Nu mai plânge, Ionele, plânsul e dă formă/Jeana nu e moartă…

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Mihai Mărgineanu cânta de ți se rupea inima și ne povestea cum „Jeana nu e moartă, ci Jeana se transformă”. Așa și cu PSD-ul. PSD nu e mort. El nu va fi mort niciodată, atâta vreme cât statisticile europene ne vor arăta că mai avem cetățeni cu buda în fundul curții într-un procent peste pragul electoral de intrare în Parlament. Iar dacă nu e mort, vorba lui Mărgineanu, el se transformă. Nu radical, ci își ia ușor altă înfățișare, arată rapid alte preocupări, dar el tot PSD este și ultimele două decenii ne-au arătat că mare lucru nu s-a petrecut cu „Jeana” tot transformându-se de la/din Adrian Năstase în Viorica Dăncilă.

Așadar, am primit cu profundă îngrijorare și maximă detașare vestea plecării lui Călin Jănel Dobra din fruntea organizației județene Timiș a partidului. Detașare, pentru că n-ar trebui să mă preocupe răul lor, cu atât mai puțin binele. Îngrijorare, pentru că înlocuitorul Alfred Simonis este mult mai alunecos decât Călin Dobra, dacă vreți, un personaj cameleonic ce poate lua înfățișarea oricărui lider central în teritoriu, inclusiv a lui Liviu Dragnea sau, că e la modă, Sorin Grindeanu.

Acestea fiind spuse nu mai merită să zăbovim prea mult la „Jeana”. Totuși, este remarcabil teatrul jucat în timpul transformării conducerii județene. Călin Dobra nu mai stă șef pentru a se dedica recâștigării, la anul, a președinției consiliului județean. Ca și cum dacă rămânea lider la partid nu mai avea timp să ne slujească administrativ pe noi, iar atunci noi, timișenii, nu-l mai votam. Tare, nu?! N-ar fi zis nici în ruptul capului că a pierdut lupta în interior cu lupii mai tineri și mai alunecoși ca el, așa că a scos-o pe asta cum se dedică el pierderii alegerilor pentru un nou mandat de președinte CJ Timiș din partea PSD. Dar această scuză este o mare capcană pentru noii conducători ai filialei Timiș.

Păi dacă Călin Dobra se dedică prin muncă recâștigării fotoliului de lider al administrației județene, nu se știe încă pe ce formulă legislativă, atunci ce vor zice alegătorii timișeni de Alfred Simonis? Care Alfred Simonis este deputat de Timiș, mai este și șef al grupului de deputați PSD la Cameră, cum se va ocupa el de organizația județeană PSD? Cum se va ocupa de otrăvirea fântânilor în fața guvernării liberale? Ce va neglija el, partidul, la centru, sau munca de jos, din filială? Nu mai bine atunci lasă ăștia „valoroși” munca din Timiș și se duc la București, să se asigure că totul va fi bine acolo? Iar acasă să lase președinte pe unul care n-are nicio treabă, pe Matei Suciu, de exemplu? Întreb doar.

Nu neg că inima mi-a pompat mult mai mult sânge când citeam că PSD și noul președinte de la Timiș, deputatul Alfred Simonis, cere bani mai mulți pentru Timișoara 2021, cere bani pentru sala polivalentă, cere bani pentru centură și pentru stadion nou-nouț de 40.000 de locuri. Dacă citeam despre acest demers viril în interiorul unei cabine de vot, exista riscul să-mi alunece mâna cu ștampila pe cine știe ce patrulater de pe buletin. N-aș vrea să trăiesc clipa aia, dar mă întreb cum ar fi ca PSD să schimbe, la absurd, Guvernul Orban cu unul de-al lor. Poate tot cu Sorin Grindeanu premier și tot cu România asta făcută praf economic de către ei. Atunci să-l caute Brâncovan pe Simonis cu petardele și portavocea. Nu-l veți găsi nici în gaură de șarpe să voteze banii ăia pentru Timiș ce-i cere acum de la Orban. Nu-i bai că-i cere, mai râdem și noi, dar omul ăsta a fost trei ani la guvernare cu tot felul de experimente umane în funcția de premier. În trei ani era gata stadionul dacă același Simonis se lega cu lanțul de guvern până ce amicul său Grindeanu semna, pe fugă, finanțările astea pentru Timișoara. Tupeu de pesedist, nu?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dan Dumitru este noul manager sportiv general al SCM Timișoara

După o experiență fructuoasă la Bistrița, Dan Dumitru revine la Timișoara, fiind numit manager sportiv al clubului sportiv al municipalității, SCM Timișoara. Dan Dumitru a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2026/2027. El este absolvent al Facultății de Educație Fizică si Sport din Timișoara, în 1995, și a obținut masteratul în Educație Fizică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dan Dumitru este noul manager sportiv general al SCM Timișoara
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles
Dominic Fritz i-a avertizat pe membrii USR că intrarea partidului în opoziție va face din partid principala țintă a PSD, dar și a oamenilor PSD din Justiție și din instituțiile de control. Fritz este optimist că polul reformist, pe care USR îl va coagula împreună cu PNL și cu forțele reformatoare din politică și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru 2028, USR Timiş şi-a propus să câştige atât Primăria Timișoara, cât și conducerea Consiliului Judeţean pentru „a apăra Banatul de captura PSD” ”
Timișenii sunt chemați să își exprime opinia referitor la proiectul de hotărâre privind propunerea de aprobare a taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2027. Proiectul vizează stabilirea taxelor locale pentru instituțiile de artă și cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Timiș pentru anul 2027. Se propune indexarea taxelor existente din anul 2026 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș propune majorarea taxelor de interes județean cu rata inflației și introducerea de noi taxe
Municipalitatea timișoreană va primi, cu titlu gratuit, două terenuri care vor fi folosite la amenajarea unui nou drum, denumit Aleea Aurora Gruescu. Acesta va crea o legătură între strada Demetriade și strada Constructorilor. Unul dintre terenuri are suprafața de 1.894 de metri pătrați, iar cel de al doilea 11.074 metri pătrați, fiind situate pe strada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește aproape 13.000 de metri pătrați de teren pentru un nou drum între străzile Demetriade și Constructorilor
După o experiență fructuoasă la Bistrița, Dan Dumitru revine la Timișoara, fiind numit manager sportiv al clubului sportiv al municipalității, SCM Timișoara. Dan Dumitru a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2026/2027. El este absolvent al Facultății de Educație Fizică si Sport din Timișoara, în 1995, și a obținut masteratul în Educație Fizică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dan Dumitru este noul manager sportiv general al SCM Timișoara
Uneori, povestea unei comunități nu se scrie în manuale, ci se imprimă direct în parchetul unei săli de sport și în energia copiilor care aleargă pe teren. Duminică, pe Calea Ghirodei, zidurile Bazei Sportive numărul patru a Universității Politehnica Timișoara au primit mai mult decât un nume. Au primit o identitate și o misiune clară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moștenirea alb-violet: cum a devenit o sală de sport inima vie a Politehnicii Timișoara
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.