Poate că eu sunt singurul care își pune întrebarea despre cum ar fi arătat astăzi preferințele de vot ale românilor dacă dreapta era dreaptă și stânga stătea în opoziție, așa cum au stabilit-o președintele Iohannis, PNL, USR și UDMR în zilele de după scrutinul din 2020, dar nu sunt. Cu siguranță mai mulți dintre ai noștri se gândesc care să fi fost proiectul pornit atunci de trei partide socotite de dreapta, două chiar membre ale Partidului Popular European, altul din gruparea centrist-liberală europeană, dacă treaba ar fi durat mai mult de-un an. Ce a fost greșit? Exista măcar o mică șansă să ajungem la bilanțul unei guvernări PNL-USR-UDMR după trei ani sau așa ne amăgim de regulă noi, nepesediștii? Basme.
Ce s-ar fi ales acum din guvernare prin rezultatele obținute de PNL, USR și UDMR, de speranța la vot a două dintre aceste partide după trei ani munciți pentru binele țării. Pentru un privitor din afară treaba pare oricum făcută neserios. Forțele politice să le zicem democratice împreună cu civicul din societate s-au dat cu fundul de pământ să scape de Dragnea și PSD-ul ăla sulfuros, iar când au scăpat de el se ceartă ce să fie: șaormă sau pleșcăviță, fără ceapă sau cu de toate? Unii ies de la guvernare că nu-l mai suportă pe Șică Orban de la liberali, dar acum fac alianță cu Forța Dreptei a lui Șică Orban. Are vreo logică? N-are, clar.
Dar nu căutați logica nici la liberali, că acolo rațiunea politică e plecată în vacanță de ceva vreme. S-au flexat doctrinar, au făcut tumbe ca sub cupola circului, au mâncat căcat din greu pentru a susține un nou președinte în persoana… jur că nu joc teatru, dar caut pe Google că nu-i mai rețin numele. Gata, am găsit: Florin Cîțu. Care s-a dovedit nici pe departe atât de rău cât avea să vină. Apoi au luat-o de la capăt, iarăși contorsiuni de programe, tumbe, iarăși mâncat rahat, pentru a aduce președinte „moartea pasiunii”. Știu cum îl cheamă: Nicolae Ciucă, președintele unui partid aproape diluat în corpul gelatinos al unui PSD în curs de reformare, dar cu drum lung până acolo.
La USR a venit Cătălin Drulă și gata. Liniște. Până la schema deșteaptă cu duduia primar de Câmpulung, Elena Lasconi, aproape că nu mai auzeai ceva de USR. Noi mai auzeam, că stăm lângă un centru urban condus de Dominic Fritz, dar pe plan național nu știu cum de-au rămas la 14%, la cât se spune despre ei. Judecând cu ochiul marketingului electoral, probabil că USR s-ar fi erodat mai mult dacă rămânea la guvernare. Poate ne dădeau liniștea unei guvernări mai prudente macroeconomic, nu ne dădeau palpitații cu cheltuieli tip PSD, majorări absurde de pensii, umflarea aparatului de stat, dar mare lucru nu reușeau să facă lângă un partid totuși „darnic” preelectoral, ca PNL, ca să nu mai vorbim de clientela UDMR.
Luând cifrele din sondaje, dreapta nu stă așa de dramatic, în ciuda aparențelor. Cu un PNL la 18%, un USR la 14, poate câteva procente în plus cu PMP și Forța lui Orban, erodarea e cam în grafic. Cam cum e și la PSD, rămășițele mergând, firește, la alternativa AUR. Care nu va fi niciodată parte la guvernare, ci doar o sperietoare care să responsabilizeze în spirit de criză restul clasei politice. Orice s-ar întâmpla în România de mâine va fi explicat și justificat prin nevoia de unitate împotriva AUR, iar asta va fi pansament pentru toate greșelile și bâlbele de care sunt în stare guvernările noastre. Cu aprobarea Uniunii Europene.
Comentarii prin facebook