La Timisoara, soferii vor vedea pe telefon daca au loc de parcare de-a lungul bordurilor!

Parcări în zona centrală nu putem construi, că nu avem unde, dar Primăria Timișoara vrea să ajute șoferii să nu mai dea… ture degeaba. Până la sfârșitul anului, toate locurile de parcare disponibile în centru, inclusiv cele de-a lungul bordurilor, vor fi incluse într-o aplicație de smart parking.

În toamna lui 2016, Primăria Timișoara a dat drumul unui experiment în parteneriat cu o firmă din China, în parcarea de la Modex. Au fost instalați acolo 86 de senzori de parcare, astfel, că, datorită unei aplicații pe telefonul mobil, șoferii pot afla în fiecare moment câte locuri libere sunt. „Sunt multe avantaje, te duci aproape la sigur, vezi pe telefon câte locuri sunt libere în locațiile care prezintă interes pentru tine. Nu mai facem drumuri degeaba din parcare în parcare, pentru a constata că nu mai sunt locuri libere”, declara primarul Nicolae Robu. Aplicația Smart Parking ZTE Corporation este disponibilă gratuit în Apple Store și Google Play, iar sistemul urmează să fie extins în toată zona centrală.

Dacă licitațiile vor merge bine, până la sfârșitul acestui an va fi implementat sistemul. Vom prevedea bani în buget pentru asta. Când spun parcări, am în vedere și locurile de staționare de-a lungul bordurilor.
Primarul Nicolae Robu

Practic, spune Robu, șoferii vor putea vedea pe telefon dacă mai sunt locuri de parcare la Hotel Central, dar și pe marginea Bulvardului Brătianu. „Anul acesta vom extinde acest concept, să nu mai vină omul să aglomereze degeaba traficul și să-și consume timpul, carburantul, și să polueze. Cum să nu avem parcări în zona centrală? Pe Brătianu avem. E parcare acolo, de ce să vină cineva înspre ea și să constate că nu are loc? Tot ce avem în zona centrală va ajunge să fie gestionat inteligent, exact în maniera în care este gestionată parcarea de la Modex”, explică edilul. Dacă în cazul Modex aplicația a fost gratuită, pentru ce urmează primăria va plăti. „De acum va fi pe bani, dar nu neapărat cei care vor efectua lucrarea vor fi cei de la Modex. Vom face o licitație, o procedură competitivă, vom vedea, în funcție de valoare. E posibil să se meargă pe alt principiu, nu neapărat cu senzori în asfalt. Firma care va câștiga la licitație poate să vină cu oricine sumă dorește, nu impunem o soluție anume, se poate veni cu camere video”, mai spune Robu.

Când vom avea mult promisa parcare de peste 1.000 de locuri în centrul Timișoarei? Încă nu există un termen clar. „De îndată ce vom avea unde s-o facem vom face o parcare. Toată lumea e nemultumită că primăria nu a construit parcare, dar unde? Noi nu avem teren. Nimeni nu e nemulțumit că nu a construit CJ Timiș, care are teren. Nu pasez mingea în terenul altora, eu m-am angajat să fac o parcare și depun toate strădaniile să intrăm în posesia unui teren pe care să construim o mare parcare. Sunt interesat să fie acolo peste 1.000 de locuri. Doresc să facem această parcare și o vom face de îndată ce vom avea unde. S-au mai făcut niște pași în negocierile cu Universitatea de Vest. Se prefigurează că în câteva săptămâni vom ajunge la o înțelegere și vom putea face schimbul de proprietăți”, a declarat primarul. Practic, municipalitatea vrea de la UVT fosta cazarmă Oituz, în zona Popa Șapcă, dar negocierile, care au început de mult timp, nu au avut până acum vreo finalitate.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Sorin Aradean a spus: (februarie 7th, 2017 at 13:58 )

Ar trebui totusi explicat / reamintit / updatat unde s-a ajuns, de ce merg intr-atit de greu negocierile cu UVT ptr Oituz – Popa Sapca.

timisorean a spus: (februarie 7th, 2017 at 14:07 )

DE NECREZUT! CJT ARE PROPRIETĂȚI ÎN TIMIȘOARA(TEREN) DAR NU ARE BANI SA CONSTRUIASCĂ PARCAREA IAR PMT ARE BANII NECESARI DIN BUGET DAR NU ARE TEREN.
PESTE 100.000 DE MASINI SE PARCHEAZA ZILNIC IN TIMISOARA, SI NUMAI CATEVA MII PLATESC TELPARK.
ATUNCI DE UNDE BANI?
IA SA PLATEASCA FIECARE PROPRIETAR DE MASINA CARE PARCHEAZA PE DOMENIUL PUBLIC O SUMA SA ZICEM 5 LEI/ZI…SA VEZI CUM SUNT BANI.
DE LA NOI MAI SPRE VEST…NU ITI CUMPERI MASINA PANA NU ANUNTI LA PRIMARIE UNDE O PARCHEZI: PE DOMENIUL PRIMARIEI ORI IN PROPRIA OGRADA
! PE BANI GRAMADA

ex bucurestean a spus: (februarie 7th, 2017 at 14:16 )

la mine in fata blocului erau 40 locuri de parcare; o vreme a fost omor pe ele, apoi au fost date autorizatii de la primarie…sector 3 !
subit a disparut orice fel de bataie, scandal, etc.
cateodata sunt si 6-7 locuri libere, la 12 noaptea, dar NIMENI nu se infige in ele, ba chiar urmaresc cum dau tarcoale blocurilor..deci se poate!

io a spus: (februarie 7th, 2017 at 18:15 )

cum facem cu faptul ca nu avem voie sa folosim telefonul in timp ce conducem?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an

Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.