Hexi Pharma, Darius Vâlcov, dosarul ANRP, Bogdan Olteanu, Nelu Iordache, se pregătesc Ioana Băsescu şi Elena Udrea. Sunt doar câteva nume de persoane sau dosare pentru care, în prima instanţă au fost date condamnări, dar care acum sunt prescrise. La Timişoara, scriam cu puţin în urmă de cel mai mare dosar instrumentat de DNA aici, respectiv cel al caselor naţionalizate, printre beneficiari numărându-se procurori, judecători, foşti şefi de Poliţie, Curtea de Conturi etc. Procesul a ajuns la cea de-a 32-a înfăţişare (aţi citit bine, 32!) şi se îndreaptă agale spre… prescriere.
Cel mai strigător caz este însă al judecătoarei Elena Burlan, condamnată în primă instanţă de confraţii ei la 3 ani şi jumătate de închisoare, pe motiv că ar fi primit şpagă de la interlopi, prin intermediul unei ghicitoare. Fapta i s-a prescris, iar acum ea se întoarce la Tribunalul Bucureşti, acolo unde, printre altele, probabil va judeca dosarele unor şpăgari şi interlopi. Evident că va beneficia şi de pensie specială. Repet, o şpăgară dovedită va continua să împartă dreptatea (sic!) la una dintre cele mai importante curţi din România. Pe bune, suntem normali? Da, prescripţia dosarelor e o decizie a Curţii Constituţionale, dar la care au achiesat cu mare veselie mulţi judecători. Despre CCR n-o să spun mai mult decât că, dacă s-ar fi adunat toţi interlopii şi infractorii din România într-un „congres” având menirea să aleagă componenţa Curţii, nu cred că ar fi reuşit să pună laolaltă mai mulţi apărători ai corupţilor şi borfaşilor.
Dar problemele justiţiei din România nu se reduce aici. În curând, curtea supremă a ţării, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va fi condusă de Lia Savonea. Până de puţin timp despre Savonea se ştia că era unul dintre cei mai influenţi oameni din justiţie. De asemenea, că a fost în anturajul lui Cătălin Voicu, cel condamnat pentru trafic de sentinţe judecătoreşti, într-un proces în care Savonea şi soţul ei (angajat al lui Voicu) au fost (doar) martori. Se mai ştia că făcea echipă cu Liviu Dragnea pentru modificarea legilor în favoarea infractorilor. Sau că în 2011 nu i s-a permis accesul în CSM pe motive de integritate. Recent s-a mai aflat că l-a scăpat de puşcărie pe un pedofil. Exact, viitoarea şefă a ÎCCJ nu este doar apărătoarea corupţilor, ci a infractorilor de orice speţă, inclusiv pedofili.
Ce mai avem în aşa-zisa justiţie din România? Noul şef al DNA, Marius Voineag, a blocat/muşamalizat analiza tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă. Ce pretenţii să mai ai de la DNA, când şeful structurii ar trebui el însuşi cercetat?
Pilonul de bază a oricărei ţări democratice este separarea puterilor în stat. Cele trei puteri (legislativă, executivă, judiciară) trebuie să asigure un echilibru în societate, iar atunci când una dintre ele o ia pe arătură, celelalte trebuie să o aducă pe drumul normal. Puterea judiciară, controlată de amintita Savonea, a devenit deja o castă închisă scăpată de sub orice control. Judecători care mai cred în justiţie (Cristi Dănileţ) au fost îndepărtaţi din sistem.
În România asistăm însă la o complicitate între cele trei puteri, atâta timp cât cea judiciară îl apără pe şeful Executivului. O conjuraţie împotriva democraţiei. Apropo, de puterea legislativă. şefa Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor este Laura Vicol (PSD), avocata interlopilor şi cunoscută pentru poziţiile sale în favoarea infractorilor. Nu mai discut despre apelativul „Bă, curvo!” pe care-l folosesc interlopii în relaţia cu ea, potrivit unor stenograme.
O analiză făcută la nivel european, plasează România şi Bulgaria, imediat după Ungaria şi Polonia, într-o zonă a regresului democraţiei. Pentru România chiar se vorbeşte de lipsa unui echilibru între cele trei puteri. Da, în România nu este autocraţia din Ungaria, dar asta nu înseamnă că lucrurile merg bine. Dacă ar fi să folosesc un cuvânt pentru sistemul de guvernare din România ar fi kakistocraţia*. Dincolo de complicitatea sulfuroasă a celor trei puteri împotriva societăţii.
La începutul lui 2017, înfruntând gerul, sute de mii de români au ieşit în stradă să protesteze împotriva celebrei OUG 13. (Culmea ironiei, premierul de la acea vreme este acum vicepremier şi şeful celui mai bogat minister, în timp ce ministrul Justiţiei de atunci este şeful Consiliului Legislativ.) Lucrurile stau acum mult, mult mai rău decât atunci. Şi aproape nimeni nu mai spune nimic. Subiectele periferice sunt aduse în prim plan cu mare tărăboi, iar lucrurile serioase sunt discutate în şoaptă, ca într-o „ţară eşuată”, potrivit chiar preşedintelui ei.
Dacă în titlu tot am făcut referire la o cunoscută compoziţie**, aş mai apela la două versuri din ea, care pare să descrie atmosfera cenuşie din România de azi: „Oamenii vorbesc fără să vorbească/Oamenii aud fără să asculte”. Sau dacă tot am ajuns la acest registru, parcă aş termina cu Jim Morrison: „Când muzica se termină, stingeţi lumina”, „muzica” aici fiind vocea societăţii civile.
*kakistocraţie – o guvernare exercitată de cei mai incopetenţi
**The Sound of Silence – Simon and Garfunkel
Comentarii prin facebook