Întoarcerea lui Dragan. Episodul 3: Petricevic revine în baschetul timișorean

Dragan Petricevic a revenit la SCM Timișoara

Dragan Petricevic a revenit la SCM Timișoara

Cel mai important antrenor de baschet din Timișoara și nu numai, revine la una din marile iubiri. Vorbim despre baschetul de pe Bega. Dragan Petricevic, antrenorul cu care Timișoara a câștigat singurele trofee, două Cupe ale României, în 2010 și 2015, revine pe banca tehnică. Și din nou la greu, pentru că situația clubului nu este deloc roz.

Antrenorul care mai avea contract în Tunisia a preferat să revină acasă, el fiind domiciliat în acte în Timișoara și având și cetățenia română.

„M-am atașat mult de locurile și oamenii de acolo, dar am dorit să mă întorc acasă. Ne așteaptă un sezon greu, dar aici la club suntem oamenii performanței și trebuie să gândim pozitiv. Dacă vom munci cum trebuie vor veni și rezultatele”, a spus Dragan Petricevic, campion național atât la masculin, cât și la feminin în Liga Națională de baschet, câștigător de Cupe și antrenor al naționalei feminine.

Datoriile trebuie plătite până în 1 iulie

Dragan se află pentru a treia oară pe banca Timișoarei. Situația clubului este însă dificilă. SCM mai are de plătit bani buni în contul unor datorii mai vechi către foști jucători, situație care a dus și la interdicția de a face transferuri.

„Avem termen până în 1 iulie să plătim și o vom face. Clubul trebuie să meargă mai departe. Urmează un an greu, în care bugetul este redus din cauza acestor plăți, dar ne dorim să continuăm în prima ligă. Vom pune accent și pe grupele de juniori și pe echipa de 3×3. Despre lot pot să spun că în acest moment niciun jucător nu mai este sub contrat, dar ne dorim foarte mult să continuăm cu mulți dintre cei care ne-au ajutat ultimul sezon și să mai aduce pe posturi deficitare”, a explicat situația Ilie Trițoiu, președintele secției de baschet.

Dacă SCM va plăti până în 1 iulie datoriile restante, clubului i se va ridica interdicția la transferuri, însă dacă nu va face dovada plății, echipa nu va mai primi locul câștigat pe parchet în Liga 1.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Parcările acoperite pentru biciclete, inițiate de Moș, au acum o soluție. Nica și Fritz sunt colaboratori politici, proiectul nu se mai blochează

Cristian Moș, candidat independent la funcția de primar al Timișoarei, își poate vedea acum unul dintre proiectele sale pus în practică. Este vorba despre amplasarea la Timișoara a unor parcări acoperite și securizate pentru biciclete, proiect pornit de Moș sub numele de ”Velo Timiș”. Cum? Acum Fritz și Nica sunt ”prieteni”, iar municipalitatea nu mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcările acoperite pentru biciclete, inițiate de Moș, au acum o soluție. Nica și Fritz sunt colaboratori politici, proiectul nu se mai blochează
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cristian Moș, candidat independent la funcția de primar al Timișoarei, își poate vedea acum unul dintre proiectele sale pus în practică. Este vorba despre amplasarea la Timișoara a unor parcări acoperite și securizate pentru biciclete, proiect pornit de Moș sub numele de ”Velo Timiș”. Cum? Acum Fritz și Nica sunt ”prieteni”, iar municipalitatea nu mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcările acoperite pentru biciclete, inițiate de Moș, au acum o soluție. Nica și Fritz sunt colaboratori politici, proiectul nu se mai blochează
Biroul Electoral de Circumscripție Timiș a respins contestația formulată împotriva preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripție nr. 1 Municipiul Timişoara, Titu Birceanu, depusă de Mirela Toc. Aceasta contestase numirea lui Birceanu, spunând că cel în cauză nu îndeplinește condițiile legale pentru a ocupa poziția. ”Prin cererea redirecționată de către Tribunalul Timiş şi înregistrată la acest Birou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Titu Birceanu poate rămâne președintele Biroului Electoral de Circumscripție Timișoara
Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că legea promulgată, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis, privind combaterea evaziunii fiscale, este o invitaţie la furt din banii publici. Potrivit legii, evazioniștii care plătesc prejudiciul și 15% în plus scapă de închisoare. Cu această lege, Klaus Iohannis îl întrece chiar şi pe Liviu Dragnea, afirmă Trifan. “Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, despre legea combaterii evaziunii fiscale: “Pe lângă Iohannis, Dragnea era un amator”
Primarul Dominic Fritz a decis că e timpul ca viceprimarul său liberal să treacă efectiv la ascuțit creioane. Domeniul atât de drag lui Cosmin Tabără, cel al proiectelor de baze sportive, nu va mai fi în subordinea acestuia. Decizie dură a primarului Fritz în domeniul distribuirii responsabilităților spre viceprimari. După o primă tură de ”deposedare”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Cosmin Tabără, trimis la ascuțit creioane, după ce rămâne și fără bazele sportive
PSD Timiș atacă Alianța Dreapta Unită și spun că liderii locali ai acesteia folosesc circul ieșit, vineri noaptea, la ora 0, în Piața Unirii odată cu lansarea campaniei electorale. Acolo, reprezentanții Alianței, conduși de Dominic Fritz, când s-au contract cu cei ai AUR, veniți, surprinzător, exact în același loc și la aceiași oră pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis solicită sancționarea grupurilor politice ale Alianței Dreapta Unită și ai AUR pentru circul de joi noaptea, din Piața Unirii
Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Etapa a IV-a din Liga de Rugby programează a doua deplasare a acestui sezon pentru jucătorii bănăţeni. SCM USV Timișoara merge în Baia Mare, pentru meciul cu CSM Știința, de sâmbătă, 11 mai, ora 13.00. Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au o listă de indisponibilități, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timişoara, deplasare dificilă la Baia Mare
Top