Povestea veşnică a lotului 3 din autostrada Lugoj – Deva s-ar putea termina până la finalul lunii septembrie a acestui an. Cel puţin astfel susţine depututatul PSD de Timiş, Alfred Simonis, în urma discuţiilor purtate cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
Şoferii care folosesc autostrada A1 ar putea avea parte de o surpriză plăcută până la finalul acestei luni. Compania de Drumuri ar urma să deschidă circulaţiei rutiere lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva. Acesta stă închis, după ce era efectiv finalizat, dar CNAIR a decis să rezilieze contractul deşi stadiul de execuţie ajunsese la 99%, iar constructorul solicitase realizarea recepţiei. Cele două părţi nu s-au înţeles, au apărut dispute legate de bani, respectiv de durata garanţiei, beneficiarul a motivat că lucrările sunt prost executate în anumite porţiuni şi concluzia finală a fost rezilierea unilaterală a contractului. Cel mai probabil, disputa nu se va finaliza aici şi vor urma şi alte „întâlniri”, posibil în justiţie.
Pe şoferul român, nevoit să circule pe drumul groaznic de la Margina până la Ilia, nu îl interesează disputele de orgolii dintre cei din contract, ci să circule în condiţii bune pe cei 20 de kilometri ai lotului 3.
În urma rezilierii, cei de la CNAIR ar fi urmat să finalizeze lucrările neexecutate sau executate prost de constructorul spaniol, dar în ultimele zile niciun muncitor nu a fost văzut pe şantier.
Totuş, Alfred Simonis, deputatul PSD de Timiş, ne anunţă că, în urma discuţiei purtate cu Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, acest lot va fi dat în circulaţie în curând.
„Până la finalul lunii septembrie se deschide circulaţia pe acel lot. Mai sunt unele lucrări, e posibil să se lucreze sub trafic, pe una dintre benzi. Acum am închis la telefon cu ministrul şi mi-a spus că se deschide autostrada”, a declarat, joi, Simonis.
Comentarii prin facebook