PSD-iştii nu înţeleg, nici în al 12-lea ceas, de ce „i-a lovit trenul”

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Cum era de aşteptat, după căderea Guvernului Dăncilă, în PSD a început măcelul. Se caută vinovaţi, se caută cauzele care au dus la acest eşec. Doar faptul că în faţă există o campanie electorală, a salvat-o încă pe Viorica Dăncilă de la mazilire şi o flagelare publică. E adevărat, în spatele uşilor închise, un baron precum Oprişan, până mai ieri unul dintre cei mai servili oameni ai lui Dăncilă, vorbeşte deja de „proasta României”. În jurul lui Marcel Ciolacu s-a format deja o grupare (se poate citi şi bandă) de „reformatori”. Printre ei, „Ciordache”, Olguţa, Oprişan sau Arsene de la Neamţ.

Mai lipseau Codrin, „Mitralieră”, Nicolicea sau zbuciumatul ăla de Pleşoianu. Dar nu-i târziu, ca să completeze echipa de „reformatori”. Cât despre cauzele eşecului, lucrurile sunt clare pentru PSD-işti: trădătorii. Cu Dăncilă în frunte, PSD-iştii nu înţeleg de ce, după ce au mărit salarii şi pensii, s-a ajuns în această situaţie. Exact ca Nicoale Ceauşescu în 21 decembrie 89, când promitea salarii şi pensii mai mari. Ceauşescu ajungea atunci la concluzia că vinovate sunt „agenturilii” străine. Şi la PSD, sunt mulţi care dau vina, pe lângă trădători, pe „agenturile” UE, servicii secrete, „stat paralel” etc. Deşi nu există un partid mai plin de securişti decât PSD.  

E clar, PSD continuă să se comporte ca un beţiv, care doarme pe şine, este lovit de un tren, dar scapă miraculos cu viaţă, dar cu multe traume. Întrebându-se de ce este atât de distrus, el dă vina pe tren, care n-a făcut bine să-l ocolească. Nici nu-şi pune problema că singura cauză a accidentului e faptul că a fost beat şi a dormit pe şine.

De ce a căzut Guvernul Dăncilă? Cauza trebuie căutată în rezultatul alegerilor din 26 mai. Scorul mic înregistrat atunci, au făcut posibile şi „trădările” şi hemoragia de parlamementari spre Pro România şi pierderea susţinerii UDMR şi… Iar cum în politică, precum în viaţă, există un lanţ de cauze şi efecte, şi pentru eşecul de la europarlamentare există o cauză. E vorba de modul în care a guvernat PSD în cei doi ani şi ceva de la investire. Şi totul începe cu Ordonanţa 13, care a scos în stradă sute de mii de români.

În loc să se ocupe de problemele economice, PSD a lansat un asalt neîntrerupt asupra Justiţiei, a statului de drept. Românii nu sunt atât de idioţi să nu observe că acest asalt era făcut pentru salvarea câtorva oameni din partid. Foaia de parcurs a Guvernului poate nici nu era făcută în interiorul PSD. Celebrele „grupuri de reflexie”, adevărate grupări infracţionale organizate, au fost şi în afara partidului. S-a văzut în acest sens suţinerea mediatică a televiziunilor patronate de doi infractori. Borfaşii făceau legea. Şi astfel au fost măcelărite codurile penale, numai şi numai în favoarea infractorilor. Mii de criminali şi violatori au ajuns pe străzi, iar rezultatele s-au văzut imediat. Niciodată n-a existat atâta nesiguranţă în oraşele din România, controlate tot ami mult de clanuri interlope. DNA a fost ca şi desfiinţat. Pentru a nu mai răsări vreun procuror care investighează politicieni, s-a înfiinţat Secţia Specială a PSD. În urale, au dat-o jos pe LC Kovesi, care, fără a fi perfectă, a fost considerată un simbol al luptei anti-corupţie. Umilire maximă, dată jos de PSD în ţară, Kovesi ajunge primul şef al Parchetului European. Luând doar acest aspect ar fi trebuit să pună PSD-ul pe gânduri

Pe partea social-economică, e drept că a mărit salarii şi pensii, dar care fără o susţinere economică au produs inflaţie. Care a lovit foarte mult în angajaţii de la privat. Că mai sunt şi din aceştia, nu toţi au plecat dincoilo. În rest niciun spital, nicio şcoală sau un kilometru de autostradă. Ghinion pentru PSD, românii au început să mai circule pe dincolo şi au văzut cum stă treaba şi cu autostrăzile. La toate acestea, trebuie adăugată parazitarea fără precedent a instituţiilor statului, de la vârful guvernului în jos, de tot felul de nulităţi şi hoţi, de amante şi „folcloriste” (vorba lui Pinalti), de borfaşi şi cocalari.

Să mai spun că, la un moment dat, principalii comunicatori ai PSD erau Codrin Ştefănescu şi Mitralieră. Or fi având aceştia priză la „ultraşii” PSD-işti, dar cam atât, în rest provoacă doar iritare. Pe scurt, aici e cauza eşecului din 26 mai, care la rândul lui a fost cauza înmormântării Guvernului Dăncilă. Dar PSD-iştii n-au înţeles nimic şi n-au cum să dea un tratament, fără a şti diagnosticul. Nu trenul a fost vinovat, ci beţivul care dormea pe şine…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top