentă sprijinită de AUR) – 20.2% Cătălin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Exit-poll: Ciprian Ciucu câştigă detaşat Primăria Capitalei. Victoria îi aparţine şi lui Ilie Bolojan
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată din Liga Zimbrilor, CSM Sighișoara, 38-25. Doar debutul partidei a fost echilibrat, formația oaspete începând curajos și conducând în câteva rânduri, chiar și la două goluri 4-6 în minutul 13. A urmat un forcing al gazdelor, care nu au lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi viitorul primar al Bucureştiuklui, potrivit unui exit-poll-ului CURS Avangarde. Distanţa care îl seapară de candidatul PSD, Daniel Băluță, este de 6,5 procente Rezultatul exit-poll-ului CURS Avangarde valabil pentru ora 19.00: Ciprian Ciucu (PNL) – 32.7% Daniel Băluță (PSD) – 26.3% Anca Alexandrescu (independentă sprijinită de AUR) – 20.2% Cătălin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Exit-poll: Ciprian Ciucu câştigă detaşat Primăria Capitalei. Victoria îi aparţine şi lui Ilie Bolojan
Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată din Liga Zimbrilor, CSM Sighișoara, 38-25. Doar debutul partidei a fost echilibrat, formația oaspete începând curajos și conducând în câteva rânduri, chiar și la două goluri 4-6 în minutul 13. A urmat un forcing al gazdelor, care nu au lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara
Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va primi nouă milioane de euro, fonduri europene acordate prin programul Regio Vest, prin intermediul ADR Vest, pentru regenerarea zonei din Piața Kuttel. Viceprimarul Ruben Lațcău arată cum vor ajuta acești bani respective parte a orașului. Zona aflată în proximitatea centrului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei
Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean în luna decembrie, a fost una de succes, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Au fost mii de oameni care au participat la concertele organizate sâmbătă seara, iar patinoarul gratuit s-a dovedit neîncăpător. Până pe 21 decembrie, Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, organizaeză marți, 16 decembrie, de la ora 18:00, spectacolul „Colind și bucurie”. Acesta va avea loc în sala festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Publicul se va putea bucura de recitalurile susținute de Liliana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Colind și bucurie” alături de artişti consacraţi ai Banatului
În Timișoara, într-o lume în care educația și binele copiilor devin tot mai mult o responsabilitate colectivă, a prins viață Asociația Inițiativă în Educație (InEDU) – un spațiu dedicat celor care cred că schimbarea începe din inimă, iar învățarea trebuie să fie accesibilă, prietenoasă și profund umană. Aici, profesori, părinți, voluntari și susținători ai educației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Inițiativă în Educație – acolo unde învățarea devine bucurie, iar comunitatea devine familie
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.