Am fost surprins să aflu marele succes de care se bucură un gen de producție TV numit reality-show. Am apucat să arunc priviri pe astfel de filmulețe când fenomenul a explodat în România. Apoi am auzit doar de la diverși interlocutori că cantautorul Pepe și alte vedete românești fac audiență prin nu știu care junglă. Case de filme britanice mai onorabile prezintă și ele povestea unor domni și doamne dezbrăcați prin păduri tropicale și cum sunt ei mâncați de țânțari până la epuizare. Dar poți urmări măritișuri prefabricate între magrebieni tineri pofticioși de pașapoarte eligibile și americance bacâre ori familia Kardashian cu mic cu mare etalând bănetul spre admirația unui electorat la fel de manelist?
Toți actorii apucă să trăiască bine din cât încasează pe aceste producții, iar asta este posibil pentru că există consumatori care plătesc prin publicitatea servită. Vom zice că asta este noua viață, noua cultură, „era Glovo” și a imbecilității ăleia de reclame cu generația care respectă shaorma pentru că i-a modelat viața. Ce așteptări poți avea de la Parlamentul României în asemenea condiții? Acolo avem „deputat Shaorma”, avem deputat Ghiță care gândește cu pumnul, alte forme aparent umane care urlă animalic cu mâna pe legitimația de ales al neamului și cu cealaltă pe telefonul care filmează.
Normal că te întrebi de ce filmează permanent George Simion și dacă filmează continuu cum face când merge la toaletă. Îi vorbește, spune ceva autoritar sau îi povestește ce păcăleală de viață duce? La fel, ce-i folosește senatoarei Diana Șoșoacă acea „peliculă” cu ea mugind neîntrerupt sub pretext de discurs politic? Nu ne mai răspundem, căci știm deja că aceste personaje trăiesc doar calea ajungerii sus, iar când ajung acolo sus se vor împotmoli mizerabil, nemaiapucând să facă ceva pentru cei care le-a ales. Nici nu îi interesează ce va fi după, tot farmecul este să capitalizeze, să adune like-uri, să aibă audiență, să-i vadă lumea, să transmită senzația de a fi acolo, de a se lupta…
În realitate, nu se luptă cu nimeni. Spectacolul ăsta idiot nu face decât să ascundă o amnistie dată de PSD și PNL pentru evazioniști, cosmetizând demersurile lui Dragnea. Doar povestea lor contează, doar filmul unei zile din viața lor de reality-show, nimic solid pentru societate. Un reality-show care trebuie arătat tuturor celor care nu mai apucă de atâta George Simion și Diana Șoșoacă să meargă la un film adevărat, la un concert bun, la iarbă verde, la un eveniment sportiv sau pe un fotoliu răsfoind o carte. Ce fac cu acele mii de terabiti adunate după un mandat de pierdut vremea în parlament? Cine are puterea de a monta așa ceva și la ce ar folosi cuiva un astfel de film? Nu le mai montează nimeni, pentru că doar delirul în direct contează.
Nebunia asta cu dusul vieții pe rețelele sociale face astăzi atât de ușor accesul unui măscărici în societate. În fața unui val de like-uri prăvălit pe cabina de vot ce șanse ar mai avea la carieră politică un intelectual ca Mircea Miclea sau Teodor Paleologu? Ne vom arăta indignați de nivelul în care a ajuns parlamentul în veșnice scandaluri Simion-Simonis, Simion-Șoșoacă, Ghiță cu oricine, încurcând un USR-ist cu un ungur, căci tot aia e, dar procentul celor care trăiesc din acest circ crește alarmant.
Noi tot vom zice că nu ne place, dar pare să ne placă. Un profesor universitar ca Nicolae Robu, academician sinecurial, împrumută aceleași mesaje radicale și poartă camera pe oriunde umblă. Ne oripilează ce-am văzut în parlament zilele trecute, dar în mocirla aia am văzut fețe la fel de schimonosite și de la AUR, și de la SOS, iar dincolo de imensul Ghiță de la PSD apar mâini întinse și grimase parcă la fel de turtite din partea unor cunoscuți parlamentari USR. E, partea asta a reality show-ului n-o mai înțeleg.
Comentarii prin facebook