Candidatul Mircea Diaconu refuză să meargă la Palatul Cotroceni: Trăim un fel de depresie colectivă

Mircea Diaconu, la Timisoara

Candidatul independent la funcţia de Preşedinte al României, Mircea Diaconu, a venit la Timişoara să discute cu electorii. Aşa cum e şi campania sa, una neconvenţională, la fel este şi discursul său. Ca dovadă, el a spus că refuză să se ducă, ca şi preşedinte, la Cotroceni.

Româna traversează o depresie colectivă, în cadrul căreia poporul a ajuns să creadă că e unul urât. Iar aducerea zâmbetului înapoi pe buzele românilor este punct pe lista celor urmărite de candidatul Mircea Diaconu. El s-a aflat, marţi, la Timişoara, pentru a se întâlni cu alegătorii.

„Trăim un fel de depresie colectivă, starea noastră psihică a fiecăruia şi ca naţie e una de depresie. De 10 – 15 ani, cineva ne spune că suntem răi, urâţi, am început să credem asta. Eu nu cred asta. Preşedintele ar trebui să aibă grijă de astfel de lucruri. După cinci ani de mandat al meu, dacă oamenii de pe stradă o să zâmbească eu o să fiu fericit. Este o reuşită a mea. O formă de sănătate a tuturor.”, a declarat Diaconu.

Surprinzător, el nu a venit în campanie cu un slogan manipulat permanent de politicieni, cel al dispariţiei imunităţii date de funcţia de înalt demnitar. Diaconu este chiar adept al acesteiam şi nu a ridicării acesteia

„A ridica imunitatea la politicieni înseamnă să o sporeşti, ca în sănătate. Dumneavoastră vorbiţi în sensul să o dai joi. Domnul Iohanis ne-a spus când a devenit preşedinte că prioritatea sa era să ridice, că va ridica imunitatea. El putea să o facă o renunţare publică, nici aia nu a fpcut-o. Vedeţi câtă ipocrizie…Liviu Dragnea a fost preşedintele Camerei Deputaţilor şi a ajuns în puşcărie, a avut imunitate? În clipa în care mandatul funcţionează, când cuiva îi trece prin cap măcar că ai făcut un lucru rău, când cere o ridicare a imunităţii parlamentare, el atacă voturile cetăţenilor. Există posibilitatea de a te ancheta, cerceta, judeca, dar nu şi a te aresta, acela e atac la voturi”, a declarat Diaconu.

Una dintre cele mai interesante declaraţii ale actorului, fost europarlamentar, a fost că el nu va merge niciodată la Cotroceni.

„Nu mă duc la Cotroceni. Nu ştiu unde, dar la Cotroceni nu mă duc. Nu intru nicio oră la Cotroceni. Mandatul este al Cotrocenilor? Este al naţiunii. Cotroceniul este un palat. Refuz Cotroceniul. Fac o hârtie către Guvernul României care va fi la acea vreme cerând să mi se găsească sau să căutăm un sediu pentru Preşedinţie, pentru că Palatul Cotroceni, după părerea mea, este un palat regal cu o destinaţie exactă dată prin testament regal şi care nu este în niciun caz cel mai potrivit pentru Preşedinţie. Un palat regal nu poate fi un loc pentru preşedinte”, a mai subliniat Mircea Diaconu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

COSTEL a spus: (octombrie 23rd, 2019 at 09:28 )

MULT SUCCES.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Parcările acoperite pentru biciclete, inițiate de Moș, au acum o soluție. Nica și Fritz sunt colaboratori politici, proiectul nu se mai blochează

Cristian Moș, candidat independent la funcția de primar al Timișoarei, își poate vedea acum unul dintre proiectele sale pus în practică. Este vorba despre amplasarea la Timișoara a unor parcări acoperite și securizate pentru biciclete, proiect pornit de Moș sub numele de ”Velo Timiș”. Cum? Acum Fritz și Nica sunt ”prieteni”, iar municipalitatea nu mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcările acoperite pentru biciclete, inițiate de Moș, au acum o soluție. Nica și Fritz sunt colaboratori politici, proiectul nu se mai blochează
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cristian Moș, candidat independent la funcția de primar al Timișoarei, își poate vedea acum unul dintre proiectele sale pus în practică. Este vorba despre amplasarea la Timișoara a unor parcări acoperite și securizate pentru biciclete, proiect pornit de Moș sub numele de ”Velo Timiș”. Cum? Acum Fritz și Nica sunt ”prieteni”, iar municipalitatea nu mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcările acoperite pentru biciclete, inițiate de Moș, au acum o soluție. Nica și Fritz sunt colaboratori politici, proiectul nu se mai blochează
Biroul Electoral de Circumscripție Timiș a respins contestația formulată împotriva preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripție nr. 1 Municipiul Timişoara, Titu Birceanu, depusă de Mirela Toc. Aceasta contestase numirea lui Birceanu, spunând că cel în cauză nu îndeplinește condițiile legale pentru a ocupa poziția. ”Prin cererea redirecționată de către Tribunalul Timiş şi înregistrată la acest Birou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Titu Birceanu poate rămâne președintele Biroului Electoral de Circumscripție Timișoara
Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că legea promulgată, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis, privind combaterea evaziunii fiscale, este o invitaţie la furt din banii publici. Potrivit legii, evazioniștii care plătesc prejudiciul și 15% în plus scapă de închisoare. Cu această lege, Klaus Iohannis îl întrece chiar şi pe Liviu Dragnea, afirmă Trifan. “Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, despre legea combaterii evaziunii fiscale: “Pe lângă Iohannis, Dragnea era un amator”
Primarul Dominic Fritz a decis că e timpul ca viceprimarul său liberal să treacă efectiv la ascuțit creioane. Domeniul atât de drag lui Cosmin Tabără, cel al proiectelor de baze sportive, nu va mai fi în subordinea acestuia. Decizie dură a primarului Fritz în domeniul distribuirii responsabilităților spre viceprimari. După o primă tură de ”deposedare”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Cosmin Tabără, trimis la ascuțit creioane, după ce rămâne și fără bazele sportive
PSD Timiș atacă Alianța Dreapta Unită și spun că liderii locali ai acesteia folosesc circul ieșit, vineri noaptea, la ora 0, în Piața Unirii odată cu lansarea campaniei electorale. Acolo, reprezentanții Alianței, conduși de Dominic Fritz, când s-au contract cu cei ai AUR, veniți, surprinzător, exact în același loc și la aceiași oră pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis solicită sancționarea grupurilor politice ale Alianței Dreapta Unită și ai AUR pentru circul de joi noaptea, din Piața Unirii
Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Etapa a IV-a din Liga de Rugby programează a doua deplasare a acestui sezon pentru jucătorii bănăţeni. SCM USV Timișoara merge în Baia Mare, pentru meciul cu CSM Știința, de sâmbătă, 11 mai, ora 13.00. Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au o listă de indisponibilități, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timişoara, deplasare dificilă la Baia Mare
Top