Primarul Timişoarei anunţă marea curăţenie de primăvară. Vedeţi programarea pe străzi a acţiunii!

20 de persoane amendate pentru că au aruncat gunoaie la voia întâmplării

20 de persoane amendate pentru că au aruncat gunoaie la voia întâmplării

Aşa cum a promis, Nicolae Robu se ţine de cuvânt şi face curăţenie de primăvară. Capacitând pe toată lumea, atât societăţile primăriei, dar şi operatorii de salubritate locală, el anunţă zece zile în care se vor ridica deşeurile casnice, dar nu numai, pe baza unui program pe străzi, prestabilit.

De această dată campania se suprapune chiar peste Paştele catolic. Timp de zece zile, din 16 aprilie, la Timişoara va fi campanie de curăţenie. Se adună tot ce e lăsat pe străzi, primarul ţinându-se de cuvânt şi organizând acţiunea promisă. La aceasta participă toată lumea, utilajele de la firmele Primăriei – Aquatim, Colterm, Horticultura, Piețe, SDM, STPT, firmele de întreținere a spațiilor verzi aflate sub contract cu Primăria – Green City și Rogera, și operatorul de salubritate al ADID – Retim și operatorul de salubritate stradală al Primăriei, Brantner. O acţiune care e într-adevăr utilă, dar care poate ar fi trebuit gândită mai devreme, având în vedere că pe 21 aprilie este Paştele catolic, religia unei bune părţi a populaţiei din Timişoara, iar sărbătoarea pascală pică exact în mijlocul campaniei.

„Așa cum a putut observa oricine, în ultima vreme orașul nostru este mult mai curat. Nu suntem, însă, mulțumiți! Încă vedem în diverse puncte mormane de crengi, mormane de diverse foste bunuri, coșuri de gunoi doldora, chiștoace de țigări pe jos, etc. Pentru a ajunge la un alt nivel, am stabilit să intervenim în regim de campanie în perioada următoare, timp de 10 zile, de marți 16.04.2019, până joi 25.04.2019, pentru a ridica tot ce înseamnă mizerie în întregul oraș. Intervenția este în regim de voluntariat”, a anunţat primarul, desigur pe Facebook.
Pentru a nu mai apărea situaţiile neplăcute din ultima perioadă, edilul şef face apel la cetăţeni să nu mai arunce pe stradă asemenea gunoaie şi lansează un mesaj mobilizator: „Fac apel la dv la toți, dragi timișoreni, ca după ce veți constata că pe strada dv s-a făcut curat, să nu mai scoateți niciodată în stradă reziduuri, de niciun fel, ci să le introduceți în circuitul de colectare conform regulilor instituite, reguli preluate din țările cu un standard mai ridicat de civilizație, țări pe care noi le admirăm când le vizităm. Haideți să nu mai aruncăm nimic pe jos -chiștoace, șervețele, pahare de plastic, etc., etc.-, să-i atenționăm “că au scăpat ceva” pe cei pe care îi vedem că aruncă, într-un cuvânt: Să păstrăm curățenia! Contez pe dv!”.

Programarea curăţeniei de primăvară poate fi văzută pe internet.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Top